ICCJ. Decizia nr. 1832/2005. Comercial

La data de 19 martie 1999, reclamanta SC A.D.E. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC P.T.W. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 61.830 dolari S.U.A., cu titlu de contravaloare lucrări execuție.

Prin cerere reconvențională pârâta reclamantă a solicitat rezilierea contractului din 9 februarie 1999.

S-a respins excepția de neexecutare a contractului ca nefondată.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2847 din 5 mai 2002, a admis acțiunea principală a reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 61.830 dolari S.U.A.

Respinge cererea reconvențională, ca nefondată

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a executat primele două decoruri, conform minutei semnate de părți la 27 decembrie 1999, ocazie cu care s-a stabilit necesitatea unei remedieri.

Prin decizia civilă nr. 2912 din 17 octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă și a trimis cauza spre rejudecare la fond.

Prin decizia nr. 7341 din 6 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, a admis recursul declarat de reclamantă a modificat decizia nr. 2912/2002, în sensul că s-a înlăturat dispoziția de trimitere spre rejudecare la fond, hotărând ca instanța de apel să soluționeze în fond apelul.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 54 din 10 octombrie 2003. S-a respins și excepția privind nulitatea absolută a raportului de expertiză, invocată de apelantă.

împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC P.T.W. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și că hotărârile date sunt lipsite de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

în consecință, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris.

La termenul de judecată din 9 martie 2005, părțile prin reprezentați, au solicitat în temeiul art. 271 - 273 C. proc. civ., au luat act de tranzacția încheiată între ele, al cărui text a fost reprodus întocmai.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1832/2005. Comercial