ICCJ. Decizia nr. 1763/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1763/2005

Dosar nr. 6507/2004

Şedinţa publică din 15 martie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Târgu-Mureş a primit spre soluţionare, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, Biroul executorului Sindic, cererea formulată de D.G.F.P. Mureş din subordinea M.F.P., prin care a solicitat declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului privind pe S.A.C., comuna Ungheni, jud. Mureş.

Prin sentinţa civilă nr. 5105 din 16 octombrie 2003 această instanţă a respins cererea reclamantei.

La pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut că neîndeplinirea unor obligaţii de plată faţă de bugetul de stat nu reprezintă o faptă sancţionată de Legea nr. 36/1991 cu dizolvarea societăţii culpabilă de nerespectarea atare obligaţii.

Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a fost respins de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 29/ A din 24 februarie 2004, care a reţinut că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a situaţiilor în care M.F.P., poate să ceară dizolvarea unor societăţi agricole, iar din textul art. 64 lit. i) din Legea nr. 36/1991, rezultă fără echivoc cine este titularul cererii de dizolvare, calitate pe care, în speţă, reclamanta nu o îndeplineşte.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi ale art. 64 lit. f) din Legea nr. 36/1991 şi a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de dizolvare a societăţii pârâte.

Recurenta a criticat hotărârea instanţei de apel invocând aplicarea greşită a legii, caz prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când instanţele investite cu soluţionarea cauzei au reţinut eronat că neîndeplinirea unor obligaţii legale reprezintă o omisiune ce nu este menită să atragă sancţiunea dizolvării.

Hotărârea recurată a fost criticată de reclamantă şi sub aspectul încălcării prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susţinând că în virtutea principiului disponibilităţii avea dreptul de a determina limitele procesului, cu atât mai mult cu cât, executarea silită nu a putut fi pusă în mişcare, întrucât societatea agricolă pârâtă nu deţinea bunuri în patrimoniu şi nu existau titluri executorii împotriva asociaţilor acesteia.

Recursul reclamantei este nefondat.

Temeiul juridic al acţiunii reclamantei l-a constituit art. 64 lit. f) din Legea nr. 36/1991. Potrivit acestui text dizolvarea societăţii agricole poate interveni în situaţia în care aceasta desfăşoară o activitate necuprinsă în obiectul de activitate ori desfăşoară activităţi contrare legii.

Din actele dosarului rezultă faptul că reclamanta a invocat neîndeplinirea de către pârâtă a unor obligaţii legale faţă de bugetul de stat.

Neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor sale faţă de bugetul de stat a fost constatată de organele de control financiar, ocazie cu care s-au stabilit sumele datorate precum şi penalităţile de întârziere aferente.

Obligaţia recuperării sumelor astfel stabilite, cum corect a reţinut instanţa de apel, executării silite şi nimic nu îndreptăţeşte pe reclamantă să solicite dizolvarea societăţii agricole, atribuţie în competenţa exclusivă a acestei societăţi ce îşi hotărăşte singură dizolvarea.

Din cele de mai sus rezultă că motivele recursului reclamantei nu sunt de natură a conduce la modificarea hotărârii atacate şi în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul acesteia se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. Mureş, împotriva deciziei nr. 29/ A din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1763/2005. Comercial