ICCJ. Decizia nr. 1687/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 16661 pronunțată în ședința publică de la 17 decembrie 2003 a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta F. Ilfov cu sediul în București împotriva pârâtei SC P.I. SRL cu sediul în Otopeni, județul Ilfov.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că excepția prescrierii dreptului la acțiune a rezultat chiar din motivarea cererii introductive, deoarece rezilierea contractului s-a solicitat pentru obligații ce nu au fost respectate de pârâtă din luna iulie 1999. Din cuprinsul contractului și a actelor adiționale încheiate de părți a reieșit că rezilierea contractului a fost solicitată conform art. 4 și art. 5 lit. c) din convenție. Deși există prestații succesive, având în vedere că pârâta nu a mai achitat facturile din 1999, termenul în care se poate cere rezilierea actului curge din momentul neexecutării obligației, astfel fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din decretul 157/1954, dreptul la acțiune al reclamantei fiind prescris.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 186 din 5 mai 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă F. Ilfov, împotriva sentinței nr. 16661 din 17 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC P.I. SRL. De asemenea a fost respinsă și cererea intimatei de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că deși nu există dispoziții speciale care să reglementeze prescripția dreptului material la acțiune în ipoteza rezilierii, totuși sunt aplicabile regulile generale referitoare la prescripția drepturilor de creanță conform decretului nr. 167/1958. Reclamanta a precizat în cererea de chemare în judecată că până în luna iulie 1999 părțile au respectat clauzele contractuale, dată de la care nu au mai fost plătite facturile. Deoarece acțiunea în reziliere a fost introdusă la 2 octombrie 2003, apare clar că acțiunea dreptului material este prescrisă. A fost înlăturată apărarea reclamantei apelante în sensul că operează întreruperea prescripției, prin cererea de chemare în judecată având ca obiect recuperarea debitului, cu motivarea că această cerere a fost respinsă prin sentința civilă nr. 7540 din 31 mai 2002 a Tribunalului București, hotărâre rămasă irevocabilă, iar potrivit art. 16 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă.
împotriva deciziei nr. 186 din 5 mai 2004, pronunțată la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta F. Ilfov, cu sediul în București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență sub aspectul că instanțele nu s-au pronunțat asupra celui de al doilea capăt de cerere, care avea ca obiect evacuarea, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC P.I. SRL Otopeni a depus întâmpinare motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de critica formulată în cererea de recurs, constată că aceasta este justificată, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că reclamanta F. Ilfov, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 octombrie 2003 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P.I. SRL, atât rezilierea contractului de asociere nr. 3420 din 20 octombrie 1992 încheiat între părți, cât și evacuarea pârâtei din spațiul comercial în suprafață de 300 mp. situat în Otopeni, considerat proprietatea reclamantei.
Instanțele judecătorești anterioare, atât cea de fond cât și cea de apel, s-au pronunțat numai asupra primului capăt din cererea de chemare în judecată, cel referitor la rezilierea contractului de asociere, constatând că a intervenit prescripția dreptului la acțiune. A fost însă omisă examinarea capătului de cerere privind evacuarea pârâtei și pronunțarea pe acest aspect invocat în mod constant de reclamantă în acțiunea principală și ulterior în motivele de apel.
în acest context urmează a fi casate hotărârile judecătorești pronunțate în faza procesuală a fondului și a apelului, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la instanța de fond, pentru ca în baza probelor care vor fi administrate să fie examinată situația de fapt și de drept referitoare la capătul de cerere din acțiunea reclamantei, referitor la evacuarea pârâtei.
Pentru rațiunile expuse anterior, a fost dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a fost admis recursul declarat de reclamanta F. Ilfov, împotriva deciziei nr. 186 din 5 mai 2004, pronunțată la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în sensul că s-a casat decizia atacată și sentința civilă nr. 16661 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială și a trimis cauza spre competentă soluționare în fond Tribunalului București, secția comercială.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1689/2005. Comercial → |
|---|
