ICCJ. Decizia nr. 1718/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2003, reclamantul M.I.E. a chemat în judecată pârâta SC M.C. SRL Zlatna, solicitând obligarea acesteia ca în urma rezilierii parțiale a contractului de finanțare nr. 6/2000, la plata sumei de 1.772.083.400 lei sumă achitată, cu titlu de finanțare nerambursabilă, pentru o serie de utilaje și materii prime la care se adaugă și dobânda în sumă de 223.282.500 lei.
în susținerea pretențiilor reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat contractul de finanțare din 28 decembrie 2000, pentru Programul pentru zone defavorizate.
Conform clauzelor contractuale s-a achitat plata unor utilaje necesare implementării proiectului, dar din culpa pârâtei utilajele în cauză nu au fost livrate.
Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1320 din 20 noiembrie 2003 a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că potrivit contractului de finanțare nr. 6/2000, pârâta avea obligația implementării proiectului intitulat “Extinderea și modernizarea capacităților de prelucrare a masei lemnoase în vederea exportului" ce constă în achiziționarea de utilaje, echipamente și cheltuieli cu materiile prime, valoarea totală a contractului fiind de 13.300.000.000 lei. Din această sumă contribuția reclamantului a fost de 9.563.000.000 lei virate integral în contul pârâtei.
în urma unor verificări la sediul pârâtei, s-a constatat că, deși a fost efectuată plata pentru o parte din utilajele necesare implementării proiectului, utilajele nu au fost expediate de furnizorul extern căruia pârâta i-a achitat contravaloarea, suma de bani fiind blocată de furnizorul german drept garanție pentru o marfă necorespunzătoare calitativ pe care aceasta i-a furnizat-o în baza unei tranzacții comerciale anterior încheiate.
De asemenea s-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de creare a 200 noi locuri de muncă, iar pe de altă parte se face vinovată și de nepunerea în funcțiune a liniei automate de parchet achiziționată prin proiect de cofinanțare reclamantului la aceasta adăugându-se cheltuielile cu materiile prime finanțate tot de reclamant.
împotriva acestei soluții, a promovat apel pârâta susținând în esență că instanța de fond nu a ținut cont de modul cum și-a realizat obligațiile asumate prin contractul de finanțare în fapt făcând investiții pentru achiziționarea de masă lemnoasă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 153 din 24 mai 2004, a respins apelul ca nefondat cu motivarea că deși a solicitat probe în dovedirea susținerilor sale, apelanta nu a fost în măsură să demonstreze îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul încheiat.
Cu petiția înregistrată la 22 iulie 2004, pârâta a declarat recurs criticile vizând aspectele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Astfel se susține că în mod eronat a fost obligată la plata sumei de 777.083.400 lei, reprezentând cheltuielile cu materiile prime finanțate de intimat având în vedere că a achiziționat aceste materii prime așa cum rezultă din înscrisurile depuse respectiv contractele de vânzare cumpărare încheiate cu D.S.A.I., O.S.A.I.
în ce privește achiziționarea utilajelor deși a achitat partenerului german contravaloarea acestora furnizorul extern nu și-a îndeplinit obligația de livrare sens în care instanța de recurs urmează să aprecieze.
Se critică soluția instanței de apel și asupra modului cum s-a interpretat clauzele contractului de finanțare respectiv art. 15 pct. 2, potrivit căruia “în cazuri excepționale și solid justificate A.N.D.R. poate hotărî rezilierea contractului_ caz în care beneficiarul va avea dreptul la plata ajutorului financiar nerambursabil, aferent proiectului duse la bun sfârșit.
Ori, instanțele nu au luat în considerație probele administrate, în dovedirea îndeplinirii obligațiilor asumate.
în susținerea recursului s-au depus înscrisuri.
Intimatul prin întâmpinare solicită respingerea recursului motivând că potrivit contractului încheiat obligațiile recurentei - pârâte nu se reduceau numai la achitarea facturilor de achiziționare masă lemnoasă, aceasta având obligația de a folosi această materie primă în cadrul proiectului trebuind prelucrată cu utilajele pe care în realitate nu le-a achiziționat din culpa sa.
Recursul este fondat.
între părți la data de 28 decembrie 2000, a intervenit contractul de finanțare pentru programul special pentru zone defavorizate, contract ce reprezintă ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul “extinderea și modernizarea capacităților de prelucrare a masei lemnoase în vederea exportului".
Costul total al proiectului a fost de 13.300.000.000 lei din care 75%, urmau să fie achitați de A.N.D.R., iar 25% de pârâta - recurentă.
Condițiile în care finanțatorul reclamant putea cere rezilierea contractului au fost inserate în art. 15 alin. (2) și (3). S-a stabilit că acesta poate cere, în cazul rezilierii, rambursarea totală sau parțială a sumelor deja plătite.
Prin cererea introductivă intimatul reclamant a solicitat urmare rezilierii parțiale restituirea sumei de 1.772.083.400 lei, reprezentând suma plătită cu titlu de finanțare nerambursabilă.
Instanțele au omis, față de acțiunea formulată că suma de bani reprezentând finanțare nerambursabilă urma să fie acordată atât pentru achiziționarea unor echipamente destinate prelucrării masei lemnoase, cât și pentru achiziționarea de materii prime.
în ce privește achiziționarea echipamentelor, cu înscrisurile depuse în recurs în condițiile art. 305 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații.
Astfel s-a încheiat un contract intern de achiziție nr. 11 din 24 aprilie 2001, cu societatea germană R.T.C. H.H., partenerul german livrând 83% din totalul mașinilor și utilajelor. în realizarea acestui contract la data de 16 mai 2001 a virat suma de 40.000 mărci germane și la data de 4 iunie 2001 suma de 90.000 mărci germane, sumă ce reprezintă contribuția recurentei de 25% din costul utilajelor.
De asemenea la data de 19 iulie 2001 a fost virată în contul partenerului german și suma de 377.750 mărci germane, reprezentând contribuția a 75% a A.N.D.R. - ului potrivit art. 3 pct. 2 din contractul de finanțare.
în aceste condiții nu se poate reține culpa pârâtei - recurente aceasta făcând dovada îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul încheiat, faptul nelivrării în integralitate a echipamentului de către partenerul germen neputând fi imputat acesteia, făcându-se dovada respectării întocmai a destinației subvenției acordate, fapt ignorat de instanțele inferioare.
Cu privire la suma de 777.083.400 lei, reprezentând cheltuielile cu materiile prime finanțate de intimata - reclamantă, criticile formulate sunt justificate instanțele interpretând greșit probele administrate.
Astfel s-au ignorat contractele de vânzare - cumpărare de material lemnos încheiate cu D.S.A.I., sens în care O.S.A.I. a emis facturile fiscale anexate, achitate direct în contul furnizorului.
Față de cele arătate, rezultă, fără putință de tăgadă, că pârâta - recurentă și-a îndeplinit și obligația contractuală de achiziționare a materiei prime și de achitare a cotei părți aferente acestei obligații.
în aceste condiții, urmează a fi înlăturată motivarea instanțelor, bazată pe susținerile reclamantului, potrivit cărora nu există posibilitatea prelucrării materiei prime din lipsa utilajelor, având în vedere că și contractul de finanțare a avut în vedere obiectul de activitate al beneficiarei, respectiv prelucrarea de material lemnos, ceea ce presupune existența utilajelor pentru desfășurarea acestei activități deținute anterior convenției intervenite între părți.
Cu înscrisurile noi anexate în recurs, și având în vedere și probele administrate în apel, înalta Curte a considerat că soluția pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin interpretarea eronată a clauzelor contractului, cu considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1700/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1717/2005. Comercial → |
|---|
