ICCJ. Decizia nr. 1707/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1707/2005
Dosar nr. 10692/2004
Şedinţa de la 11 martie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 20 august 2003, reclamanta SC P.C. SRL Târgovişte, prin lichidator I.A., a chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SRL, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunţa să fie obligată să plătească suma de 1.382.941.631 lei, reprezentând facturi neachitate pentru livrare de oţel beton şi ţeavă inox.
De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor conform dispoziţiilor OG 9/2000.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa 975 din 17 mai 2004 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL, împotriva pârâtei SC A.C. SRL Târgovişte, pe care a obligat-o să plătească suma de 957.540.254 lei, reprezentând contravaloare marfă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, pe baza probelor administrate a reţinut că între cele două părţi s-au derulat relaţii comerciale, reclamanta livrând pârâtei produse pentru care a emis facturi, facturi care au fost acceptate de pârâtă dar pe care nu le-a achitat.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a rezultat că pârâta datorează reclamantei suma de 957.540.254 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC A.C. SRL Târgovişte, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive.
1. Hotărârea atacată s-a pronunţat fără citarea legală a societăţii apelante, cauza fiind suspendată la data de 5 aprilie 2004, pentru lipsa nejustificată a părţilor şi repunerea pe rol de către reclamantă prin lichidatorul judiciar, pentru termenul de judecată fixat la 17 mai 2004 şi la acest termen instanţa a rămas în pronunţare, dând o soluţie pe fond, deşi citaţia cu apelanta fusese afişată şi cum nu se refuzase primirea potrivit dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ., instanţa trebuia să dispună citarea prin afişare la un termen următor, astfel încât în temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat anularea în tot a hotărârii atacate şi reţinerea cauzei pentru rejudecare pe fond.
2. Hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a dat o calificare juridică greşită unor elemente certe, respectiv a declarat drept dovedit fapte şi împrejurări care nu au nici un suport probator, reţinând că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor unei compensaţii legale, deşi apelanta avea o creanţă împotriva reclamantei, pentru care a dovedit cu C.E.C. - ul, emis către B.C.R. sucursala Târgovişte, pentru suma de 1.820.679.104 lei şi la efectuarea expertizei apelanta nu a participat, expertul considerând greşit că a refuzat primirea invitaţiei de participare la efectuarea expertizei şi raportul constată date incerte şi provizorii, arătând că nu-şi poate exprima o opinie cu privire la ştampila societăţii, că o mare parte din documentele societăţii reclamante nu au intrat în posesia lichidatorului judiciar.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 46 C. com., obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează printre altele cu acte sub semnătură privată, iar potrivit dispoziţiilor art. 52 C. com., registrele comercianţilor chiar neţinute în regulă fac probe, contra lor, astfel că apare cu evidenţă că prima instanţă s-a limitat a considera drept probe, constatări incerte, şi concluzii despre fapte eventuale cuprinse în raportul de expertiză contabilă.
Se solicită refacerea expertizei contabile şi admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat pârâta SC A.C. SRL, împotriva sentinţei 975/2004 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC P.C. SRL.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut:
În ce priveşte cererea de completarea probatoriilor cu refacerea expertizei contabile, s-a considerat că nu se impune completarea acestei probe, deoarece la instanţa de fond s-a efectuat o expertiză contabilă, la efectuarea căreia apelanta a fost invitată să participe şi nu a formulat obiecţii la raportul de expertiză.
Primul motiv de apel vizând încălcarea regulilor privind procedura de citare a apelantei, este nefondat.
Cauza a fost suspendată prin încheierea de şedinţă din 5 aprilie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor şi repusă pe rol la cererea reclamantei pentru termenul din 17 mai 2004, când apelanta pârâtă a fost citată prin afişare potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar fond, procedura de citare prin afişare fiind legală şi respectate dispoziţiile art. 921 C. proc. civ., invocate de apelanta – pârâtă, deoarece aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit de agentul procedural la data de 30 aprilie 2004, când s-a îndeplinit procedura de citare prin afişare, nici o persoană nu a fost găsită la sediul societăţii apelante, astfel încât procedura de citare a fost corect îndeplinită, nefiind necesară repetarea procedurii de citare.
Operaţiunea de compensare invocată de către apelantă nu a fost dovedită cu vreo probă administrată în cauză la instanţa de fond, fila C.E.C. în valoare de 1.820.679.104 lei nu poartă ştampila societăţii reclamante, ştampilă ce era obligatorie pentru a fi primită fila C.E.C. de către unitatea bancară, apelanta nu a administrat probe din care să rezulte că ar fi avansat sume de bani sau livrate mărfuri către intimată care să nu fi fost plătite, pentru a putea solicita compensarea legală, aşa cum se constată şi prin expertiza contabilă efectuată în cauză de expert N.M., din evidenţele contabile ale reclamantei, nu rezultă că aceasta ar avea datorii către pârâtă.
Critica adusă de către apelantă expertizei efectuate în cauză, nu este fondată, apelanta a fost invitată de către expert să participe la efectuarea expertizei, aşa cum recunoaşte chiar apelanta în motivele de apel formulate şi cum se menţionează şi în raportul de expertiză contabilă aflat la dosar fond, agentul procedural menţionând pe citaţie că apelanta a refuzat primirea citaţiei.
Din raportul de expertiză contabilă şi din cele 5 facturi emise de către intimată, rezultă că apelanta a primit marfa ce face obiectul facturilor, apelanta semnând de primirea mărfii pe cele 5 facturi, aşa cum se poate constata din copia xerox a facturilor aflate la dosar fond, astfel că facturile fiind acceptate de către apelantă, s-a făcut pe deplin dovada livrării mărfii de către reclamantă, considerente pentru care în mod corect şi legal, prima instanţă a obligat apelanta la contravaloarea mărfii stabilită de expertul contabil la valoarea de 957.540.254 lei.
Cel de al treilea motiv de apel este nefondat.
Nu au fost încălcate dispoziţiile art. 46 şi art. 52 C. com., invocate de către apelantă, probele administrate în cauză de către prima instanţă cu cele 5 facturi şi raportul de expertiză contabilă, dovedesc că apelanta pârâtă datora intimatei – apelante contravaloarea mărfii de 957.540.254 lei, la care a fost obligată la plata prin sentinţa apelată, astfel încât sentinţa este dată pe baza unor probe certe şi nu incerte, aşa cum susţine greşit apelanta.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs, timbrat, pârâta SC A.C. SRL Târgovişte.
Un prim motiv de recurs se referă la împrejurarea că hotărârea de fond s-a dat fără legala citare a pârâtei, după repunerea cauzei pe rol.
Se susţine că procedura de citare s-a realizat prin „afişare", nefiind respectate dispoziţiile art. 921 C. proc. civ.
Se mai susţine că instanţa de apel, greşit, a constatat că prima instanţă a soluţionat cauza cu procedura de citare a părţilor legal îndeplinite.
Instanţa de apel a respins greşit cererea pârâtei de probe noi în condiţiile în care aceasta nu a participat la efectuarea expertizei contabile.
Al doilea motiv de recurs se referă la interpretarea greşită a textelor din Legea 59/1934 asupra cecului de către instanţă, ceea ce a condus la concluzia greşită că în cauză nu funcţionează compensaţia legală.
Se învederează, în acest sens, că creanţa pârâtei, pentru care a solicitat compensarea este certă, lichidă şi exigibilă şi este constatată la fila C.E.C.
Cecul este plătibil la vedere iar lipsa ştampilei de pe acesta nu are relevanţă asupra valabilităţii cecului.
Lipsa datoriei corespunzătoare din evidenţele contabile ale reclamantei nu îndrituiau instanţele să constate că datoria nu există, având în vedere că pârâta a dovedit existenţa acesteia.
În drept, pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Examinând Decizia prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate de pârâtă, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, Decizia de respingere a apelului fiind legală şi temeinică.
Din formularea motivelor de recurs, se reţine că pârâta, prin prezentul recurs, a înţeles să atace atât hotărârea primei instanţe, cât şi cea a instanţei de apel, însă potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, cum este şi cazul dedus judecăţii.
Hotărârile date în apel sunt supuse recursului, cale extraordinară de atac, care are un caracter nondevolutiv şi un scop esenţialmente de control al legalităţii.
Ori, în cauză, se constată că pârâta cu excepţia primului motiv de recurs, care a fost invocat şi în calea de atac a apelului, şi rezolvat definitiv de Curtea de Apel, critică Decizia pentru netemeinicie, ceea ce nu este admisibil pe calea recursului.
Înalta Curte va analiza totuşi motivele de recurs astfel cum au fost invocate de pârâră.
Corect a reţinut instanţa de apel că procedura de citare a pârâtei pentru termenul la care au avut loc dezbaterile în fond ale cauzei a fost legal îndeplinită, fiind respectate dispoziţiile art. 921 C. proc. civ.
Astfel, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare la data soluţionării cauzei de către tribunal, procedura s-a realizat prin „afişare" faţă de împrejurarea că la sediul societăţii nu a fost găsită nici o persoană, fiind îndeplinită cerinţa textului de lege.
Totodată, cum bine a reţinut şi instanţa de apel, nu este imputabil instanţei de fond împrejurarea că pârâta nu a participat la efectuarea expertizei efectuate în cauză, având în vedere că deşi legal citată de expert a refuzat atât primirea convocării, cât şi participarea efectivă.
Refacerea expertizei nu se impune având în vedere că pârâta nu a formulat obiecţii, în termenul legal, la concluziile acesteia.
Se constată că nici cel de al doilea motiv de recurs bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la aplicarea şi interpretarea greşită dată dispoziţiilor art. 13 şi art. 29 alin. (1) din Legea 59/1034 asupra cecului, cu efecte asupra cererii de compensare legală, nu este fondat.
Recurenta – pârâtă nu a făcut dovada nesocotirii dispoziţiilor legale invocate şi nici interpretarea greşită a acestora.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu poate opera compensaţia, fila C.E.C. invocată de pârâtă neputând ştampila societăţii reclamante, pentru a dovedi că a fost emisă de aceasta din urmă.
Compensaţia este modul de stingere a obligaţiilor care constă în stingerea a două obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele.
Pentru a putea opera compensaţia legală, potrivit art. 1144 şi următoarele C. civ., trebuie îndeplinite anumite condiţii, respectiv reciprocitatea obligaţiilor, iar creanţele care urmează a se compensa să fie certe, lichide şi exigibile.
În cauză, cel puţin una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită pentru a putea opera compensarea legală, respectiv creanţa invocată de pârâtă nu este certă, având în vedere că existenţa ei este discutabilă din punct de vedere juridic.
Pârâta invocă fila C.E.C., filă C.E.C. prin care arată că face dovada creanţei sale împotriva reclamantei.
Cecul, după cum rezultă din Legea 59/1034 este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care au un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar.
După cum s-a menţionat anterior, creanţa pe care pârâta susţine că o are împotriva reclamantei nu este certă, având în vedere că atitudinea procesuală a pârâtei, care a refuzat să participe la efectuarea expertizei, a împiedicat atât expertul, cât şi instanţa de fond de a verifica ce reprezintă în fapt plata prin cec a sumei de 1.820.679.104 lei, la data de 5 aprilie 2002, în raporturile comerciale dintre cele două plăţi, mai ales că din evidenţa contabilă a reclamantei nu rezultă că aceasta ar avea datorii faţă de pârâtă.
În aceste condiţii nu se poate susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare sau interpretare a Legii 59/1934.
În consecinţă, în raport de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Târgovişte, împotriva deciziei nr. 680 din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1701/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1709/2005. Comercial → |
|---|
