ICCJ. Decizia nr. 1708/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 19 ianuarie 2004, reclamanta P.M. Slatina a chemat în judecată, pârâta SC A. SRL, solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată să desființeze construcția executată ilegal cu încălcarea prevederilor autorizației de construcție din 13 mai 2002, să încuviințeze demolarea lucrărilor pe cheltuiala pârâtei și stabilirea unui termen în vederea demolării construcției.
Judecătoria Slatina prin sentința civilă nr. 205 din 17 mai 2004, a admis în parte acțiunea obligând pârâta să desființeze construcția executată ilegal la sediul situat în Slatina, cu încălcarea prevederilor autorizației de construcție nr. 319 din 14 mai 2004, iar în caz de refuz partea pârâtei autorizează Primăria să demoleze construcția pe cheltuiala pârâtei.
împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta și T.D. criticile vizând aspecte de nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 339 din 13 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelurile, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj, secția comercială.
în motivarea soluției instanța de control judiciar a reținut că acțiunea reclamantei se caracterizează ca fiind o acțiune în "obligație de a face" al cărui obiect nu este evaluabil în bani situație în care în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, Tribunalul judecă procesele și cererile în materie comercială a căror obiect este de peste un miliard lei precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este reevaluabil în bani.
Cu petiția înregistrată la data de 26 octombrie 2004, P.M. Slatina a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel motivând că acțiunea promovată de reclamantă nu privește executarea sau neexecutarea de către intimată a unor acte și fapte de comerț, ci este o acțiune care are ca obiect obligația de a face izvorâtă dintr-un act juridic pur administrativ, încheiat în baza Legii nr. 50/1991.
Recursul este fondat.
în examinarea prezumției de comercialitate a unei cauze deduse judecății trebuie avut în vedere atât natura raportului juridic intervenit între părți respectiv acte și fapte de comerț reglementate de art. 3 C. com., cât și dispozițiile art. 56 C. com., potrivit cărora "dacă un act este comercial numai pentru una din părți toți contractanții sunt supuși în ce privește acest act legii comerciale afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților".
Art. 4 C. com. "se socotesc afară de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte și obligații ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul".
în speță obiectul cauzei dedus judecății derivă din raporturi civile, respectiv vânzare - cumpărarea unui imobil, construcție și extinderea unui spațiu pe verticală.
Aceasta rezultă și din temeiul legal invocat respectiv Legea nr. 50/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 453/2001, cât și din soluția pronunțată de instanța de fond.
Față de cele arătate rezultă că hotărârea s-a dat cu încălcarea altei instanței, în speță litigiul fiind civil competența de soluționare a apelului aparține secției civile a Curții de Apel, soluția instanței de fond fiind dată în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
în aceste condiții s-au văzut și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1775/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1700/2005. Comercial → |
|---|
