ICCJ. Decizia nr. 1819/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului V București, SC M.C. SRL București, prin executorul judecătoresc a solicitat instanței încuviințarea executării silite a titlului executor nr. 2090 din 21 aprilie 1999, în contradictoriu cu debitoarea SC C.B. SRL și terțul poprit E.B.
Judecătoria sectorului V București, prin încheierea nr. 1390 din 25 noiembrie 2003, a admis excepția de prescripție și a respins cererea.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 266 din 3 iunie 2004, a respins apelul declarat de creditoare împotriva încheierii mai sus menționate.
SC M.C. SRL București a declarat recurs, împotriva deciziei invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând în esență că împotriva sentinței ce constituie titlu executor s-a declarat recurs, astfel că a fost întrerupt cursul prescripției având în vedere dispozițiile art. 16 lit. b) din decretul nr. 167/1958.
Potrivit dispozițiile art. 372 C. proc. civ., legiuitorul a lăsat la dispoziția creditorului momentul învestirii cu formulă executorie a actului ce devine astfel titlu pentru a putea fi pus în executare.
Recursul a fost respins pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 6 din decretul nr. 167/1958 dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar potrivit art. 7 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
în speță dreptul creditorului de a cere executarea s-a născut la data de 6 aprilie 2000, când sentința nr. 2090/1999 a rămas definitivă prin respingerea apelului. Cererea de încuviințare a executării silite fiind formulată la data de 1 octombrie 2003, corect au reținut instanțele că dreptul material la acțiune al creditoarei este prescris.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din decretul nr. 167/1958 cursul prescripției se suspendă prin "introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare" este de necontestat că textul se referă la o acțiune a celui care pretinde un drept de la o altă persoană în nici un caz nu se putea reține, astfel cum se pretinde de creditoare, că recursul formulat de pârât, în lipsa unei dispoziții legale în acest sens, a suspendat cursul prescripției ce curgea în defavoarea sa.
Executarea silită se poate efectua într-adevăr numai în temeiul unei hotărâri judecătorești, ori a unui alt înscris, care constituie titlu executor (art. 372 C. proc. civ.). Potrivit însă, dispozițiile art. 376 C. proc. civ., se învestesc cu formulă executorie (devenind astfel titluri executorii) hotărârile care au rămas definitive, cazul în speță, sau cele ce au devenit irevocabile. Faptul că textul se referă și la cazul învestirii cu "formulă executorie" a hotărârilor irevocabile nu înseamnă că dreptul de a obține executarea silită se naște în funcție de voința creditorului (fie în momentul rămânerii definitive a hotărârii, fie în cel a devenirii ei irevocabile). Precizarea respectivă a fost necesară în funcție de prevederile art. 300 C. proc. civ.
Pentru motivele arătate s-a reținut legalitatea deciziei recurate și s-a respins, ca nefondat, recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1816/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1824/2005. Comercial → |
|---|
