ICCJ. Decizia nr. 1600/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Tribunalului Prahova la data de 5 martie 2003, reclamanta SC T.A. SA a chemat în judecată pârâta, SC M.M.C. SRL, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 14.700 dolari S.U.A., cu titlu de chirie restantă pentru perioada 1 martie 2000 - 14 mai 2002; suma de 21.560,4 dolari S.U.A., cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere; suma de 2880 dolari S.U.A., cu titlu de daune interese compensatorii pentru perioada 14 mai 2002 - 10 octombrie 2002 sau echivalentul în lei al acestor sume la data efectuării plății; suma de 296.000.000 lei, reprezentând contravaloarea reabilitării imobilului închiriat și suma de 40.796.978 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, majorându-și câtimea pretențiilor solicitate cu titlu de chirie la 15.270 dolari S.U.A.; a celor solicitate cu titlu de dobânzi și penalități la 25.423,6 dolari S.U.A. și a celor solicitate cu titlu de daune interese compensatorii la 2923 dolari S.U.A., conform petiției depusă la dosar la data de 24 iulie 2003.
Secția comercială a Tribunalului Prahova, prin sentința nr. 2620, pronunțată la data de 2 septembrie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă astfel cum a fost precizată.
Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 15 aprilie 2003, instanța a admis excepția lipsei procedurii prealabile privind cererile de obligare a pârâtei la plata daunelor interese compensatorii și a contravalorii reabilitării imobilului în litigiu, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii menționatei proceduri, prevăzută de art. 7201C. proc. civ., pentru aceste pretenții, iar realitatea, exigibilitatea și scadența sumelor solicitate cu titlu de daune și penalități nu pot fi verificate în lipsa unor documente legale, având în vedere că reclamanta nu a facturat și nu a înregistrat în contabilitate chiria pretinsă prin acțiune.
Reclamanta a formulat apel împotriva încheierii din 15 aprilie 2003 și împotriva acestei hotărâri criticând admiterea excepției prematurității capetelor de cerere privind daunele interese compensatorii și contravaloarea reabilitării imobilului închiriat ca și ignorarea de către instanța de fond a probelor administrate în soluționarea pretențiilor referitoare la chirie și penalități, constând în înscrisuri și expertiză.
Secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 119/ A-C, pronunțată la data de 5 aprilie 2003, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 15270 dolari S.U.A., reprezentând chiria pe perioada 1 martie 2000 - 14 mai 2002; suma de 27423 dolari S.U.A., reprezentând penalități aferente aceluiași interval; suma de 2923 dolari S.U.A., reprezentând lipsă de folosință calculată pe perioada 14 mai 2002 - 10 octombrie 2002 și suma de 61.592.400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor sentinței și obligând intimata să plătească apelantei cheltuielile de judecată efectuate în apel în cuantum de 30.046.000 lei.
Pentru a pronunța această deciziei instanța de apel a apreciat că, în mod corect și legal, prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 7201, cu privire la cererile recurentei de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând daune interese compensatorii și contravaloare a reabilitării imobilului în litigiu, având în vedere că, în speță, în comunicarea de conciliere directă nu s-a făcut nici o referire la aceste pretenții, astfel cuantificate și a făcut aplicarea art. 969 C. civ., în considerarea clauzei contractuale referitoare la chirie și penalități și materialului probator administrat, care atestă, cu claritate, sumele datorate de pârâtă cu acest titlu; a art. 998 și art. 999 C. civ., ca temei al obligării pârâtei la plata sumei de 2923 dolari S.U.A., reprezentând lipsa de folosință a imobilului în perioada 12 mai 2002 - 10 octombrie 2002 și a art. 274 C. proc. civ., ca temei al obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs intimata-pârâtă invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că motivarea hotărârii atacate, referitoare la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor interese compensatorii este contradictorie; că instanța de apel a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și nu a analizat lucrările expertului-consilier Ș.G. și expertului verificator M.C., cum nici apărarea intimatei pârâte referitoare la nefacturarea chiriei.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor ce vizează incidența art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., se constată că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, măsura refacerii, completării probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea unei probe noi în apel, propuse în condițiile art. 292 C. proc. civ., poate fi dispusă de instanța de apel, astfel cum rezultă explicit din art. 295 alin. (2) C. proc. civ., numai dacă aceasta le consideră necesare pentru soluționarea cauzei și cum în cauza dedusă judecății o astfel de măsură extremă nu și-a găsit justificare, critica încălcării dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., de către instanța de apel nu poate fi primită, știut fiind că principiul rolului activ al judecătorului nu este un mijloc de promovare a conduitei arbitrare a părților.
Cum, spre a putea obține modificarea unei decizii în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și cum instanța de apel s-a pronunțat asupra probei cu expertiză efectuată în cauză ca și asupra apărării intimatei pârâte referitoare la nefacturarea chiriei de către apelanta reclamantă, rezultă că nici criticile ce vizează incidența precizatului text legal nu îndeplinesc condițiile prevăzute de acesta a fi întrunite cumulativ.
Cu referire la critica întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este de observat că motivarea deciziei atacate, referitoare la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor interese compensatorii în cuantum de 2880 dolari S.U.A., a căror câtime a fost majorată la 2923 dolari S.U.A., este contradictorie, întrucât instanța de apel, deși confirmă soluția adoptată de instanța de fond prin încheierea din 15 aprilie 2003, deopotrivă apelată, pentru pretențiile ce fac obiectul acestei cereri, în lipsa procedurii concilierii directe, prevăzută de art. 7201C. proc. civ. pentru acestea, ignorând corecta și legala dezlegare pe care a dat-o motivului de apel vizând această cerere, evocând fondul cauzei, o soluționează încălcând, astfel, pe lângă dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și pe cele, imperative, prevăzute de art. 7201.
Așa fiind, în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 7 și pct. 9, art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 C. proc. civ., Curtea a admis recursul declarat în cauză, a modificat, în parte, decizia atacată, în sensul înlăturării obligației pârâtei de a plăti reclamantei suma de 2.923 dolari S.U.A., reprezentând daune interese compensatorii pentru lipsa de folosință a imobilului închiriat, menținând celelalte dispoziții ale acestei hotărâri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1611/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1607/2005. Comercial → |
|---|
