ICCJ. Decizia nr. 1849/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 august 2000, reclamanta SC C.M. SA, a solicitat obligarea pârâtei SC S.S. SA la plata sumei totale de 277.370.964 lei din care 103.479.221 lei pretenții, iar 173.891.743 lei dobânzi calculate până la 5 ianuarie 1999, plus dobânzi în continuare începând cu 6 ianuarie 1999.
în motivarea acțiunii se arată că în baza contractului nr. 129 din 7 octombrie 1996, pârâta s-a obligat să achite în cereale contravaloarea lucrărilor agricole, îngrășămintelor chimice, ierbicidelor și utilajelor achitate de societatea reclamantă. Deși a fost notificată în acest sens, pârâta nu a achitat suma pretinsă prin acțiune.
Prin întâmpinarea formulată în dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și invocând aspectul că deși valoarea totală a contractului era de 273.588.000 lei, s-a acordat doar suma de 149.770.421 lei. Față de obligațiile asumate, reclamanta nu a asigurat întreaga cantitate de îngrășăminte pentru fertilizarea suprafeței agricole ci doar parțial, respectiv 23.000 kg față de 81.600 kg. Diferența de îngrășăminte a fost achiziționată de pârâtă pe alte căi, înregistrându-se astfel prejudicii apreciate de pârâtă la 227.812.500 lei. Ca atare, pârâta a susținut că este evidentă culpa reclamantei în nerespectarea obligațiilor contractuale, care a condus la imposibilitatea acoperirii integrale a debitului solicitat și al dobânzilor aferente.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că societatea avea obligația decontării contravalorii îngrășămintelor și în nici un caz a asigurării lor, iar din probele administrate a rezultat că actele prezentate pentru decontare au fost decontate, iar alte acte nu au fost prezentate, astfel încât problema culpei reclamantei în nerespectarea contractului nu poate fi reținută.
Tribunalul prin sentința nr. 1659 din 8 decembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 103.479.221 lei, reprezentând credit nerambursat, la care se adaugă suma de 173.891.743 lei, daune interese sub formă de dobânzi calculate până la data de 5 ianuarie 1999, plus dobânzi în continuare de la 6 ianuarie 1999 și până la rambursarea integrală a creditului.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile, decontând integral facturile prezentate de către pârâtă, astfel că pârâta este ținută a răspunde pentru suma de 103.479.221 lei. Totodată potrivit prevederilor contractuale aferente acestei sume, pârâta datorează și dobânzi ce se ridică la 173.891.743 lei până la 5 ianuarie 1999, dobânzile fiind datorate și în continuare, până la plata integrală a pretențiilor.
în ceea ce privește tardivitatea promovării acțiunii, instanța de judecată a reținut că, contractul părților a fost încheiat pentru anul agricol 1996 - 1997, evident fiind că scadența acestuia expiră la finalizarea acestor lucrări agricole, respectiv sfârșitul anului 1997, astfel că acțiunea fiind promovată la data de 29 august 2000, a fost introdusă în termen.
împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel pârâta SC S.M. SA.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 5/ A din 22 ianuarie 2001 a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, respingând penalitățile solicitate pentru suma de 62.163.555 lei.
A fost înlăturată critica privind tardivitatea promovării acțiunii cu motivarea că termenul pentru executarea în natură a contractului în echivalență valorică s-a stabilit a fi data de 1 septembrie 1997, în raport de care acțiunea introdusă la 29 august 2000 este în termen.
De asemenea nu a fost reținută nici critica invocată cu privire la forța majoră, instanța reținând că actele depuse la dosarul cauzei se referă la alți ani agricoli, neavând nici o legătură cu obiectul dedus judecății.
Cu privire la dobânzile penalizatoare, acestea s-au calculat de către reclamantă de la data decontării acestor avansuri 7 octombrie 1996 - 31 ianuarie 1997, până la 5 ianuarie 1999. Ori, pretențiile reclamantei pe perioada 7 octombrie 1996 - 20 august 1997 sunt prescrise, conform art. 3 din decretul 167/1958.
întrucât reclamanta, potrivit principiului disponibilității și-a precizat suma pretinsă cu titlu de dobânzi la valoarea de 111.728.188 lei pe perioada 31 august 1997 - 29 august 2000, curtea de apel a apreciat că față de calculul propriu efectuat în cauză, pârâta nu este dezavantajată, astfel că a admis apelul acesteia în limita sumei de 62.163.555 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC S.M. SA, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ.
Criticile formulate în recurs vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, sub următoarele aspecte:
- hotărârile pronunțate la fond și apel au reținut greșit culpa exclusivă a pârâtei în executarea contractului, cât timp, susține recurenta, contractul intervenit între părți prevedea drepturi și obligații reciproce, reclamanta oricum asumându-și un risc de neexecutare, care rezultă evident din actele dosarului. Astfel, se susține că nerambursarea integrală și la termen a creditului s-a datorat deschiderii finalizării procurării bunurilor agricole după trecerea perioadei optime, precum și că în lipsa unei expertize tehnice nu poate fi apreciată în procente producția agricolă, cum greșit a procedat instanța de judecată;
- în soluțiile pronunțate nu s-a precizat dacă la calculul dobânzilor s-a avut în vedere subvenția acordată de stat și totodată împrejurarea că acestea nu sunt datorate, dat fiind lipsa culpei pârâtei;
- existența cazului de forță majoră în nerealizarea contractului, dovedit, susține recurenta cu documente, care deși se referă la anii anteriori celui în litigiu demonstrează că și în anul în cauză au existat împrejurări ce ar fi trebuit luate în considerare, în absolvirea de răspundere a pârâtei;
- o ultimă critică vizează tardivitatea introducerii acțiunii în raport de data încheierii contractului, aspect înlăturat de instanțele de judecată, deși în spețe similare au fost pronunțate hotărâri pe această excepție.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate cu trimitere spre rejudecare.
Recursul nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea legalității și temeiniciei hotărârilor atacate, Curtea reține că în mod corect a fost constatată culpa pârâtei în neexecutarea contractului și angajarea răspunderii acesteia pentru plata sumei de 103.479.221 lei preț nedecontat și 111.728.188 lei dobânzi aferente.
Astfel, contractul încheiat între părți cuprinde clauze ce stipulează obligații și drepturi ale părților semnatare, ce nu lasă loc de interpretare, în speță, cum bine au reținut instanțele de judecată reclamanta trebuia să deconteze facturile prezentate, ori aceasta a dovedit că și-a îndeplinit această obligație.
Pârâta nu a produs dovezi că i-ar fi fost refuzate la plată alte facturi, astfel că neexecutarea contractului nu poate fi atribuită reclamantei.
Cât privește cuantumul dobânzilor aferente sumei nedecontate, instanța de apel a refăcut calculul acestora, potrivit normelor legale în materie, stabilind că pârâta are de achitat 111.728.1888 lei, fiind luată în calcul perioada de prescripție 31 august 1997 - 29 august 2000.
Exonerarea de răspundere în temeiul forței majore nu se susține, de asemenea, având în vedere că documentația depusă la dosar face referire la o altă perioadă decât cea în litigiu, cum bine s-a reținut prin hotărârile pronunțate.
Nici critica privind tardivitatea introducerii acțiunii nu poate fi primită, cât timp dreptul la acțiune s-a stabilit a fi 1 septembrie 1997, față de care acțiunea înregistrată la 29 august 2000 este formulată în termen, cum în mod corect au reținut instanțele de judecată.
Prin urmare, criticile formulate de pârâtă nu au fost fondate, astfel încât în temeiul art. 312 teza 2 C. proc. civ., Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1852/2005. Comercial → |
|---|
