ICCJ. Decizia nr. 1852/2005. Comercial

Prin acțiunea formulată la 3 februarie 2003, reclamanta SC D.S. SA București, sucursala Galați, a chemat în judecată pârâtele I.A. și I.M., solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 883.982 lei cu titlu de preț, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 663 din 9 martie 2003, Tribunalul Galați, secția comercială, admite acțiunea în pretenții formulată de reclamantă și, în consecință, obligă pe pârâtă să plătească acesteia sumele de 883.982 lei, cu titlu de preț și 74.198 lei cheltuieli de judecată.

împotriva acestei sentințe, pârâta I.M. și SC C. SRL, prin administrator L.I., în calitate de intervenient în interesul recurentei, declară recurs criticând sentința civilă 6634 din 5 martie 2003 a Tribunalului Galați, secția comercială, pentru netemeinicie și potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că pârâta I.A. nu este parte în convenție, deoarece nu a semnat cererea de abonament pentru furnizare de gaze, modificarea cererii respective fiind solicitată de I.L., care este unul dintre proprietari și beneficiar al proiectului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta arată că I.A. a și recunoscut debitul în fața instanței, recunoscând deci implicit și calitatea de parte în contract, și în consecință, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea din 4 septembrie 2003, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, constată că recurenta intervenientă SC C. SRL Galați, reprezentată prin I.L. nu este parte în proces și, întrucât nu s-a putut face procedura de citare cu pârâta I.M., mutată de la adresa inițial indicată, pune în vedere recurentei I.A. să indice în 48 de ore adresa intimatei menționate pentru a fi citată.

Față de neîndeplinirea obligației pârâtei de a indica adresa intimatei I.M., pentru a fi citată, instanța, prin încheierea din 21 noiembrie 2003 suspendă soluționarea recursului, conform art. 155 ind. 1 C. proc. civ., până la indicarea domiciliului intimatei menționate.

împotriva acestei încheieri, recurenta I.A., prin împuternicit L.I. declară recurs motivând că I.M. este străină de cauză, ea fiind fosta soție a lui L.I., fiul lui I.A., divorțul pronunțându-se de Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 3059 din 28 martie 2002, anterior deschiderii procesului de față.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată că acțiunea a fost promovată împotriva pârâtelor I.A. și I.M., că I.A. a recunoscut debitul pretins și s-a obligat să-l achite prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, la 5 martie 2002, că în cursul judecății la fond nu s-a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I.M. și că sentința Tribunalului Galați, secția comercială în cauză a fost pronunțată în contradictoriu cu cele două pârâte I.A. și I.M.

Cererea de recurs formulată de I.A., împotriva sentinței civile nr. 663/ C din 5 martie 2003 a Tribunalului Galați, secția comercială, nu indică datele de identificare și domiciliul pârâtei I.M. a cărui lipsă de calitate procesuală pasivă nu se invocă, astfel că, în mod întemeiat, instanța de recurs a cerut recurentei să-și îndeplinească obligația ce-i revenea, conform art. 287 C. proc. civ., raportat la 316 C. proc. civ., de a indica adresa intimatei I.M., pentru a fi citată în vederea exercitării dreptului la apărare în dezbaterea recursului.

De asemeni, întemeiat, a reținut instanța că prin neîndeplinirea de către recurentă a obligației menționate, desfășurarea normală a procesului este împiedicată și în mod justificat a făcut aplicarea art. 199 alin. (1) C. proc. civ., suspendând soluționarea recursului.

întrucât recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației prevăzută de lege respectiv de art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 287 C. proc. civ. și reiterată și de instanță de a indica adresa intimatei I.M. spre a putea fi citată, cu aplicarea art. 1991alin. (2), cererea de continuare a judecății recursului, pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1852/2005. Comercial