ICCJ. Decizia nr. 2095/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2095/2005
Dosar nr. 9251/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Examinând recursul declarat în cauză, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 705 pronunţată la 1 martie 2004, Judecătoria Târgovişte a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei F.D.P.S.D., cu sediul în Târgovişte, Bd. Libertăţii, şi prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei C.C.A.I. cu sediul în Bucureşti, sos. Bucureşti - Ploieşti, ambele ridicate de susamintita pârâtă şi a respins acţiunea reclamantei prin care a solicitat obligarea acestei pârâte la plata sumei de 650.000.000 lei, reprezentând preţul serviciilor prestate.
A admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtei SC A.P.I. SRL, cu sediul în Târgovişte, Bd. Regele Carol, judeţul Dâmboviţa, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 650.000.000 lei plată a serviciilor prestate şi suma de 34.028.171 lei contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate.
S-a reţinut că, prin convenţia încheiată între reclamantă şi pârâta SC A.P.I. SRL, prima şi-a luat obligaţia de a tipări cotidianul J.D., iar cea de a doua de a asigura săptămânal plata serviciilor prestate, obligaţie pe care aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit-o pentru servicii în sumă de 650.000.000 lei.
În acelaşi timp, înscrisul intitulat „acordul de plăţi" încheiat între reclamantă şi cele două pârâte, având semnificaţia unei delegaţii imperfecte în sensul art. 1132 C. civ., nu poate exonera de răspundere pe pârâta SC A.P.I. SRL, neexistând acordul reclamantei de a o exonera de răspundere şi nici nu poate antrena răspunderea F.D.P.S.D. la dosar neaflându-se mandatul special dat semnatarului, care nici nu este identificat, acord ce este apt să-i implice răspunderea pentru luarea acestui act de dispoziţie, aşa cum o impune art. 1536 alin. (2) C. civ.
Apelul declarat împotriva sentinţei de către pârâta SC A.P.I. SRL a fost respins ca nefondat, apelanta fiind obligată la 15.000.000 lei cheltuieli de judecată faţă de intimata reclamantă, prin Decizia nr. 385 pronunţată la 18 mai 2000 de către secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamantei constând în pronunţarea sentinţei fără a exista dovada procedurii prealabile instituită de art. 7201 C. proc. civ., în aceea că înscrisul denumit „Acord de plăţi" are semnificaţia unei delegaţii perfecte în sensul art. 1133 C. civ., pentru care nu este necesară declaraţia autentică ad validitatem a reclamantei, în violarea dreptului la apărare prin neadmiterea nejustificată a unor cereri cum ar fi cea de suspendare a litigiului civil întrucât a formulat o plângere penală şi în faptul că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris pentru sumele aferente perioadei 8 august-6 noiembrie 2002.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.P.I. SRL criticând-o, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele de apel cu precizarea că violarea dreptului la apărare a constat în refuzul de a i se acorda, la cerere, un termen pentru a răspunde la susţinerile făcute în întâmpinare de către pârâta F.D.P.S.D.
La termenul de 24 martie 2005, pârâta intimată F.D.P.S.D. a susţinut că cererea de recurs, care nu cuprinde elementele prevăzute de art. 3021 C. proc. civ. şi anume elementele de identificare rezidenţială, fiscală şi bancară, este nulă.
Criticile sunt neîntemeiate.
Prima instanţă a constatat în mod întemeiat că încercarea de conciliere directă impusă de art. 7201 C. proc. civ., a fost adusă la îndeplinire, la dosar existând notificări făcute pârâtei de către reclamantă prin care i se comunica natura şi cuantumul debitului, precum şi invitaţia de a se prezenta pentru eliminarea de comun acord a eventualelor neconcordanţe, notificări făcute la 15 decembrie 2000, 10 mai 2001, 5 mai 2003 şi 8 septembrie 2003 şi la care pârâta nu a luat măsuri.
Susţinerea că notificările s-au făcut la altă adresă decât cea a sediului principal al pârâtei nu a fost luată în seamă în mod corect, având în vedere confirmarea de primire a prepusului pârâtei, calitate ce o avea indiferent de funcţia deţinută.
De altfel, prevederile art. 7201 C. proc. civ., nu sunt sancţionate cu nulitatea expres prevăzută de text, iar vătămarea produsă prin eventuala încălcare a lor nu este demonstrată, cum o cere expres art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Susţinerea că înscrisul numit „Acord de plăţi" are semnificaţia unei delegaţii perfecte, care se confundă cu novaţia este greşită, chiar şi numai pentru susţinerea că două noţiuni juridice distincte se confundă faptic.
În realitate, înscrisul necuprinzând expres eliberarea pârâtei recurente de obligaţia pe care o are faţă de reclamantă aşa cum o cere art. 1132 C. civ., nu poate fi calificat altfel decât o delegaţie imperfectă, iar alegerea debitorului ce urmează a fi urmărit este o facultate a creditoarei.
Nici pretinsa violare a dreptului la apărare despre care recurentul pretinde că s-a produs la 19 ianuarie 2004, nu este întemeiată.
Recurenta a depus întâmpinarea la acţiunea reclamantei în şedinţa de la 19 ianuarie 2004, încălcând prevederile imperative ale art. 118 alin. (1) şi art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., aşa încât instanţa a pronunţat corect la 26 ianuarie 2004 decăderea din dreptul de a cere probe, sancţiunea fiind expres prevăzută de art. 118 alin. (2) C. proc. civ.
Mai susţine recurenta că nu i s-a acordat de instanţă termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depusă de cealaltă pârâtă, fapt contrazis de încheierea din 19 ianuarie 2004, când instanţa a amânat cauza tocmai pentru acest motiv.
În fine, invocarea prescrierii dreptului la acţiune al reclamantei este infirmată de faptul că recurenta pârâtă a efectuat plăţi în contul debitului la datele de 12 şi 19 decembrie 2000, cu ordine de plată, aşa încât acţiunea nu este prescrisă faţă de prevederile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958.
Cererea formulată în apel de a se suspenda procesul civil ca urmare a introducerii unei plângeri penale, formulată de recurentă la 11 mai 2004, în faza judecării apelului, a fost în mod corect respinsă nefiind întrunite cerinţele art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
Cu prilejul judecării recursului s-a formulat de către F.D.P.S.D. susţinerea că recursul este nul absolut pentru că nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 3021 C. proc. civ.
Datele impuse de acesta au fost furnizate instanţei, aşa încât sancţiunea nu se impune atâta vreme cât raţiunea textului este de a evita eventuala tergiversare a cauzei provocată de lipsa informării necesare judecării acesteia.
Faţă de cele de mai sus, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.P.I. SRL Târgovişte, împotriva deciziei nr. 385 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă recurenta la 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1915/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2101/2005. Comercial → |
|---|
