ICCJ. Decizia nr. 1646/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 14 aprilie 2003, reclamanta SC N. SA Oltenița a chemat în judecată C.L.M.D. Brăila, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâtul la plata sumei de 358.638.812 lei, cu titlu de penalități de întârziere, precum și a sumei de 52.500.000 lei, cu titlu de dobândă bancară datorată, conform art. 43 C. com.
La data de 17 iulie 2003, reclamanta a precizat acțiunea în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei penalități de întârziere, care nu depășește cuantumul sumei datorate cu titlu de preț, precum și a sumei de 87.500.000 lei cu titlu de dobândă aferentă unei perioade de 10 luni întârziere, conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza raporturilor comerciale stabilite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 616 din 13 februarie 2002, a livrat pârâtului nutrețuri combinate, care însă nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului.
în art. 15, părțile au înserat clauza penală, stabilind un procent de penalitate de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamanta, la cererea pârâtei, a fost de acord cu eșalonarea plăților, în acest sens întocmind un grafic.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată, cu referire la cele 4 rate lunare convenite, așa încât aceasta urmează a plăti penalitățile de 1% pe zi de întârziere convenite ca sancțiune, prin minuta încheiată la data de 12 septembrie 2002.
Reclamanta a mai precizat că pârâtul a făcut o plată parțială, în sumă de 171.920.790 lei, după scadența convenită prin minută, în raport de care debitul neachitat este de 300.000.000 lei.
Invocând neîndeplinirea obligațiilor contractuale, cu referire la neonorarea de către reclamantă a unei comenzi privind livrarea a 12 tone nutreț combinat, pârâtul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, pe cale reconvențională, a solicitat obligarea reclamantei, pârâtă în reconvențională, la plata sumei de 219.980.000 lei cu titlu de prejudiciu produs acesteia, din motivul arătat, în raport de care s-a procedat la achiziționarea de furaje combinate de la un alt furnizor. Nutrețurile combinate fiind de o calitate mai proastă, a influențat negativ sporul de creștere al puilor.
Prin sentința nr. 1730 din 8 octombrie 2003, Tribunalul Brăila, secția comercială a admis acțiunea restrânsă și a obligat pârâtul să plătească reclamantei 300.000.000 lei, cu titlu de penalități și 87.500.000 lei, cu titlu de dobândă legală.
Prin aceeași hotărâre, cererea reconvențională a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în raport de probatoriul administrat, reclamanta a dovedit realitatea debitului pretins, existența clauzei penale și culpa pârâtului constând în neîndeplinirea obligațiilor de plată.
Pârâtul nu a dovedit însă, prin nici un mijloc de probă, susținerea privitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, în sensul nelivrării la timp a nutrețurilor combinate contractate.
împotriva hotărârii primei instanțe pârâtul a declarat apel susținând că minuta nu produce efecte, adăugând la contract și fiind semnată de persoane neautorizate.
Totodată, în mod greșit a fost obligat, concomitent, la penalități și dobânzi.
Ca atare, acțiunea reclamantei a fost greșit admisă.
în fine, în raport de consecințele produse prin nelivrarea celor 12 tone de nutreț combinat, în mod greșit cererea reconvențională a fost respinsă.
Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 22 din 4 februarie 2004, a respins apelul declarat de pârât, ca nefondat.
în motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că minuta poartă ștampila pârâtului, cele convenite au fost transpuse în acte de executare, așa încât în mod judicios s-a reținut caracterul acesteia de convenție sinalagmatică producătoare de efecte juridice.
Penalitățile au fost convenite de părți, iar dobânda este cuvenită în temeiul art. 43 C. com.
în fine, cererea reconvențională a fost legal respinsă, atâta timp cât pârâtul nu a administrat nici o probă în sensul dovedirii pretenției, care se întemeiază exclusiv pe calcule făcute de către acesta.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
S-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra apărării privitoare la lipsa caracterului cert al penalităților și a dobânzii, în sensul că acestea nu rezultă dintr-un calcul.
Pe de altă parte, pârâta a calculat penalități, în procentul stabilit prin minută, deși aceasta nu a modificat contractul. Mai mult minuta nu produce efecte, nefiind semnată de reprezentantul legal al instituției. în fine, penalitățile restrânse depășesc debitul care, era la acea dată de numai 200.000.000 lei.
Atât penalitățile cât și dobânzile nu au fost facturate, astfel că nu există o dovadă contabilă a existenței acestora.
Totodată, chiar dacă s-ar reține neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârât, acestuia nu-i pot fi aplicate două sancțiuni pentru aceeași abatere. De altfel, culpa contractuală îi revine reclamantei, care a sistat livrarea nutrețurilor combinate, numai după 5 luni, fără acordarea unui preaviz.
S-a mai susținut că instanța de control judiciar nu a analizat probele dosarului, cu referire la cererea reconvențională, din care rezulta cuantumul prejudiciului produs pârâtului de către reclamantă.
în concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvenționale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
în raport de dispozițiile art. 35 din decretul nr. 31/1954 minuta din 12 septembrie 2002 este producătoare de efecte juridice, în sensul în care părțile s-au obligat, așa încât legal apelul declarat de pârât a fost respins, sub aspectul acestor critici.
Totodată, așa cum rezultă din actul precizator al acțiunii, restrângerea obiectului obligației de plată, cu referire la penalități, a rezultat nu dintr-un alt calcul, ci din manifestarea de voință a creditoarei în sensul ca suma penalităților să nu depășească debitul.
De altfel, pârâtul nu a contestat calculul în sine și nu a solicitat administrarea probei cu expertiză în vederea stabilirii întinderii obligației de plată, cu referire la penalități și dobânzi, ci însăși temeiul unei astfel de obligații.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
Pe de altă parte, pârâtul nu contestă neîndeplinirea obligațiilor contractuale, cu referire la plata prețului.
în prezența clauzei penale, prin care părțile au stabilit anticipat cuantumul daunelor interese moratorii, penalitățile sunt datorate prin constatarea simplei întârzieri a obligației de plată.
Drept urmare, în cazul plății cu întârziere a prețului, penalitățile își au temeiul în art. 1069 C. civ., fără obligația dovedirii producerii unui prejudiciu, datorită cuantificării anticipate a acestuia, iar dobânda își are temeiul în art. 43 C. com., în considerarea caracterului frugifer al banului și pentru compensarea lipsei de folosință a sumelor datorate. Acestea sunt datorate din momentul neîndeplinirii obligației contractuale asumate, fără ca obligația de plată a acestora să fie condiționate de facturare, în lipsa unui temei legal în acest sens.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
în fine, cu referire la cererea reconvențională, pârâtul-reclamant-reconvențional nu face dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite prin art. 12, raportat la art. 4 și 5 din contract. Totodată, acesta nu face dovada producerii unui prejudiciu, din culpa reclamantei, stabilit în condițiile art. 14 din același contract de vânzare cumpărare, așa încât în mod judicios aceasta a fost respinsă. Drept urmare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei din urmă critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1647/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1669/2005. Comercial → |
|---|
