ICCJ. Decizia nr. 1894/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Asupra recursului în anulare formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 27 lit. f) din Legea 92/1992, precum și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 397/ R.C.A. din 28 mai 2003 a Tribunalului Timiș, secția comercială, prin care se solicită respingerea recursurilor declarate de contestatoarea SC L. SRL și intervenienta SC B.P. SA, împotriva sentinței civile nr. 652 pronunțată la 27 ianuarie 2003 de Judecătoria Timișoara.
Recursul în anulare vizează motivele de nelegalitate și netemeinicie, dezvoltate printr-un istoric al cauzei și, totodată, printr-o greșită aplicare a reactualizării debitului, a calculării penalităților pe perioada desfășurării procedurii falimentului creditoarei SC D.F. SA (în prezent, după reorganizare, SC E.B. SA) etc.
Examinând cauza, înalta Curte de Casație și Justiție, va reține, în primul rând, că, obiectul acțiunii introductive de instanță la 12 iulie 1995, îl constituie contestația la executarea dispusă prin dosarul execuțional, anume redistribuirea prețului, în favoarea creditoarei 843.342.387 lei, iar în favoarea debitoarei, diferența din prețul vânzării, respectiv suma de 740.657.613 lei. în dosarul respectiv s-a hotărât, la cererea creditoarei, vânzarea prin licitație publică, la 30 iunie 1995, a imobilului (ferma zootehnică R., teren de 22 ha și construcții, parte din fostul C.C.) în favoarea adjudecatarului A.D.C. SRL pentru suma de 1.584.000.000 lei. De precizat, adjudecarea s-a făcut în baza contractului de credit încheiat de banca creditoare și contestatoarea debitoare SC L. SA, contract cu nr. 58 din 15 martie 1993, garantat de debitoare la 10 martie 1993, sens în care s-a operat ipoteca (sarcina), conform extrasului de C.F. nr. 5065 din 11 martie 1993, în favoarea creditoarei. Licitația a avut loc în prezența creditoarei și debitoarei.
în al doilea rând, atât în cererea adresată în dosarul execuțional, cât și în motivele contestației la executare, debitoarea recunoaște creanța pretinsă de creditoare, anume suma de 843.342.387 lei și, faptul că “debitul este urmarea imposibilității societății de a restitui suma de 85.000.000 lei primită cu titlul de împrumut, la care se adaugă dobânzile majorate și penalitățile convenite în caz de neplată a dobânzilor".
în al treilea rând, la termenul din 27 ianuarie 1995, prim termen, în sensul art. 132 C. proc. civ., contestatoarea debitoare își precizează contestația, solicitând distribuirea prețului licitației, dar și să se constate că suma cuvenită debitoarei este de numai 220.785.970 lei, că restul sumei provenit din vânzarea la licitație, 1.363.214.030 lei se cuvine debitoarei contestatare căreia urmează a i se atribui, prin obligarea creditoarei la această sumă, precum și la plata dobânzilor de 20% pe an la suma încasată pe nedrept în perioada 1 iulie 1995 - 30 septembrie 1995 și, în continuare până la plata efectivă.
Tot cu prilejul primei judecăți, la 25 octombrie 1995 s-a formulat cerere de intervenție, în interes propriu, de intervenienta creditoare SC B.P. SA sucursala Timișoara, care a solicitat să i se distribuie din prețul licitației creditul în sumă de 230.283.833 lei, constatat prin titlu executor ce-l deține împotriva contestatoarei debitoare (sentința 692 din 21 decembrie 1992 a Tribunalului Timiș, investită cu formulă executorie).
în al patrulea rând, înalta Curte nu va mai analiza sentința 188 din 12 martie 1998 a Tribunalului Timiș și decizia nr. 783/ A din 11 noiembrie 1998 a Curții de Apel Timișoara, sentința civilă 437 din 21 martie 2000 a Tribunalului Timiș și decizia 745 din 14 iulie 2000 a Curții de Apel Timișoara, deoarece, toate hotărârile, au fost casate de această instanță prin decizia nr. 3050 de la 24 aprilie 2002, care a admis recursul contestatoarei și a trimis cauza spre rejudecare la instanța competentă material pentru soluționarea acțiunii introductive, în primă instanță, anume Judecătoria Timișoara.
După casarea cu trimitere, instanța legal investită, prin sentința nr. 652, a respins la 27 ianuarie 2003 contestația la executare a debitoarei, reținând, în esență, că s-a achitat de creditoarea intimată suma de 1.319.221.103 lei, în baza sentinței civile 437/2000 a Tribunalului Timiș, urmare a respingerii apelului creditoarei (hotărâri, după cum s-a precizat, desființate prin casarea cu trimitere spre rejudecare). De asemenea, s-a mai constatat că majorările solicitate de contestatoare, ca fiind calificate de aceasta “sume provenite din reactualizarea datoriei intimatei creditoare" nu sunt fondate și, mai mult, că aceasta din urmă a achitat în plus o diferență (care poate fi solicitată pe calea unei acțiuni pentru plată nedatorată).
în sfârșit, la finalul acestei contestații la executare pentru distribuirea prețului rezultat din vânzarea la licitație a imobilului ce a constituit garanția creditului nerambursat, cu consecința sancțiunilor patrimoniale din contractul părților, Tribunalul Timiș, decide irevocabil, prin hotărârea nr. 379/ RCA la data de 28 mai 2003, că, recursul contestatoarei debitoare este fondat, adică, dispune distribuirea prețului de vânzare la licitație (1.584.000.000 lei) către intimata creditoare numai suma de 347.341.930 lei (credit nerambursat și dobânzi), iar intervenientei în interes propriu SC B.P. SA suma de 109.883.833 lei, precum și obligarea aceleiași intimate creditoare la considerabilele sume de 1.126.774.237 lei, reactualizată la data plății efective, conform indicelui de inflație și 246.002.036 lei dobânzi, de asemenea, reactualizată.
Pentru examinarea motivelor recursului în anulare, înalta Curte de Casație și Justiție, va proceda la o analiză a instituțiilor juridice aplicabile speței.
Titlul executoriu, excedând hotărârii judecătorești investite, îl constituie și orice înscris întocmit în conformitate cu prescripțiile legii și, în baza căruia, creditorul poate cere valorificarea creanței pe care acest înscris o constată.
Contestația la executare este mijlocul procedural prin care orice persoană interesată poate obține anularea sau îndreptarea unor anumite acte de executare.
Contestația la executare exercitată de creditor sau debitor are, deci, efectul special de control a actelor de executare, pretins efectuate nelegal sau, nelegale, situație în care se dispune anularea lor.
Condițiile de admisibilitate ale contestației la executare sunt în număr de trei, anume:
- executarea să se facă sub controlul instanțelor judecătorești;
- să nu fie invocate apărări cu privire la care există autoritate de lucru judecat;
- partea interesată nu are deschisă calea unei acțiuni de drept comun.
Referitor la ultima condiție de admisibilitate, mai este de reținut principiul potrivit căruia, ceea ce se poate obține pe calea dreptului comun, nu se poate obține pe căi speciale. Este normal să fie așa, deoarece instanța de executare, având atribuții precise stabilite prin lege, nu se poate transforma într-o instanță de fond.
Modalitățile și formele executării civile. Executarea silită poate fi directă, prin “predarea silită a mișcătoarelor și nemișcătoarelor" (art. 572-580 C. proc. civ.) sau indirectă, în cazul în care creditorul ce are de realizat o creanță bănească, urmărește să-și îndestuleze creanța din sumele obținute prin valorificarea bunurilor debitorului (mobiliare - art. 411-451, poprirea - art. 452-462, a fructelor prinse în rădăcini - art. 463-472 și, imobiliară - art. 488-561).
Deci, aplicând prevederile instituțiilor analizate, în speță, se va constata că:
- titlul executor îl constituie contractul de credit cu numărul 58 din 15 martie 1993, contract ce inserează în art. 13 că “prezentul contract are valoare de înscris și constituie T.E." și că rambursarea se va face până la 15 septembrie 1994;
- că s-a garantat rambursarea creditului prin contractul de garanție imobiliară din 10 martie 1993;
1. că, în cauză, s-a formulat de debitoare contestație la executare la distribuirea prețului, recunoscându-și debitul de 843.342.387 lei (rezultat din imposibilitatea societății de a restitui suma de 85.000.000 lei, împrumut, la care se adaugă dobânzile majorate și penalităților convenite, în caz de neplată a dobânzilor), a se vedea art. 11 și art. 12 din titlul executor, contractul de credit;
2. că, s-a formulat contestație la executare de debitoare, deși avea la dispoziție calea dreptului comun, tinzând pe această cale specifică a instituției, să-și creeze un titlu de creanță reactualizat prin calculul indicelui de inflație etc.
Numai că, o condiție de admisibilitate a contestației la executare, o constituie tocmai aceea de a nu se da posibilitatea de a beneficia de calea specifică a instituției, atât timp cât are dispozițiile dreptului comun pentru realizarea pretențiilor;
3. că, executarea intimatei creditoare este indirectă, intimata creditoare tinzând să-și realizeze creanța recunoscută de contestatoarea debitoare, atât în dosarul execuțional de licitație (fiind prezentă), cât și în motivele contestației la executare, prin valorificarea bunului, imobil ce a constituit garanția acoperirii întregii creanțe a creditorului.
Analizând principiile juridice, înalta Curte de Casație și Justiție, va aprecia legalitatea recursului în anulare.
Astfel, prin prima cerere introductivă de instanță, contestatoarea debitoare a menționat că “este de acord ca suma de 843.342.387 lei să fie atribuită intimatei creditoare, iar diferența, 740.657.613 lei, până la prețul obținut la licitație să-i fie atribuit", “datoria provenită din creditul bancar" fiind rezultatul imposibilității societății debitoare de a-și satisface obligațiile contractului de creditare.
Ulterior, s-au făcut precizări la contestația la executare, solicitând constituirea unui titlu executoriu al debitoarei împotriva creditoarei, cale ce nu poate fi urmată în această procedură specială, ci numai pe calea dreptului comun.
în concluzie, apreciind că s-a depășit condiția specifică a instituției contestație la executare, recursul în anulare va fi admis, fiind îndeplinit motivul de nelegalitate, izvorât atât din încadrarea juridică greșită a cererii dedusă judecății, cât și din depășirea limitelor de admisibilitate ale contestației la executare indirectă, specifică, ce implică exercitarea primordială a unei acțiuni de drept comun. De altfel, în primele motivări, însăși contestatoarea a precizat că va apela la regulile procedurale ale acțiunii de drept comun.
Ca urmare a admiterii recursului în anulare se va modifica decizia 379/ RCA a Tribunalului Timiș ce face obiectul acestuia, în sensul că se vor respinge recursurile declarate de contestatoarea debitoare și de intervenienta în nume propriu (parte ce a avut o poziție legală, echilibrată, solicitând distribuirea prețului rezultat din vânzare, în limita creanței sale, reactualizate, față de contestatoare).
Urmare a admiterii recursului în anulare, se va aplica art. 4041, care prevede că “în toate cazurile când se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite.
în consecință, apreciindu-se că întoarcerea executării silite operează de deplin drept, fără a mai fi nevoie de exercitarea unei acțiuni separate (art. 311 alin. (2) C. proc. civ.), s-a dispus întoarcerea executării pentru suma de 12.000.000.000 lei, sumă achitată de creditoarea intimată, cu dispozițiile de plate depuse la dosar, confirmate fiind înserările în convenția de maximă “delicatețe comercială" (dosar recurs în anulare), convenție ce, cu aceeași finețe nu o vom reproduce.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1911/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1902/2005. Comercial → |
|---|
