ICCJ. Decizia nr. 1694/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1196 pronunțată în ședința publică de la 27 ianuarie 2004 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Teleorman, sucursala Roșiori, cu sediul în Roșiori de Vede Județul Teleorman, împotriva pârâtei SC C.P. SRL, cu sediul în București ca neîntemeiată și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește pretenția în sumă de 38,48 dolari S.U.A., reprezentând rest de plată din factura din 14 decembrie 2000, pentru suma de 489.693.432 lei emisă în baza contractului de comision din 4 decembrie 2000, reclamanta a depus la dosar numai factura menționată și contractul de comision, fără a preciza modul de calcul al sumei pretins datorate, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare prin care s-au efectuat plățile parțiale și s-a stabilit restul de plată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7203lit. c) C. proc. civ. Referitor la suma de 487,50 dolari S.U.A., reprezentând rest de plată conform facturii din 27 iunie 2000, s-a reținut că la dosar a fost depusă numai factura menționată, fără a se face dovada acceptării acesteia, prin plățile efectuate de pârâtă și fără a se face dovada unor raporturi contractuale preexistente. S-a mai reținut că referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat plata sumelor de 9.256.633 lei, rest de plată din factura din 16 octombrie 2000 și 2.303.126 lei rest de plată din factura din 5 august 2001, reprezentând taxe utilizare vagoane, plătite de reclamantă și datorate de pârâtă în baza contractului de comision, nu sunt datorate, deoarece contractul de comision a fost încheiat ulterior emiterii facturii fiscale. în ceea ce privește suma de 14.158.000 lei, reprezentând contravaloare marfă, conform facturii din 20 februarie 2001, s-a reținut că aceasta a fost achitată de pârâtă cu ordinul de plată din 27 noiembrie 2003.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 311 din 23 iunie 2004, a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC C. SA, sucursala Roșiori, împotriva sentinței nr. 1196 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 487,5 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea a 7,5 tone șrot de floarea soarelui, conform facturii din 27 iunie 2000 și la 2.535.346 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond către reclamantă. S-a luat act că reclamanta a renunțat la judecata capătului 4 de cerere, privind sumele de 2.303.126 lei și 9.256.653 lei, reprezentând taxe de transport. De asemenea au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și obligată intimata pârâtă la plata sumei de 795.150 lei cheltuieli de judecată în apel, către apelanta-reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a analizat actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate, clauzele contractuale și dispozițiile legale în materie, constatând că reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 7,5 tone șrot floarea soarelui, care, în calitatea de comisionar, le-a exportat și și-a reținut comisionul de 20% pe tonă. Aceste elemente rezultă din declarația vamală, factura externă din 21 martie 2000, ștampilată și semnată de apelantă, factura din 27 martie 2000 și adresa sa din 6 martie 2001, iar suma nu a fost achitată până în prezent. Mai mult această situație de fapt a fost confirmată și de proiectul de tranzacție depus de părți la dosar, în apel, în urma punctajului comun. întrucât din același document, semnat și ștampilat de reprezentanții legali ai intimatei, rezultă că reclamanta a renunțat la judecarea capătului 4 de cerere, s-a luat act de acest lucru.
împotriva deciziei nr. 331 din 23 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC C.P. SRL București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 487,5 dolari S.U.A., această creanță nefiind certă, lichidă și exigibilă, precum și greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Amplu argumentat și bine motivat, instanța de apel, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 487,5 dolari S.U.A., cu titlu de contravaloare a 7,5 tone de șrot floarea soarelui, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Este de necontestat că părțile în litigiu au încercat, în apel, soluționarea diferendului prin înțelegere, aspect concretizat prin tranzacția depusă la termenul din 16 iunie 2004. Prin tranzacția semnată de reprezentanții părților și ștampilată, pârâta s-a obligat să achite suma de 487,4 dolari S.U.A. către reclamantă, însă această înțelegere nu a putut fi concretizată, deoarece, așa cum reiese din încheierea din 16 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, reprezentantul legal al reclamantei a solicitat plata sumei până la data de 20 iulie 2004, iar reprezentantul legal al pârâtei a solicitat plata până la data de 20 decembrie 2004. Verificând documentația existentă la dosar, rezultă fără echivoc că pârâta SC C.P. SRL a avut calitatea de comisionar, ocupându-se de exportul celor 7,5 tone șrot de floarea soarelui, provenit din producția reclamantei, aspect probat cu factura externă. Mai mult, din corespondența datată 6 februarie 2001, pârâta comunică reclamantei că referitor la factura fiscală din 27 martie 2000, pentru cantitatea de 7,5 tone șrot floarea soarelui, livrate cu lotul aparținând SC M. SRL, suma de 20 dolari S.U.A. pe tonă reprezintă comisionul încasat de SC C.P. SRL.
Nu este justificată nici critica pârâtei referitoare la greșita obligare la cheltuielile de judecată în faza procesuală a fondului și a apelului. A fost dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 274, raportat la art. 276 C. proc. civ., în sensul că atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură vor fi acordate cheltuielile de judecată. Astfel, bine au fost acordate cheltuielile de judecată, proporțional cu admiterea acțiunii. La fond, reclamanta a plătit taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.610.787 lei și timbru judiciar de 30.000 lei, iar la apel a plătit taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.680.683 lei și timbru judiciar în valoare de 30.000 lei, instanța dispunând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe măsura admiterii acțiunii.
Cadrul juridic și argumentele expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC C.P. SRL București să fie înlăturate ca neîntemeiate, a respins ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 331 din 23 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1696/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1703/2005. Comercial → |
|---|
