ICCJ. Decizia nr. 1879/2005. Comercial

Prin cererea înregistrată sub nr. 2056 din 14 martie 2002, la Judecătoria Moinești, un nr. de 210 locuitori ai comunei Solonț, jud. Bacău, au chemat în judecată F. Bacău și C.C.S. Sărata, solicitând a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâte și având ca obiect un spațiu comercial cu destinația și denumirea M.M. situat în Sărata.

în motivare se arată că această construcție s-a edificat în anul 1972 prin efortul și contribuția bănească a locuitorilor semnatari ai acțiunii, fiind înstrăinată în anul 1996 în mod fraudulos de prima pârâtă, celei de a doua, deși vânzătoarea nu avea un titlu de proprietate pentru imobil.

Prin sentința civilă nr. 2441 din 6 iunie 2002 a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială.

Tribunalul Bacău, prin sentința nr. 2214 din 3 septembrie 2003, a admis acțiunea și cererea de intervenție accesorie formulată de Primarul comunei Solonț, în sprijinul reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că terenul aferent construcției vândute aparține comunei Solonț, iar construcția a fost edificată prin contribuția locuitorilor, iar pârâtele cunoșteau această situație la data încheierii actului, astfel încât acesta are un caracter ilicit, fiind nul.

împotriva acestei hotărâri au formulat în termen calea de atac pârâtele, cererea numită recurs, fiind trimisă de Tribunalul Bacău, la Curtea Supremă de Justiție.

Prin încheierea nr. 15 din 6 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a scos cauza de pe rol, a calificat calea de atac "apel" și a trimis dosarul spre soluționare Curții de Apel Bacău.

Prin decizia nr. 148 din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Bacău, a respins apelul, ca nefondat, menținând soluția instanței de fond.

La data de 14 iulie 2004, pârâtele F. Bacău și C.C.S. au declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ., dar fără ca cererea să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 3021alin. (1) lit. a) și d) C. proc. civ.

Astfel, pentru complinirea lipsei semnăturii pârâtei C.C.S. pe cererea de recurs, instanța de judecată a acordat prin încheierea din 7 octombrie 2004 un nou termen, până la care, partea să se conformeze acestei cerințe.

La termenul de judecată de astăzi, Curtea constată că cererea de recurs nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 3021(1) lit. a) și d) C. proc. civ., respectiv nu se indică în cerere datele de identificare ale persoanelor juridice, precum și împrejurarea că pârâta C.C.S. nu a semnat cererea.

Curtea, constatând că lipsa mențiunilor prevăzute la art. mai sus arătat s-a sancționat cu nulitatea, a dispus în sensul constatării nulității recursului.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1879/2005. Comercial