ICCJ. Decizia nr. 1824/2005. Comercial

Prin sentința civilă nr. 358 din 15 februarie 2004, Judecătoria Tulcea și-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de SC A. SA, sucursala Tulcea în contradictoriu cu SC M.P.N. SRL Galați, privind desființarea unor acte de executare privind dosarul Biroului Executorului Judecătoresc D.D. cu întoarcerea executării, în favoarea Tribunalului Galați.

Tribunalul Galați prin sentința nr. 489 din 8 aprilie 2004 a respins acțiunea privind tardivitatea contestației, a admis contestația, a dispus suspendarea înaintării recipiselor la C.E.C. Tulcea, pentru efectuarea virării sumelor către intimată și a dispus desființarea formelor de executare emise de executorul judecătoresc D.D., întoarcerea executării cu restabilirea situației anterioare.

Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 676/ P din 15 octombrie 2004, a admis recursul declarat de intimata SC M.P.N. SRL, a casat sentința 489/2004 a Tribunalului Galați și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Tulcea.

Judecătoria Tulcea prin încheierea din 20 ianuarie 2005, constată conflictul negativ de competență și sesizează înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca pricina.

în speță, așa cum s-a arătat judecătoria și-a declinat competența în favoarea tribunalului, ce a soluționat în fond contestația, considerându-se competent, faptul că admițând recursul Curtea de Apel Galați a casat sentința tribunalului și a stabilit competența judecătoriei nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate motiv pentru care, constatându-se inexistența unui conflict negativ de competență a fost trimisă cauza judecătoriei pentru continuarea judecății.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1824/2005. Comercial