ICCJ. Decizia nr. 1846/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3238 din 28 decembrie 2000 a Tribunalului Constanța, secția comercială, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC C.S. SA, iar pârâta SC E. SRL Eforie Sud, a fost obligată la plata sumei de 83.355.280 lei cu titlu de sumă minimă garantată pe anul 1999 plus 46.178.825 lei penalități de întârziere calculate până la 30 noiembrie 1999, precum și în continuare câte 0,5% pe zi, până la plata integrală a sumei.
Prin aceeași sentință au fost respinse ca nefondate cererile privind rezilierea contractului de asociere în participație și evacuarea pârâtei din spațiile laborator și bufet.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 11 din 7 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, soluția de fond fiind schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la 32.477.067 lei profit din componența sumei minime garantate, plus 17.992.296 lei penalități de întârziere, fiind menținute dispozițiile sentinței privitoare la celelalte capete de cerere respinse.
Pentru a decide astfel instanța de apel a avut în vedere criticile apelantei, privind interpretarea art. 6.2 și art. 6.4 din contractul de asociere, privind componența sumei minime garantate ca profit, coroborate cu concluziile expertizelor contabile efectuate în faza apelului, obiecțiile apelantei la noua expertiză efectuată de cei trei experți desemnați, fiind înlăturate.
Nemulțumite de această decizie atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.
în esență, recurenta reclamantă critică decizia din apel pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, simpla referire la concluziile expertizei nefiind suficiente în argumentarea înlăturării obligației asumate prin contract de către pârâtă în sensul de a achita suma minimă garantată reactualizată în raport de inflație.
De asemenea, nejustificat instanța de apel a înlăturat răspunderea pârâtei în achitarea cheltuielilor fixe (amortizare, taxe teren, impozit clădire) incluse în suma minimă garantată.
în drept recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în recursul său recurenta-pârâtă critică decizia din apel pentru că a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), respectiv profit din componența sumei minime garantate, în timp ce reclamanta ceruse prin acțiunea sa sumă minimă garantată.
De asemenea, instanța de apel a interpretat greșit contractul, necoroborând dispozițiile art. 6.4 cu cele ale art. 6.2 din contract, așa cum ele au fost modificate prin actul adițional din 1998, în suma minimă garantată neintrând și cotă din profit.
în final, această recurentă critică omologarea concluziilor celor trei experți și înlăturarea concluziilor expertizei Z.O., care erau corecte.
Pe parcursul soluționării recursurilor recurenta reclamantă a învederat că în iunie 2004 a fuzionat prin absorbție cu SC F. SA, societate care în prezent și-a schimbat denumirea în SC T.H.R.M.N. SA, atașând acte în susținerea afirmațiilor sale.
De asemenea, prin întâmpinare, aceeași recurentă a învederat că între aceleași părți, în temeiul aceluiași contract, dar pe perioade diferite, s-au mai pronunțat și alte hotărâri judecătorești, care au dat acelorași clauze contractuale invocate în prezenta cauză, interpretări diferite, depunându-se respectivele hotărâri.
Recursurile sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor arăta:
Critica reclamantei privind insuficienta argumentare a deciziei din apel este nefondată instanța argumentându-și soluția atât pe clauzele contractuale convenite de părți în art. 6.4 și art. 6.2 din contract cât și pe concluziile expertizei efectuată de trei experți în această fază procesuală.
De asemenea, nejustificat această recurentă susține că instanța de apel a înlăturat din răspunderea pârâtei achitarea cheltuielilor fixe, deoarece expertiza avută în vedere în argumentarea soluției, a avut în vedere și aceste cheltuieli (a se vedea obiectivul 2 pct. A și obiectivul 1 pct. B din expertiză, dosar apel) ca o componentă a sumei minime garantate așa cum ea a fost stipulată de părți în contractul 874/1996 și în actul adițional 1488/1998 la acest contract, actul adițional pentru 1999 nefiind semnat de pârâtă.
De altfel experții au reținut că reclamanta, în acțiunea formulată și calculul sumelor pretinse, a reținut coeficienți de inflație eronați față de buletinul statistic editat de C.N.S., prin calculele efectuate ei corectând aceste erori.
în consecință, recursul reclamantei este neîntemeiat.
în ceea ce privește recursul pârâtei curtea apreciază ca neîntemeiată critica sa privind acordarea a ceea ce nu s-a cerut, deoarece din întreaga argumentare a deciziei recurate rezultă că instanța s-a pronunțat în legătură cu "suma minimă garantată" convenită de părți în contract, sumă stabilită la 32.477.067 lei, ce avea două componente, respectiv cheltuieli fixe și cotă profit, dintr-o eroare, menționându-se în dispozitiv că suma acordată reprezintă numai una dintre componentele sumei minime garantate, ce a format obiectul litigiului.
Nejustificat pârâta susține că nu s-au coroborat clauzele contractuale, așa cum s-au modificat în 1998, deoarece din actul adițional nr. 1488/1998, rezultă că în componenta sumei minime garantate intra și o cotă din profit (36% din profitul brut realizat).
De asemenea, pârâta critică nejustificat omologarea expertizei efectuată de cei trei experți, deoarece, din încheierea de la dosar apel, din 13 septembrie 2001 rezultă noua expertiză s-a încuviințat deoarece existau alte două expertize contradictorii, fiecare îmbrățișând poziția uneia dintre părți, acești ultimi trei experți fiind nominalizați de chiar reprezentantul acestei recurente.
în consecință și recursul acestei părți, a fost respins, ca nefondat, decizia din apel fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1845/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1848/2005. Comercial → |
|---|
