ICCJ. Decizia nr. 1700/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 117, pronunțată în ședința publică de la 30 iunie 2004 de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei SC A.T. SRL, cu sediul social în București, invocată de pârâta A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.) cu sediul în București și pe cale de consecință a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin întâmpinarea depusă de pârâta A.V.A.S. a fost solicitată respingerea acțiunii prin invocarea unei chestiuni prealabile, respectiv aplicarea prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 409/2001, republicată privind termenul în care se poate formula cererea reclamantei. S-a precizat în susținerea excepției că la data de 24 septembrie 2004, A.V.A.B., a notificat debitoarei - reclamante faptul că s-a procedat la consolidarea creanței în raport de noile prevederi legale, moment de la care curge termenul special de prescripție, prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998. Pe fondul cauzei s-a arătat că, consolidarea în dolari S.U.A. a creanței s-a efectuat, conform prevederilor O.U.G. nr. 51/1998, modificată prin Legea nr. 409/2001, respectiv art. 21 alin. (2) și art. 22 alin. (1) din lege, iar aplicarea acestor dispoziții se face în cadrul procedurii de valorificare și reglementările privesc și situațiile juridice în curs. La dosar, pârâta a depus, în apărare modul de calcul al creanței consolidată și notificarea din 24 septembrie 2002, adresată reclamantei cu privire la consolidarea creanței în dolari S.U.A.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, considerând că se aplică termenul general de prescripție de 3 ani și pe fond, a arătat că dispozițiile Legii nr. 409/2001 se aplică din momentul intrării ei în vigoare și efectele acesteia nu retroactivează.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată și modificată prin Legea nr. 409/2001, s-a prevăzut că termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data procedurii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Alin. (2) al acestui articol stipulează că termenul prevăzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei Ordonanțe de urgență, curge de la data intrării în vigoare a acesteia.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că reclamanta a solicitat constatarea finalizării etapei de valorificare a creanței deținută de A.V.A.B. și încetarea raportului obligațional dintre părți ca urmare a achitării integrale a sumei convenite prin Convenția nr. 033/1999, contestând faptul consolidării de către A.V.A.B. a creanței deținute de aceasta, în dolari S.U.A., respectiv suma de 118.501,89 dolari S.U.A., notificată de pârâtă, începând cu adresa din 21 ianuarie 2003, așa cum rezultă din conținutul adresei din 21 aprilie 2004, depusă de reclamant și din adresa ca atare, 21 ianuarie 2003, depusă de pârâtă. Prin urmare, prin art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, se instituie un termen special de prescripție pentru acțiunile îndreptate împotriva A.V.A.B., respectiv de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, prin derogare la dispozițiile dreptului comun ce reglementează materia prescripției extinctive. Cum în speță faptul contestat, respectiv consolidarea creanței în euro, respectiv suma de 118.501,89 dolari S.U.A., s-a cunoscut de reclamantă la 21 ianuarie 2003, prin adresa nr. 628 de la acea dată, rezultă că, în raport de data introducerii acțiunii, 3 mai 2004, termenul special de prescripție prevăzut pentru asemenea acțiuni, s-a împlinit.
Apărarea reclamantei, potrivit căreia dispozițiile de modificare O.U.G. nr. 51/1998 ar retroactiva, nu a putut fi luată în considerare, câtă vreme legiuitorul a prevăzut această excepție de la principiul neretroactivității legii civile, prin dispozițiile incluse în art. 49 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, excepția fiind de strictă interpretare.
împotriva sentinței civile nr. 117 din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.T. SRL, cu sediul în București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub aspectul că instanța de fond nu a luat în considerație precizările la acțiune, formulate sub titulatura R.î., care erau hotărâtoare și de natură să ducă la o altă situație de fapt și de drept decât cea reținută și la o soluție diferită de cea pronunțată, nu au fost valorificate juridic și corect interpretate actele existente la dosarul cauzei, precum și aspectul că nu a fost dată o apreciere unitară a dispozițiilor legale în materie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, înlăturarea excepției prescripției dreptului material la acțiune iar pe fond admiterea acțiunii, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Intimata pârâtă A.V.A.S. București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport și de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.T. SRL a fost bine precizat atât obiectul cererii cît și temeiul de drept, în sensul că s-a solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.B. București, să fie pronunțată o hotărâre judecătorească, care să constate finalizarea etapei de valorificare a creanței avută de SC A.T. SRL București, cu suma încasată conform Convenției nr. 033/1999, încheiată cu pârâta și încetarea raportului obligațional dintre aceasta și A.V.A.B. ca urmare a achitării integrale a plății ce a făcut obiectul convenției menționat. Temeiul de drept indicat l-au constituit dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998,art. 111 - 112 C. proc. civ., art. 969 și 1091 C. civ.
Greșit a apreciat instanța de fond că este aplicabilă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și pe cale de consecință se impune respingerea cererii ca fiind prescrisă, fără a se intra în cercetarea fondului, deoarece din analiza și interpretarea întregii documentații administrate de părțile în litigiu, rezultă neîndoios că în speță nu operează instituția juridică a prescripției.
Relevanță juridică maximă în corecta stabilire a datei de la care începe să curgă termenul de prescripție, conform art. 1923 din Legea nr. 409/2001, privind acțiunea reclamantei îndreptate împotriva A.V.A.B., în speță o reprezintă corespondența părților prin care sunt clarificate efectiv toate aspectele controversate, în acest sens fiind edificatoare adresa din 7 iulie 2003. Prin răspunsul pe care A.V.A.S. la dat reclamantei la data de 7 iulie 2003 se apreciază că au fost stabilite pe bază de argumente și motive bine fundamentate coordonatele raportului litigios, iar de la această dată curge termenul de prescripție precizat de legea specială care este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Acțiunea reclamantei fiind promovată la instanța de fond la data de 3 mai 2004, rezultă că la această dată nu era prescris dreptul material la acțiune reclamanta respectând termenul de un an conform reglementării din art. 1923 pct. 1 din Legea nr. 409 din 17 iulie 2001.
Astfel, pe fondul cauzei, prin contractul de cesiune de creanță din 7 iulie 1999, A.V.A.B. a dobândit de la creditorul cedent B. SA, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, creanțele pe care aceasta le deținea asupra debitorului cedat SC A.T. SRL, în temeiul Convenției de credit din 17 noiembrie 1995. Conform Convenției din 8 decembrie 1999, încheiate între A.V.A.B., SC A. SA București în calitate fidejusor (cauționar) pentru SC A.T. SRL București și SC A.T. SRL în calitate de debitor, s-a recunoscut valoarea creanței debitorului în temeiul convenției de credit și care a fost cesionată A.V.A.B. prin Contractul de cesiune de creanțe din 7 iulie 1999. Această convenție, care constituie titlu executoriu, are ca obiect reeșalonarea creanței preluate în valoare totală de 2.471.584,79 mărci germane și 13.544.345,97 lei, adică echivalentul de 20.490.621.845,62 lei la cursul de referință al B.N.R. la data semnării Contractului de cesiune.
Tot în Convenția din 8 decembrie 1999 au fost precizate condițiile de rambursare a creanței și modalitățile de plată, în sensul că întreaga creanță de 20.490.621.845,62 lei se consolidează integral în valută euro, la cursul de referință al B.N.R. utilizat la data semnării Contractului de cesiune creanță din 7 iulie 1999, respectiv 16,204 lei /euro, iar valoarea creanței astfel calculată fiind de 1.264.540,90 euro. S-a mai stabilit că debitorul a plătit A.V.A.B. până la data de 30 noiembrie 1999 suma de 979,25 lei adică 0,06 euro, fiind rămas de rambursat o creanță de 1.264.540,90 euro. în vederea efectuării plăților viitoare a fost întocmit un grafic care indică cu exactitate suma și data scadenței. Cu maximă certitudine, conform documentației existente la dosar, SC A.T. SRL a plătit către A.V.A.B. integral datoria avută.
Verificând modul derulării plăților și încasărilor, conform Convenției părților, rezultă că în data de 21 martie 2001, a fost încheiat actul adițional, prin care se rescadența la plată suma de 225.000 euro, pentru data de 31 martie 2002, aplicându-se un comision de rescadențare de 9% pe an.
La data de 19 iulie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea și modificarea O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active bancare, care potrivit art. 21 alin. (2) și art. 22 alin. (1), reglementa că în scopul valorificării creanțelor preluate de A.V.A.S. la valori cât mai apropiate de valoarea nominală actualizată la zi, debitele în lei și alte valute decât dolari S.U.A., se consolidează în dolari S.U.A., în baza raportului lei /dolari S.U.A. la acea dată. în întâmpinarea depusă de pârâtă în faza procesuală a fondului, s-a motivat că procesul de consolidare a creanțelor în dolari S.U.A., reprezintă o modalitate tehnică de echivalare a obligației a cărei valoare se schimbă, în raport cu fluctuația valorică a monedei naționale și vizează efectuarea unor tranzacții comerciale prin raportare la alte monede folosite frecvent în operațiunile financiare internaționale, fiind dată satisfacție principiului conservării valorii intrinseci a creanței, în condițiile în care debitorului nu i se cere nimic în plus față de ceea ce datorează.
Semnificație juridică deosebită, în stabilirea corectă a situației de fapt și de drept, o are și adresa emisă de A.V.A.B., în atenția SC A.T. SRL, prin care, în termeni fără echivoc, se menționează că în conformitate cu prevederile Convenției de eșalonare din data de 8 decembrie 1999 și ale Actului adițional din data de 21 martie 2001, încheiate între A.V.A.B. și această societate trebuia achitată suma de 1.009.540,96 euro, iar evidențele A.V.A.B. reclamanta figurează cu un sold restant la data de 25 februarie 2002, în valoare de 308.109,36 euro și se recomandă efectuarea plăților în vederea diminuării sumei restante. Din conținutul acestei corespondențe, este de necontestat că părțile urmăreau executarea Convenției din 8 decembrie 1999 și ale actului adițional din 21 martie 2001 încheiate de ele, prin evidențierea cu precizie a plății creanțelor consolidate în euro, deși era în vigoare, încă din 19 iulie 2001 Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea și modificarea O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active bancare.
Ulterior, prin adresa înregistrată la 26 septembrie 2002 în registratura SC A.T. SRL este primită și notificarea prin care A.V.A.B. solicită consolidarea în dolari S.U.A. a creanței deținute împotriva reclamantei, cu un sold rezultant consolidat în valoare de 604.894,45 dolari S.U.A.
La data de 26 septembrie 2002, când a fost comunicată notificarea, raportul juridic obligațional între părți era stins, prin achitarea integrală a sumelor datorate de SC A.T. SRL către A.V.A.B., conform convenției de eșalonare din 8 decembrie 1999 și a Actului adițional din 21 martie 2001, plată efectuată de reclamantă și acceptată de pârâtă, prin consolidarea creanței în euro. Efectuarea plăților și acceptarea lor în mod constant numai în euro, face aplicabile exigențile impuse de reglementările cuprinse în art. 1091 C. civ., care prevăd că plata este o modalitate de stingere a obligațiilor dintre părți.
Fiind efectuată o plată integrală urmare a consolidării creanței în euro, cu respectarea întocmai a drepturilor și obligațiilor asumate în convenția părților, s-a răspuns și exigențelor invocate în întâmpinarea pârâtei depusă în faza procesuală a fondului, cât și scopului legii, de valorificare a creanțelor preluate de A.V.A.S. cât mai aproape de valoarea reală a creanței. Acest mod de consolidare a creanței nu înfrânge nici o dispoziție a legii și este conformă cu voința liber exprimată a părților și cu interesul în care norma a fost edictată, în principal de realizare a creanței la valoarea reală. Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, a stabilit corect că nu trebuie ignorat cadrul procesual al acțiunii introductive, care este bazat în principal pe Convenția din 8 decembrie 1999, iar raportul juridic dintre părți, născut în urma încheierii acestei convenții, s-a stins prin plata sumelor consolidate în euro, efectuate de SC A.T. SRL, în acest sens fiind aplicabile dispozițiile art. 1091 C. civ., care stabilesc modalitatea de stingere prin plata obligațiilor dintre părți, în condițiile în care temeiul de drept al acțiunii este fundament pe reglementările cuprinse în art. 111 și 112 C. proc. civ. și art. 969 și 1091 C. civ.
Toate aceste rațiuni juridice, prin raportare și la reglementările cuprinse în art. 1922 pct. 4 din Legea nr. 409 din 17 iulie 2001, conduc la înlăturarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, iar pe fond urmează a admite acțiunea reclamantei SC A.T. SRL București, constatând finalizată etapa de valorificare a creanței avută de pârâtă cu suma încasată, conform Convenției nr. 033/1999, încheiată cu pârâta și încetarea raportului obligațional dintre părți, ca urmare a achitării integrale a plății ce a făcut obiectul convenției.
S-a luat act că nu au fost solicitate de reclamantă cheltuieli de judecată efectuate în faza procesuală a recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1708/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1718/2005. Comercial → |
|---|
