ICCJ. Decizia nr. 1611/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 9 iulie 1997, reclamanta B.D.F. SA Cluj, sucursala Deva, a chemat în judecată pe pârâta A.F.D.C.H.D.F.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 34.691.292 lei, cu titlu de contravaloare credit și dobânzi penalizatoare.
Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 56/ CA din 19 ianuarie 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți la plata sumei de 11.500.000 lei, cu titlu de credit restant, suma de 15.004.001 lei, cu titlu de dobânzi și suma de 13.346.315 lei dobânzi penalizatoare, plus suma de 5.368.649 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pârâții au contractat de la reclamantă mai multe credite în cursul anului 1993, rămânând nerambursate parte din creditele acordate în baza contractelor nr. 136, 336 și 641/1993, astfel că, la finele anului 1997 (31 octombrie) datoria totală a pârâților era în sumă de 346.427.869 lei compusă din 11.500.000 lei credite restante, 72.615.979 lei dobânzi neachitate și 13.346.315 lei dobânzi penalizatoare calculate conform clauzelor contractuale.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 128/ A din 30 aprilie 2004, schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că obligă pârâții A.F.D.C.H.D.F.D. să plătească reclamantei suma de 22.000.000 lei cu titlu de credit restant în loc de 11.500.000 lei cum a stabilit prima instanță.
Respinge apelul formulat de pârâți împotriva aceleiași sentințe.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâții A.F.D.C.H.D.F.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că din probele de la dosar rezultă că au fost rambursate toate datoriile conform contractelor de credit, mai puțin suma de 1.000.000 lei din contractul nr. 136/1993.
în consecință, în temeiul art. 304 și art. 305 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei atacate.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi modificată sau casată prin recursul declarat de pârâți.
într-adevăr, din verificarea probelor administrate, respectiv expertiza contabilă și Evoluția datoriilor debitorului rezultă, fără echivoc, așa cum bine a reținut și instanța de apel, că A.F.D.C.H.D.F.D. a angajat credite de la reclamantă în sumă de 45.400.000 lei din care a rambursat doar 23.400.000 lei, rămânând de rambursat suma de 22.000.000 lei compusă din: 1.000.000 lei nerambursat din creditul de 4.000.000 lei acordat prin contractul nr. 136 din 28 aprilie 2003 și suma de 21.000.000 lei credit acordat prin actul adițional la contractele nr. 136/2003 și nr. 641 din 25 octombrie 1993 încheiat la 31 martie 2004.
în consecință, Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursul declarat de pârâți și a menținut decizia atacată ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1618/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1600/2005. Comercial → |
|---|
