ICCJ. Decizia nr. 1946/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC A.N. SA Tulcea, a chemat-o în judecată pe pârâta SC S.C. SRL Tulcea, pentru a fi obligată la plata sumei de 19.335.781 lei, reprezentând obligații de plată în baza contractului de asociere în participațiune din 24 decembrie 1998, respectiv cu impozit pe teren și clădiri, amortizare mijloace de producție și active, contravaloarea energiei electrice și penalități de întârziere.
La data de 19 iunie 2000, pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 8.708.839 lei, reprezentând contravaloare prestații executate.
Prin sentința civilă nr. 29 din 18 ianuarie 2001, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea principală, a obligat-o pe pârâta reclamantă să-i plătească reclamantei pârâte suma de 19.335.781 lei, reprezentând obligații de plată în temeiul contractului de asociere în participațiune din 24 decembrie 1998, a respins ca nefondată cererea reconvențională și a obligat-o pe pârâta reclamantă la plata sumei de 1.621.862 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Tulcea a reținut că cererea reclamantei este fondată pe dispozițiile art. 7 lit. j), art. 10 lit. c) și art. 6 lit. d) din contractul de asociere, potrivit cărora plata impozitelor, taxelor pe teren și clădirea atelierului mecanic, precum și energiei electrice s-a stabilit a fi în sarcina pârâtei. De asemenea a reținut instanța de fond că în conformitate cu art. 2 din contractul de asociere contravaloarea prestațiilor, care au făcut obiectul cererii reconvenționale este în sarcina pârâtei reclamante, motiv pentru care a respins cererea reconvențională.
împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 496/ COM din 16 mai 2001.
în considerentele hotărârii, instanța de apel arătat că motivele invocate în apel de către pârâtă, nu au suport legal reținând că instanța nu a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamanta a investit instanța prin cererea de chemare în judecată și nu prin răspunsul la interogatoriu, că cererea de probatorii a fost respinsă corect în temeiul dispozițiilor art. 112, 115, 132 și 138 C. proc. civ., reținând că cererea nu a fost formulată în termenul legal, că penalitățile de întârziere au fost convenite prin contract, notificarea neavând influență asupra acestora și că rezilierea contractului excede obiectului cererii de chemare în judecată.
în contra acestei din urmă hotărâri pârâta SC S.C. SRL Tulcea, a declarat recurs solicitând în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., să se constate nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate susținând că instanța a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, că nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate, că hotărârea se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, că instanțele au acordat mai mult decât au cerut, că au încălcat și aplicat greșit legea. A solicitat să se constate că nu datorează penalitățile de întârziere, că sumele la care a fost condamnată nu sunt datorate în totalitate având în vedere că rezilierea contractului a avut loc la data de 10 august 1999, că nelegal i-au fost respinse probele cu expertiză contabilă și martori, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea reconvențională, deoarece prestațiile de servicii executate nu au nici o legătură cu contractul de asociere.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului raportat la motivele de recurs se constată următoarele:
Art. 304 pct. 6 C. proc. civ., are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale, instanța fiind obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limita pretențiilor deduse judecății prin cererea de chemare în judecată. Cum reclamanta a solicitat prin cererea sa, obligarea pârâtei la plata sumei de 19.335.781 lei, sumă care s-a constatat a fi datorată de către pârâtă, corect instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata acesteia, în cuantumul arătat.
Ca urmare, în speță nu există un caz de plus petita, instanța neacordând mai mult decât s-a cerut, întrucât despăgubirea la care a fost obligată pârâta nu a fost mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea formulată.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au legătură cu pricina. Ori, hotărârea atacată este motivată clar, pentru fiecare motiv de apel în parte și conduce logic și convingător spre soluția din dispozitiv, astfel că acest motiv nu poate fi reținut întrucât hotărârea este motivată, în hotărâre neexistând considerente contradictorii sau care nu au legătură cu pricina.
De altfel, motivele de recurs se rezumă la o înșiruire de fapte care au ca finalitate concluzia unei motivări necorespunzătoare, nefondată în drept.
Ori, recursul este o cale de atac de reformare, nedevolutivă care pune în discuție probleme de drept și nu o înșiruire de fapte.
Instanța de apel corect a analizat și a motivat problema acordării penalităților de întârziere, arătând că părțile au prevăzut în contract clauza penală.
De remarcat că reclamanta nu a făcut vorbire în cererea sa de rezilierea contractului de asociere în participațiune și că pârâta nu a făcut dovada rezilierii acestui contract, astfel că în mod corect a constatat instanța de apel în sensul că această problemă depășește cadrul procesual, astfel că și problema cuantumului pretențiilor fiind legală de rezilierea contractului care nu a făcut obiectul litigiului în fond depășește cadrul procesual al acestei căi de atac.
Și în ceea ce privește modul de analiză al admisibilității probelor, instanța de apel a statuat corect în sensul că la momentul la care pârâta a solicitat probele cu martori și expertiză, aceasta era decăzută din dreptul de a le mai cere având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (1) C. proc. civ.
în ceea ce privește art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și prin care se urmărește desființarea hotărârii judecătorești, atunci când s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, se constată că invocarea acestui motiv nu poate determina casarea sau modificarea hotărârii întrucât contractul de asociere a fost analizat sub aspectul clauzelor, care au făcut obiectul cererii raportate la regulile de interpretare a contractelor astfel cum sunt determinate de C. civ. Au fost analizate astfel problemele legate de obligațiile părților asumate prin contract cu privire la suportarea cheltuielilor, privind impozite, taxe, energie electrică, precum și de convenția privind plata penalităților de întârziere, dar și cele referitoare la prestațiile care fac obiectul cererii reconvenționale, prevăzute de art. 2 din contractul de asociere.
Astfel art. 7 lit. d) și j) din contractul de asociere prevede obligațiile asociatului SC S.C. SRL Tulcea, privind plata energiei electrice și impozite datorate statului (obligații recunoscute de pârâtă), iar art. 10 ultimul alineat prevede plata penalităților de întârziere pentru "refuzul nejustificat de plată a sumelor de bani datorate".
în mod corect instanțele nu au luat în discuție rezilierea contractului și efectele rezilierii, întrucât rezilierea contractului nu a făcut obiectul cererilor reclamantei și pârâtei, în fondul litigiului.
Nici motivul referitor la nelegalitatea deciziei prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care conține două ipoteze respectiv pronunțarea unei decizii lipsite de temei legal sau pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu poate fi primit întrucât atât instanța de fond cât și cea de apel au avut în vedere dispozițiile legale referitoare la fondul litigiului, contractul de asociere care este legea părților, fiind aplicat și analizat în soluționarea cererilor reclamantei, cu motivarea corespunzătoare, precum și dispozițiile procedurale, dispoziții care au fost aplicate corect așa cum s-a arătat odată cu analiza motivului 2 de recurs.
Art. 304 pct. 10 C. proc. civ., vizează nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate sau mijlocul de apărare asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
în speță, recurenta face referire la respingerea probelor cu martori și expertiză contabilă, mijloace de apărare care nu au fost propuse în condițiile legii, condiții față de care, partea nu mai are deschisă calea de atac a recursului, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., situație față de care și acest motiv urmează a fi respins.
în ceea ce privește cererea reconvențională cu privire la care recurenta menționează că instanța de apel nu s-a pronunțat, este de reținut că aceasta nu a făcut obiectul apelului, pârâta neformulând motiv de apel referitor la cererea reconvențională. Cum instanța de apel nu a avut ca obiect analiza cererii reconvenționale, instanța de recurs nu poate fi investită a analiza legalitatea hotărârii, privind cererea reconvențională.
în acest context, s-a constatat că hotărârea atacată a fost la adăpost de orice critică, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1944/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1921/2005. Comercial → |
|---|
