ICCJ. Decizia nr. 1833/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1833/2005
Dosar nr. 9338/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1453, pronunţată la data de 19 decembrie 2003, în dosarul nr. 3437/2003, secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Alba a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.E. SRL, împotriva pârâtei SC A.R.A.G.I.R. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 20.362 euro sau contravaloarea în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri; suma de 1067,7 euro, cu titlu de dobândă legală de 6% pe an în perioada 13 decembrie 2002 – 11 noiembrie 2003 şi suma de 28.297.004 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând din probele administrate prejudiciul suferit de reclamantă prin avarierea, la data de 25 septembrie 2002 a autovehiculului asigurat la data de 25 septembrie 2002, făcând aplicarea art. 9 şi 27 din Legea nr. 136/1996 şi a dispoziţiilor art. 107 şi 87 din Condiţiile de asigurare convenite de părţi ca şi a art. 1088 C. civ., OG nr. 9/2000.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 129/ A, pronunţată la data de 30 aprilie 2004, în dosarul nr. 1614/2004.
Spre a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, că suma cuvenită reclamantei drept despăgubire a fost stabilită potrivit convenţiei părţilor cu respectarea dispoziţiilor art. 969-970 C. civ., faţă de valoarea reală asigurată a lucrului şi valoarea estimativă a reparaţiilor stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate, întocmit în cauză şi că aceasta este îndreptăţită la dobânda legală chiar de la data producerii riscului asigurat iar, cu referire la neplata ratelor scadente aferente pentru perioada asigurată de către asigurat, a apreciat că, în lipsa cererii reconvenţionale, instanţa nu se poate pronunţa, din oficiu, asupra acestui aspect.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta pârâtă, SC A.R.A.G.I.R. SA, invocând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat, greşit, contractul de asigurare intervenit între părţi, reprezentat de poliţa de asigurare, ignorând condiţiile de asigurare ce fac parte integrantă din contractul încheiat între părţi, referitoare la ratele aferente primei de asigurare, neachitate de asigurat; a încălcat, prin aceasta, dispoziţiile art. 969-970 C. civ., iar prin respingerea cererii de administrare a unei noi expertize tehnice auto şi a probei cu înscrisuri, dispoziţiile art. 292 C. proc. civ. şi a aplicat, greşit, dispoziţiile legale referitoare la dobânzi în lipsa dovezii că acestea sunt datorate, bazându-se pe calculul, eronat, al reclamantei.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind ca fiind legală şi temeinică Decizia atacată.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că din dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu rezultă în ce constă interpretarea, greşită, de către instanţa de apel a actului juridic dedus judecăţii, iar critica referitoare la ignorarea condiţiilor de asigurare cu referire la ratele de primă, restante, care excede incidenţei acestui text legal, este, deopotrivă, neîntemeiată, întrucât considerentele hotărârii atacate evocă aceste condiţii ca şi motivul pentru care, în lipsa legalei investiri, ratele aferente primei de asigurare nu pot constitui obiect al judecăţii, perspectivă care înlătură, ca neîntemeiată şi critica încălcării art. 969-970 C. civ.
Cum apelanta a invocat prin motivele de apel, conform cerinţelor art. 292 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., doar proba cu înscrisuri nu şi proba cu expertiză tehnică pe care a solicitat-o, în considerarea tezei a II-a a evocatului text legal, la data de 30 aprilie 2004, când pricina se afla în stare de a fi judecată, soluţia de respingere a acestei probe, nu şi a celei cu înscrisuri cum, greşit, susţine recurenta, în condiţiile în care administrarea acesteia nu rezulta, cu necesitate, din dezbateri iar, în cauză, cu ocazia judecăţii în faţa primei instanţe, se efectuase atât o expertiză tehnică cât şi o contraexpertiză, nu justifică critica încălcării art. 292 C. proc. civ.
Având în vedere că datoriile comerciale, astfel cum prevede art. 43 C. com., produc dobândă, de drept, din ziua când devin exigibile, iar fixarea cuantumului acestora de către judecătorii fondului în condiţiile prevăzute de OG nr. 9/2000 este o chestiune de fapt ce excede controlului acestei instanţe, se constată că nici critica greşitei aplicări a acestor dispoziţii legale nu induce incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, constatând neîndeplinite cerinţele art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (2) teza II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.R.A.G.I.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 129/ A din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1709/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1836/2005. Comercial → |
|---|
