ICCJ. Decizia nr. 1595/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4489, pronunțată la data de 19 noiembrie 1996, secția comercială a Tribunalului București a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA, împotriva pârâtei SC M. SA, cu consecința obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 333.958.693 lei, reprezentând plată nedatorată și suma de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, de secția comercială a Curții de Apel București, prin decizia civilă nr. 1460, pronunțată la data de 10 iunie 1999, casată, urmare a admiterii recursului declarat de apelanta-pârâtă, de secția comercială a Curții Supreme de Justiție, prin decizia nr. 5683, pronunțată la data de 17 noiembrie 2000, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Rejudecând apelul pârâtei, secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 51/ A, pronunțată la data de 24 septembrie 2003, a admis această cerere, a schimbat, în parte, sentința tribunalului, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 94.299.100 lei, reprezentând contravaloare lucrări neexecutate și achitate și suma de 53.520.928 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit probelor administrate în cauză, suma încasată în plus de pârâtă, ce nu-și găsește reflectarea în situațiile de lucrări prezentate acesteia spre decontare, este de 94.299.100 lei.
împotriva acestei din urmă decizii pronunțată în apel au formulat recurs atât intimata reclamantă cât și apelanta pârâtă.
Recurenta reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii sale prevederile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., arătând, în principal, în motivarea recursului că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra obiecțiilor pe care le-a formulat la raportul de expertiză, nedezvoltând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 spre a putea fi analizat.
Recurenta-pârâtă, nu a dezvoltat motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., spre a putea fi analizate, criticând ignorarea de către instanța de apel a înscrisurilor cu caracter oficial, fără să arate care ar fi acestea și a lucrărilor întocmite de C.V. și B.N., aspecte care, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, spre a putea obține modificarea unei decizii în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Este de observat că instanța de apel s-a pronunțat asupra obiecțiilor formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul B.N. după casare, conform încheierilor din data de 2 aprilie 2003 și din data de 9 iulie 2003 și a avut în vedere în soluționarea cauzei întreg materialul probator administrat, constând în înscrisuri, expertize inclusiv răspunsurile la obiecțiile la expertiză, modul de apreciere al acestor probe neputând constitui motiv de recurs după modificarea adusă art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 38/2000, care a abrogat pct. 11 al acestui articol.
Așa fiind, cum criticile formulate de recurente, ce vizează incidența dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu îndeplinesc condițiile prevăzute a fi întrunite cumulativ de evocatul text de lege, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de acestea împotriva deciziei, pronunțată în rejudecarea apelului, după casare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1593/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1594/2005. Comercial → |
|---|
