ICCJ. Decizia nr. 1649/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1649/2005
Dosar nr. 10117/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea reclamantei sucursala Sibiu a S.N.P. P. SA, cu sediul în Sibiu, prin care solicita instanţei obligarea pârâtei SC T. SRL, cu sediul în Sibiu, la plata sumei de 301.038.826 lei despăgubiri, din care 242.900.411 lei reprezintă contravaloarea lipsurilor de produse petroliere care au fost greşit imputate reclamantei, iar 58.138.415 lei reprezintă lipsuri de produse petroliere constatate cu ocazia ultimului inventar efectuat la staţie, în timp ce exploatarea acesteia se făcea pe baza unui contract de franciză încheiat între părţi (din 13 august 1999), a sumei de 171.978.910,90 lei, reprezentând dobânda legală calculată conform OGR. nr. 9/2000, calculată de la 10 iulie 2001 pentru prima sumă şi de la 1 august 2001 pentru prima sumă şi de la 1 august 2001 pentru cea de a doua, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei existenţei autorităţii de lucru judecat decurgând din sentinţa civilă nr. 1601 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 4372/ C pronunţată la 11 noiembrie 2003 a secţiei comerciale şi de contencios administrativ a aceleiaşi instanţe.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 79/ A pronunţată la 12 martie 2004 de către secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Alba Iulia, apelanta fiind obligată la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faza apelului.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei constând în aceea că nu se poate vorbi în speţă de autoritatea lucrului judecat.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate constând în greşita reţinere a faptului că sunt îndeplinite cerinţele autorităţii de lucru judecat, aşa cum sunt cerute de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Critica este întemeiată.
Autoritatea lucrului judecat, aşa cum este reprezentată de art. 1201 C. civ., este o prezumţie legală, care împiedică ca o a doua cerere adresată instanţei, având acelaşi obiect, fiind întemeiată pe aceiaşi cauză şi care priveşte aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate să fie judecată, prezumându-se de la lege că prima hotărâre reprezintă adevărul.
Cu alte cuvinte, o a doua cerere poate fi înlăturată pe calea admiterii excepţiei puterii lucrului judecat ori de câte ori ea tinde, prin obiectul său, să pună instanţa în situaţia de a contrazice ori confirma ceea ce a stabilit o hotărâre anterioară.
Se înţelege că autoritatea de lucru judecat se degajă dintr-o hotărâre sau o parte din hotărâre, care s-a dat în urma unor dezbateri asupra fondului unui drept dedus judecăţii, iar hotărârea trebuia să fie irevocabilă, fiind rodul examinării contradictorii a raportului juridic supus judecăţii.
În speţă, pretenţiile formulate prin cea de-a doua cerere a reclamantei din acest proces, au format obiectul unei cereri reconvenţionale a acesteia în dosarul nr. 3587/2001 a Tribunalului Sibiu, cerere soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1601 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Sibiu, cu motivarea că este nedovedită, întrucât au fost administrate ca probe acte neopozabile părţii adverse.
Cu alte cuvinte, dreptul ce constituie obiect al cererii nu este negat, ci este apreciat ca nedovedit cu probele administrate în acest proces.
Chiar aşa fiind, în calea de atac a recursului, motivarea primei instanţe a fost substituită cu aceea că acţiunea reconvenţională este prematură şi că ea poate fi valorificată numai după anularea protocolului încheiat între părţi la 6 iulie 2001.
Se deduce din cele de mai sus că nu există o primă hotărâre care să fi examinat şi rezolvat fondul dreptului ce a format obiectul cererii reconvenţionale a actualei reclamante şi că nu există autoritate de lucru judecat care să împiedice cererea de stabilire a acestui drept în cadrul unui nou proces.
În consecinţă, întrucât procesul s-a rezolvat pe excepţie, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează a se admite prezentul recurs, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., modificând Decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamantei şi casării sentinţei primei instanţe, cu trimiterea cauzei acesteia în scopul judecării cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Sibiu, împotriva deciziei nr. 79/ A din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, admite apelul reclamantei şi casează sentinţa nr. 4372 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Sibiu.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1631/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1697/2005. Comercial → |
|---|
