ICCJ. Decizia nr. 1915/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1915/2005
Dosar nr. 9445/2004
Şedinţa de la 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la nr. 9069 din 14 decembrie 2001 creditoarea SC T.A.M. SA Târgu-Mureş, a solicitat emiterea somaţiei de plată către debitoarea SC C. SA Bucureşti, potrivit dispoziţiilor OG 5/2001, în scopul realizării creanţei, în cuantum de 112.420.131 lei, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea cererii, creditoarea a anexat contractul din 3 aprilie 2000, încheiat cu debitoarea, facturile din 24 mai 2000, din 26 mai 2000, din 30 februarie 1999 şi file de parcurs pentru autovehicolele transport marfă.
Prin Ordonanţa nr. 66 din 14 ianuarie 2002, Tribunalul Mureş a admis în parte cererea creditoarei împotriva debitoarei şi, în consecinţă a somat debitoarea să plătească creditoarei suma de 112.420.131 lei compusă din: 31.101.353 lei preţ neachitat şi 81.318.778 lei penalităţi de întârziere, calculate până la 15 noiembrie 2001, până la 14 februarie 2002, şi au fost respinse celelalte cereri, cu obligarea debitoarei la 350.000 lei cheltuieli de judecată; reţinându-se în esenţă că suma de 112.420.131 lei, este datorată, fiind îndeplinite cerinţele OG 5/2001, iar în ce priveşte capătul de cerere referitor la plata în continuare a penalităţilor nu este îndeplinită condiţia exigibilităţii.
Prin sentinţa nr. 2.465 din 2 septembrie 2002, s-a admis acţiunea în anulare formulată de debitoare, s-a anulat Ordonanţa nr. 66/2002 şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii creditoarei în favoarea C.C.I.A. Mureş.
În faţa instanţei arbitrale, creditoarea reclamantă a precizat cererea în sensul că o modifică din cerere de somaţie de plată în acţiune în pretenţii, pentru sumele solicitate iniţial pe care nu înţelege să le modifice, decât reactualizând cuantumul penalităţilor de întârziere. Astfel, prin precizarea de acţiune înregistrată la C.C.I.A. Mureş s-a solicitat suma de 31.101.353 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate 140.024.350 lei penalităţi de întârziere.
La dosarul de arbitraj s-au depus copia xerox a facturilor din 26 mai 2000 şi 24 mai 2000, contractul de transport din 3 aprilie 2000 şi anexa la contract.
Pârâta debitoare a formulat întâmpinare arătând că s-au emis într-adevăr facturi noi în baza contractului încheiat cu reclamanta, dar au fost refuzate la plată deoarece conţineau erori de tarifare a transporturilor, precizând că, în urma punctajului privind lucrările efectuate şi documentele emise, reclamanta a recunoscut că suma de 27.996.062 lei din cei 31.101.353 lei solicitaţi, este nedatorată. La fel şi diferenţa de 3.105.291 lei s-a considerat nedatorată, deoarece reprezenta contravaloarea mesei servite de personalul reclamantei pe parcursul executării contractului, în plus, odată cu semnarea ordinului de compensare emis de reclamantă în 7 septembrie 2000 şi ca urmare a discuţiilor purtate, pârâta a considerat stinse definitiv obligaţiile contractuale reciproce.
În urma reconsiderării pretenţiilor, pentru suma de 3.105.291 lei, pârâta şi-a exprimat acordul de a se lua în calcul penalităţile pentru această sumă, în valoare de 15.402.243 lei, precum şi dobânda de 19.000.000 lei, sumă datorată de reclamantă pârâtei, pentru plăţile în avans efectuate în conformitate cu adresa din 4 martie 2003, rezultând că la 1 martie 2003 reclamanta datorează pârâtei suma de 4.402.243 lei ce reprezintă diferenţa dintre penalitate şi dobândă.
La dosar s-au mai depus în copie xerox adresele din 11 septembrie 2000, 14 iunie 2000, 4 martie 2003 şi actele referitoare la operaţiunea de compensare din 7 septembrie 2000.
C.A.C.I.I. de pe lângă C.C.I.A. a Judeţului Mureş prin Hotărârea nr. 3 din 25 martie 2003, pronunţată în dosarul nr. 15/2002, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC T.A.M. SA, împotriva pârâtei SC C. SA Bucureşti, pe care a obligat-o la plata sumei de 140.024.350 lei penalităţi de întârziere în baza contractului de transport şi la 31.101.353 lei contravaloare facturi, cu 9.046.461 lei cheltuieli arbitrale.
S-a reţinut că potrivit contractului de transport auto din 3 aprilie 2000, prin care reclamanta s-a obligat să transporte în condiţiile de tarifare oră şi km + tarife de dislocare pe seama pârâtei, diferite cantităţi de piatră brută, bazalt, de la cariera de piatră Meştera – Stânceni Topliţa, de pe cursul superior a râului Mureş, în comuna Râciu la cca. 25 km. de municipiul Târgu-Mureş, unde aceasta executa diferite lucrări de desecare, regularizare şi îndiguire a pârâului Comlod.
Deşi reclamanta a făcut respectivele transporturi de piatră brută, cu mijloacele de transport basculante cu tonajul aferent contractat, dovadă că nu au fost rezultate nici la încărcare şi descărcare, acesta a refuzat în mod nejustificat plata tarifelor de transport contractate, inclusiv a celor de dislocare, deşi toate cursele au fost confirmate a fi executate în condiţii de eficienţă, atât cu referire la bonurile de transport cât şi foile de parcurs.
Însă pârâta nu a făcut obiecţii legate de neîncărcare la capacitatea nominală a mijlocului de transport contractat, datorită stării necorespunzătoare a mijloacelor de transport puse la dispoziţie, cât şi a nerespectării vitezei optime de transport de la locul de dislocare, la locul de încărcare şi de aici la locul de descărcare, stabilit tot de pârâtă.
În această situaţie, s-a considerat că pârâta datorează şi penalităţile contractuale de întârziere în plată, stabilită prin art. 3.2 lit. f) a contractului de la data scadenţei celor două facturi până la 1 martie 2003, aşa după cum reclamanta le-a calculat în cadrul dreptului său de disponibilitate şi care calcul nici cel iniţial de 81.318.778 lei şi apoi extins la 140.024.350 lei, nu a fost obiecţionat de pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat acţiune în anulare expediată la 15 noiembrie 2003 numai pârâta pe temeiul art. 358, 363 alin. (1) şi 364 lit. i) C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, pe motiv că:
- s-au încălcat regulile imperative de comunicare stabilită de art. 363 alin. (1) C. proc. civ., deoarece deşi hotărârea a fost pronunţată la 25 martie 2003, aceasta i s-a comunicat numai la 16 octombrie 2003, după aproape 7 luni.
Prin comunicarea cu întârziere a hotărârii, cu depăşirea termenului de o lună, nu s-a mai asigurat egalitatea de tratament a părţilor, din moment ce reclamanta după data de 1 martie 2003, poate cere în continuare penalităţi contractuale de întârziere în plată după suma de 31.101.353 lei, preţ, care penalităţi nu sunt modice.
Comisia de arbitraj a încălcat prevederile art. 3583 C. proc. civ., deoarece deşi delegatul său a fost prezent la dezbaterile din 14 martie 2003, nu s-a acordat un nou termen de judecată de 15 zile, ci numai de 11 zile, încălcându-i-se dreptul de apărare.
Respectiva comisie a înaintat spre rezolvare respectiva acţiune în anulare la Tribunalul Mureş, unde s-a format dosarul nr. 7573 din 19 noiembrie 2003 şi care instanţă în baza art. 342 şi art. 365 C. proc. civ., prin Decizia nr. 1/ R din 7 ianuarie 2004, s-a dezinvestit cu soluţionarea ei pe fond, prin declinarea competenţei materiale în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, prin formarea dosarului nr. 209 din 11 martie 2004.
În această fază procesuală, prin concluziile de fond din 6 mai 2004, urmate de concluziile scrise depuse la 10 mai 2004, în cadrul termenului de pronunţare, pârâta a invocat lipsa calităţii sale active procesuale de a figura în proces ca pârâţi, în locul sucursalei C. SA Ardeal – Alba Iulia, parte în contractul din 3 aprilie 2000 şi beneficiara efectivă a respectivelor prestări de servicii de transport piatră brută de la Meştera – Stânceni, în localitatea Râciu, unde se executau lucrări specifice de desecare, regularizare şi îndiguire a malurilor a pârâului Comlod.
Curtea de Apel Târgu–Mureş, prin Decizia nr. 89/ A din 11 mai 2005 a respins acţiunea în anulare formulată de pârâta SC C. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut că acţiunea în anulare nu este fondată, întrucât nu se încadrează în cazurile de desfiinţare stabilite de art. 364 lit. i) C. proc. civ., având în vedere următoarele:
Reclamanta este agent economic înfiinţat şi autorizat să funcţioneze în temeiul Legii nr. 15/1990, prin Hotărâre a Guvernului României, pe structura fostei A.T.M.C. a I.T.A. Târgu-Mureş şi în cadrul capacităţii de folosinţă execută prestări servicii de transport marfă şi călători aducătoare de profit.
Pârâta execută în cadrul capacităţii sale de folosinţă, lucrări de construcţii (execuţie), de drumuri, poduri, construcţii hidrotehnice, civile, industriale, edilitare, căi ferate.
Pentru realizarea directă şi indirectă a obiectului de activitate autorizat de pârâtă şi-a înfiinţat sucursala SC C. SA Ardealul, cu termen de funcţionare pe 5 ani, cu sediul în Alba Iulia, într-un apartament închiriat la 1 septembrie 1999, pe termen de un an, de la B.I., cu numirea unui manager a sucursalei, pe d-nul N.M., conform contractului din 11 august 1999, pe o durată de un an, cu posibilitatea reînnoirii în funcţie, în raport de volumul de lucrări, ce urmează a fi contract de societate sau de filială.
Pârâta nu a făcut dovada în nici o fază procesuală că acest statut a sucursalei SC C. SA, a fost înregistrată şi la O.R.C. Alba, conform Legii nr. 31/1990 şi 26/1990 şi nici la organele fiscale ale judeţului Alba, conform Legii nr. 87/1994, dovadă fiind şi faptul că pârâta la încheierea contractului din 3 aprilie 2004, de la O.R.C. Bucureşti şi nu cu cel de la Alba Iulia.
În atare situaţie, contractul din 3 aprilie 2000, încheiat de sucursala Alba Iulia, prin managerul N.M. este perfect legal, deoarece societatea mamă, prin contractul de management din 11 august 1999, i-a dat această împuternicire, caz în care şi actele sucursalei sunt şi actele societăţii mamă, care răspunde cu atât mai mult, cu cât mai mult, cu cât sucursala Alba Iulia avea o durată de funcţionare limitată la 5 ani, care în raport de statutul sucursalei expiră la 11 august 2004, în condiţiile în care contractul de management s-a încheiat numai pe o durată de un an, în funcţie de volumul de lucrări, ce urmează să fie contract în Ardeal de societatea mamă sau de filială, art. III – contract.
De altfel, pârâta nu a făcut dovada că această sucursala mai funcţionează şi în prezent cunoscându-se că de la 11 august 2004, toate drepturile şi obligaţiile sunt suportate tot de societatea mamă. Sub acest aspect, criticile formulate de pârâtă se înlătură, numai în această fază procesuală.
S-a înlăturat, ca neîntemeiată, critica referitoare la încălcarea de instanţa arbitrală a drepturilor prevăzute de art. 363 alin. (1) C. proc. civ., prin necomunicarea hotărârii din 25 martie 2003, numai la 16 octombrie 2003, cu depăşirea termenului de recomandare de o lună, deoarece această necomunicare nu constituie motiv de desfiinţare a unor asemenea hotărâri stabilite în mod imperativ de art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ.
S-a constatat că nu au fost încălcate prevederile art. 358 C. proc. civ., de către Comisia de arbitraj, întrucât pârâta a fost legal citată pentru termenul din 14 martie 2003, când a fost prezentă prin M.D., conform delegaţiei aflate la dosar şi întâmpinarea înregistrată la 7 martie 2003, cu anexele aferente, ce a fost expediată la 7 martie 2003, în condiţiile în care delegatul pârâtei, prezent la dezbaterile din 14 martie 2003, a luat termenul în cunoştinţă stabilit pentru data de 25 martie 2003.
Necomunicarea hotărârii arbitrale, în termen de o lună, nu duce la un tratament ilegal al părţilor, în sensul creşterii zilnice a cuantumului penalităţilor contractuale de întârziere, în plată de 0,50 % pe zi întârziere, după suma de 31.101.352 lei preţ, atâta timp cât reclamanta le-a precizat până la data de 1 martie 2003, nesolicitând calcularea lor în continuare până la achitarea plăţii efective, iar pârâta după comunicarea hotărârii la 16 octombrie 2003, nu a efectuat plata preţului de 31.101.352 lei din proprie iniţiativă, deşi de atunci şi până la data pronunţării prezentei decizii au trecut aproape 7 luni.
În ce priveşte fondul cauzei, motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale întemeiat pe dispoziţiile art. 374 lit. i) C. proc. civ., încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, pârâta nu a adus o critică concretă.
În speţă avem de a face cu un contract valid încheiat de părţi, în cadrul capacităţii lor de folosinţă, pentru realizarea în mod direct şi indirect a obiectului de activitate, în care la Cap. III şi-au stabilit drepturile şi obligaţiile reciproce, dosar nr. 7570/2002, privind tarifarea la cele două componente majore ale tarifelor de transport, timp de utilizare şi distanţe parcurse, între punctele de lucru, cariera de piatră Meştera – Stânceni, de unde, pârâta a cumpărat piatra şi locul de transport comuna Râciu – Mureş, pârâul Comlod, la care la ultima cursă se adăuga taxa de deplasare 25 Km, pe distanţa Râciu – Târgu-Mureş, deoarece în cursul zilei transporturile erau Meştera – Reghin - Râciu, se efectuau numai în aceeaşi rută şi numai după descărcare autobasculante la ultima cursă reveneau la Târgu-Mureş şi a doua zi plecau la Stânceni.
Evident că, în cadrul unor transporturi auto în sistemul de tarifare, ora şi kilometru, mai pot interveni cauze obiective şi neobiective ce pot fi localizate la încărcare sau descărcare, pentru care acţiune în daune în cadrul termenului de prescripţie, o are beneficiarul contractului, în cazul în care nu se localizează la el, cum sunt:
- depăşirea timpilor de încărcare conveniţi;
- depăşirea termenelor de descărcare convenite;
- neîncărcarea mijloacelor de transport auto la capacitatea de transport nominală, tonaj autorizat sau volumetrică;
- nerespectarea regimului de lucru a minim 8 – 10 ore pe zi;
- confirmarea unor distanţe la agenţii economici transportatori, mai mari decât cele reale între punctele de încărcare şi descărcare, plus cele de dislocare;
- neîntocmirea la timp a operaţiunilor comerciale de expediţie sau la destinaţia, respectiv avize de expediţie, bonuri de transport, semnări şi ştampilări foi de parcurs, acte de recepţie, cântărire, numărare, etc.
În sarcina cărăuşului se pot localiza totuşi o serie de cheltuieli de transport neeconomicoase în cazul în care la componenta timp de utilizare /zi, cu tarif degresiv şi nu liniar, ca în speţă, acesta nu a fost la muncă minim 8 sau 10 ore pe zi, a refuzat încărcarea mijloacelor de transport la capacitatea nominală sau volumetrică datorită unor cauze imputabile acestuia, cum sunt, nu trage motorul, arcurile sunt slabe, nu rezistă obloanele, nerespectarea timpilor de circulaţie între cele două puncte, ca urmare a vitezei convenite sau a unor accidente tehnice sau de circulaţie imputabile.
Ori, nici unul din posibile elemente nu au fost invocate de pârâtă, care a confirmat foile de parcurs şi bonurile de transport fără obiecţii, dosar nr. 9069/2001, care au constituit elemente de calculare a taxelor de transport facturate de reclamantă şi nedecontate în totalitate de pârâtă în raport cu clauzele contractuale ce au putere de lege între părţile contractante, art. 969 C. civ.
În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta (pârâta debitoare) SC C. SA Bucureşti a declarat recurs, criticând pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că: în mod greşit a apreciat ca nefondat motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., întrucât SC C. SA Bucureşti nu are calitate procesuală, aceasta fiind un terţ în raport cu convenţia nr. 1022 din 3 aprilie 2000, nefiind parte semnatară, astfel că între SC T.A.M. SA şi contestatoare nu au existat raporturi juridice civile. Sub acest aspect se impunea ca instanţa să anuleze hotărârea arbitrală pentru încălcarea normelor imperative ale legii şi în fond să respingă acţiunea fiind pronunţată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.
Prin al doilea motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 366 C. proc. civ., invocând ca temei de casare art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv, recurenta susţine că nu au fost respectate dispoziţiile art. 366 C. proc. civ., în sensul că în cazul în care se respinge cererea, nu se mai discută asupra fondului cauzei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că, contractul din 3 aprilie 2000 încheiat de sucursala Alba Iulia prin manager, ing. M.N., este legal semnat de acesta, întrucât era împuternicit al recurentei în baza contractului de management din 11 august 1999.
Pentru realizarea obiectului de activitate reclamanta şi-a înfiinţat sucursala SC C. SA Ardealul cu termen de funcţionare pe 5 ani, însă pârâta în nici o fază procesuală nu a făcut dovada că acest Statut al sucursalei SC C. SA Ardealul a fost înregistrat la O.R.C. Alba, conform Legii 31/1990 şi a legii nr. 26/1996, situaţie, în care temeinic a constatat curtea de apel că este nefondată excepţia lipsei calităţii recurentei active procesuale de a figura în proces ca pârâtă (reclamantă în acţiunea în anulare), în locul sucursalei SC C. SA Ardeal Alba Iulia.
În aceste condiţii, contractul ce formează obiectul cauzei, din 3 aprilie 2000, încheiat de sucursala Alba Iulia prin manager ing. M.N. este perfect legal, întrucât societatea mamă i-a dat această împuternicire prin contractul de management din 11 august 1999, caz în care actele sucursalei sunt şi actele societăţii mamă, care are răspunderea exclusivă, mai ales că sucursala Alba avea o durată de funcţionare limitată, şi anume de 5 ani, care, în raport de statutul sucursalei, această excepţie la data de 11 august 2004.
Şi, de altfel, (pârâta) reclamanta nu a făcut dovada că această sucursală mai funcţionează în prezent, stabilindu-se corect de instanţa de apel, că de la data de 11 august 2004, toate drepturile şi obligaţiile sunt suportate de societatea mamă, adică de recurenta (reclamanta în acţiunea în anulare şi pârâta în acţiune în pretenţii de la Curtea de Arbitraj).
Rezultă că susţinerile recurentei că reclamanta – pârâtă este un terţ în raport de convenţie nr. 1022/2000, sunt nefondate pentru considerentele ce au fost expuse mai sus, motiv în raport de care, vor fi respinse ca nefondate.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea, de asemenea, constată că este nefondat întrucâ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 89 din 11 mai 2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1909/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2095/2005. Comercial → |
|---|
