ICCJ. Decizia nr. 2002/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 9493 din 17 octombrie 2000, reclamanta SC M.R.P.P. SRL Cluj Napoca, a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara și SC L.R. SRL București, solicitând obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 17.964.456 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 1450 kg. benzină constatată lipsă la destinație la transportul expediat de pârâta II cu scrisoarea de trăsură din 20 ianuarie 2000, plus cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 213 din 31 ianuarie 2001, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.R.P.P. SRL Cluj Napoca și a obligat pe pârâta I C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, la plata sumei de 17.964.456 lei, cu titlu de daune și 1.512.156 lei cheltuieli de judecată.
Totodată s-a respins acțiunea față de pârâta II SC L.R. SRL București.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut culpa exclusivă a cărăușului în producerea prejudiciului, acesta fiind răspunzător de executarea transportului și integritatea mărfii pe timpul transportului.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta I C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, solicitând schimbarea acesteia ca netemeinică și nelegală și în fond respingerea acțiunii față de unitatea de transport.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 309 din 28 martie 2001, a admis apelul și a schimbat sentința atacată în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la restituirea sumei de 17.964.456 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 1450 kg. benzină constatată lipsă la destinație și la cheltuieli de judecată, respingând totodată acțiunea față de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC L.R. SRL București, invocându-se prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și susținându-se că instanța de apel a soluționat litigiul fără a ține seama de întâmpinarea formulată de această societate și că instanța de apel a administrat greșit probele existente la dosar, considerând greșit că lipsa constatată la recepție se datorează exclusiv predătorului.
Examinând recursul pârâtei SC L.R. SRL, prin prisma motivelor invocate, înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a legii. Din motivarea deciziei atacate rezultă că la soluționarea apelului instanța de apel a avut în vedere și aspectele cuprinse în întâmpinarea depusă de către pârâta recurentă în acest dosar.
în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs acesta vizează doar motive de netemeinicie ale hotărârii atacate, respectiv modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză, așa încât, neîncadrându-se în unul din motivele limitativ, prevăzute de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi examinat în cadrul acestei căi de atac.
Față de cele de mai sus, înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2000/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2027/2005. Comercial → |
|---|
