ICCJ. Decizia nr. 1689/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Judecătoria Bistrița prin încheierea civilă nr. 696 din 18 februarie 2004, a admis cererea executorului bancar al B.C.R. SA pentru creditoarea B.C.R. SA, sucursala Dâmbovița și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, contract de credite nr. 12 din 22 februarie 2002, act adițional nr. 12/ A, act adițional nr. 12/ B, act adițional nr. 12/ C, act adițional nr. 12/ D, contractul de garanție imobiliară nr. 12/1/2002 autentificat sub nr. 764 din 14 februarie 2002, contract de cauțiune nr. 12 din 22 februarie 2002, referitor la creditorul B.C.R. SA, sucursala Județeană Dâmbovița și debitorul SC S. SA Bistrița, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 372-373 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 301 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de debitoarea SC S. SA Bistrița, împotriva încheierii civile nr. 696 din 18 februarie 2004 a Judecătoriei Bistrița, pe care a schimbat-o în tot și a respins cererea creditoarei de încuviințare a executării silite.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, creanța creditoarei nu este certă, lichidă și exigibilă.
împotriva menționatei decizii creditoarea B.C.R., sucursala Pucioasa, jud. Dâmbovița a declarat recurs în temeiul art. 3041_i 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în criticile formulate recurenta creditoare susține în esență următoarele:
- că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că din cuprinsul titlului executoriu, contractul de credit din 22 februarie 2002, rezulta clar drepturile și obligațiile părților, creanța datorată fiind certă, lichidă și exigibilă, existând un grafic de rambursare a ratelor, un sistem de plată al dobânzii, de înregistrare și urmărire financiar contabilă;
- că sentința civilă menționată de debitoare nu poate fi luată în considerare, având în vedere că aceasta s-a pronunțat în alte circumstanțe;
- că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, fără să țină cont că întreaga activitate a băncii s-a desfășurat în cadrul legal al acreditivelor documentare, fără să ia în considerație calitatea băncii de prestator de servicii în cadrul acreditivului care face numai procesarea plăților dispuse de ordonatorul de credite și că debitoarea nu a respectat obligațiile contractuale stabilite de comun acord.
Recursul creditoarei este fondat.
Curtea analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, constată că acestea sunt de natură să conducă la modificarea acesteia, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 304 C. proc. civ.
Astfel se constată că deși instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că la baza raporturilor dintre părți a stat contractul de credit din 22 februarie 2002, astfel cum a fost modificat, aceasta a făcut o interpretare greșită a clauzelor contractului, în speță a art. 8.1: 3.1, 3.2, 3.4, 3.7 și 8.4.
Prin art. 8.1 din contract, astfel cum a fost modificat, părțile au convenit de comun acord că rambursarea creditului se va face în 72 de rate, începând cu data de 25 noiembrie 2003, în cuantumul lunar valoric stabilit.
Instanța de apel a reținut greșit că scadența creditului este după 7 ani, în condițiile în care modificarea graficului s-a făcut la cererea expresă a debitoarei, care a și semnat actele adiționale nr. 12/ B și 12/ D, acte care vizau numai art. 8.1, respectiv scadența primei rate de credit și ca atare graficul de rambursare al celor 72 de rate, păstrându-se de altfel periodicitatea lunară și valorile inițiale stabilite.
Art. 3.1, 3.2 din contract reglementează dobânda curentă, calculată în situația derulării creditului conform graficului de rambursare și modificarea acesteia în funcție de costul resurselor de creditare.
Prin art. 3.7 din același contract, părțile au convenit ca pentru creditul restant, împrumutatul să plătească dobânzi penalizatoare.
Ori, la data semnării contractului de credit, intimata debitoare a cunoscut clauzele contractului, astfel cum au fost modificate prin actele adiționale menționate și ele nu pot fi considerate acte unilaterale cu atât mai mult cu cât aceste modificări s-au făcut la cererea debitoarei, fapt dovedit prin semnătura și ștampila societății comerciale.
Cât privește sentința civilă nr. 241 din 23 februarie 2004 a Tribunalului București, la care se referă instanța în considerentele deciziei de apel, prin care s-a admis contestația la executare a debitoarei SC I.T.C. SRL București și s-a dispus anularea formelor de executare începute în baza aceluiași contract de credit din 22 februarie 2002, aceasta nu poate fi luată în considerație, nefiind în prezența unei hotărâri definitive.
Nici practica judiciară invocată de debitoare nu este concludentă, în raport de circumstanțele în care au fost soluționate respectivele cauze.
Cum din cuprinsul contractului de credit rezultă clar drepturile și obligațiile părților, că activitatea băncii s-a desfășurat în cadrul legal al acreditivului documentar, creanța datorată fiind certă, lichidă și exigibilă și cum potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, Curtea a admis recursul creditoarei, a modificat decizia din apel, în sensul respingerii apelului debitoarei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1687/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1691/2005. Comercial → |
|---|
