ICCJ. Decizia nr. 2000/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila la 26 noiembrie 1998, reclamanta SC M.C. SA Brăila, a chemat în judecată pârâta SC C. SA Brăila, solicitând obligarea acesteia la 2.885.367.959 lei, reprezentând amenajări la construcția închiriată, cu 31.215.000 lei cheltuieli de judecată.
Pârâta SC C. SA Galați a formulat pe cale de ordonanță președințială, cerere pentru evacuarea reclamantei SC M.C. SA din spațiile proprietatea sa.
Prin sentința civilă nr. 612 pronunțată la data de 14 septembrie 1999, Tribunalul Brăila a admis cererea principală și a obligat pârâta reclamantă la 2.885.367.959 lei contravaloare amenajări și la 37.068.680 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Cererea reconvențională a fost anulată ca insuficient timbrată.
A fost instituit în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra imobilului închiriat până la achitarea debitului și s-a dispus evacuarea reclamantei din spațiul închiriat.
Reclamanta a fost obligată la 26.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei reclamante.
în pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut, pe baza actelor și probelor administrate, expertize tehnice și contabile, că reclamanta a închiriat de la pârâtă, începând cu 1992, prin contracte succesive Fabrica pentru prefabricate betoane, pe care a reparat-o pentru a desfășura activități de confecții textile, care constituie o creștere valorică a imobilului, astfel că pârâta datorează prețul lucrărilor, iar până la plată, locatoarea are un drept de retenție.
Apelul pârâtei a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 91/ A din 16 februarie 2000, reținându-se că reclamanta a efectuat asupra imobilului lucrări de consolidarea structurii de rezistență, conform clauzelor contractuale, iar faptul că pârâta locatoare nu și-a dat consimțământul expres nu poate duce la concluzia că nu a fost de acord, mai ales că, chiar aceasta a efectuat unele îmbunătățiri cu materialele procurate de reclamantă.
împotriva acestor hotărâri, pârâta SC C. SA Brăila a declarat recurs, prin care a contestat situația de fapt reținută de instanțe, în sensul că nu s-a făcut dovada efectuării de către reclamantă a lucrărilor de consolidare sau a structurii de rezistență, că lucrările de amenajare sau ambientare s-au făcut fără acordul proprietarului.
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 7322 din 5 decembrie 2001, a admis recursul pârâtei, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut că situația de fapt nu a fost stabilită cu certitudine în ce privesc lucrările de amenajare ce urmau a fi efectuate, în ce condiții și în ce limite, suportabilitatea acestora precum și valoarea lucrărilor de consolidare efectuate de reclamantă, amortizarea acestora, lucrările ce puteau fi ridicate de locatoare la finele locațiunii.
în rejudecare, după casare, instanța de apel a dispus efectuarea unor noi probatorii, și anume, expertiză tehnică și contabilă pentru reanalizarea situației de fapt.
Curtea de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 130/ A din 13 februarie 2004, a admis apelul pârâtei SC C. SA Brăila, împotriva sentinței Tribunalului Brăila nr. 612 din 14 septembrie 1999, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a recunoscut în favoarea reclamantei un drept de retenție în sumă de 40.291.077.483 lei, cu titlu de drept de creanță pe care îl are împotriva pârâtei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
în pronunțarea acestei hotărâri, în rejudecare după casare, s-au avut în vedere probele dispuse, expertiza tehnică și contabilă pentru stabilirea situației de fapt, conform îndrumărilor instanței de recurs.
S-a reținut, conform celor stabilite prin expertiza tehnică, că lucrările efectuate de reclamantă și pârâtă, au fost lucrări de amenajare a spațiului din hala de producție prefabricate, într-o secție de confecții, lucrări de modernizare necesare și utile ce au adus un spor de valoare a construcției, că au fost efectuate cu acordul proprietarului, conform contractelor de închiriere. Valoarea lucrărilor actualizată însumează 40.291.077.483 lei.
împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta SC C. SA Brăila a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 10, formulând următoarele critici:
- au fost nesocotite prevederile art. 296 C. proc. civ., în sensul că, în propria cale de atac, i s-a făcut o situație mai grea, prin reactualizarea pretențiilor în rejudecare după casare, deși nu s-a dispus această măsură de instanța supremă;
- s-a acordat mai mult decât s-a cerut, instituind în favoarea intimatei reclamante un drept de retenție de 40.291.077.483 lei. Prin admiterea apelului declarat împotriva sentinței nr. 612/1999, s-a înlăturat obligația de a plăti o sumă de bani reclamantei, astfel că menținerea dreptului de retenție este fără temei;
- instanța nu s-a pronunțat dacă reclamanta avea obligația să amortizeze cheltuielile și dacă le-a amortizat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se rețin următoarele:
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 7322 din 5 decembrie 2001, admițând recursul pârâtei SC C. SA, care a criticat în esență situația de fapt reținută de instanțe, a reținut că instanța de fond și apel nu au stabilit cu certitudine situația de fapt, astfel că a casat hotărârea atacată pentru reanalizarea valorii lucrărilor executate.
Fiind o casare totală, instanța de apel, chemată să rejudece fondul a avut de judecat litigiul în întregul său, astfel că au fost dispuse noi probatorii și anume expertiza tehnică și contabilă.
Potrivit contactelor de închiriere intervenite între părți, rezultă că SC C. SA s-a obligat să predea folosința unui spațiu destinat producției de confecții textile, în care scop și-a asumat obligația efectuării lucrărilor de amenajare necesare pe cheltuiala locatorului, care a achitat chiria în avans (68.000 dolari S.U.A.).
Lucrările de amenajare au fost efectuate de pârâtă dar și de reclamantă.
Instanța de fond, prin sentința nr. 612 din 14 septembrie 1999 a reținut, pe baza expertizei efectuate, că valoarea totală a lucrărilor actualizată la 31 ianuarie 1998, însumează 2.885.367.959 lei.
în rejudecare, după casare, valoarea lucrărilor efectuate nu a fost modificată, numai că s-a reactualizat la nivelul lunii aprilie 2003, astfel că aceste valori însumează, conform expertizei contabile (A.V.) suma de 36.760.695.632 lei, din care: 24.296.055.488 lei, reprezintă lucrări efectuate de SC C. SA, în temeiul contractelor de închiriere nr. 2397/1992 și 5475/1994, iar 12.464.640.144 lei, lucrări efectuate de SC M.C. SA, în perioada 1993-1995.
în ce privesc lucrările efectuate de reclamanta SC M.C. SA, în perioada 2000-2002 după expirarea valabilității contractelor de închiriere (31 decembrie 1998) și după pronunțarea sentinței de fond nr. 612 din 14 ianuarie 1999, prin care s-a dispus evacuarea reclamantei, se reține că nu au avut acordul pârâtei și au excedat cadrul contractual și, de altfel, în raport de data executării acestora, 2000-2002, nu au format obiectul acțiunii introduse în noiembrie 1998, astfel că pretențiile pentru plată nu-și au temei, sub acest aspect hotărârea atacată fiind criticabilă.
Valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă în perioada 2000-2002, conform expertizei tehnice și contabile însumează 3.530.381.851 lei (2.151.701.046 lei + 1.378.680.805 lei), lucrări ce s-au efectuat într-o perioadă în care nu se poate reține acordul proprietarului, chiar dacă ele au fost necesare, reclamanta având dreptul ridicării acestora în măsura în care natura lor o permite.
Rezultă că este fără temei critica recurentei în sensul că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, întrucât, după cum s-a arătat, majorarea valorii lucrărilor este dată numai de reactualizarea acestora în raport de indicele de inflație.
întrucât pe toată perioada închirierii, este necontestat faptul că locatara reclamantă a plătit chiria convenită, pârâta are obligația, în temeiul art. 1421 C. civ., plății îmbunătățirilor ce au majorat valoarea imobilului, iar până la efectuarea plăților, se impune instituirea, în favoarea reclamantei, a unui drept de retenție.
Nu pot fi reținute ca întemeiate criticile recurentei privind lipsa acordului pentru executarea îmbunătățirilor, întrucât, pe lângă prevederile contractuale, chiar recurenta a efectuat, mare parte din îmbunătățiri, altfel închirierea nefiind posibilă, față de starea imobilului, producție de prefabricate din beton, și destinația ce urma să o aibă, fabrică de confecții textile.
Critica recurentei privind suportarea amortizărilor de către reclamanta locatară, este fără temei. Conform concluziilor expertizei contabile, investițiile în curs de executare, cum erau cele în litigiu, nu sunt supuse, pe această perioadă, amortizării. Amortizarea se aplică după încheierea și recepționarea lucrărilor de investiții și privește pe proprietar.
Față de cele de mai sus, recursul urmează să fie admis, iar decizia atacată să fie modificată în parte în sensul admiterii apelului pârâtei și schimbării în parte a sentinței nr. 612 din 14 septembrie 1999 a Tribunalului Brăila, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 36.760.695.632 lei, valoarea îmbunătățirii imobilului închiriat, cu instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenție, până la achitarea debitului.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 440.460.000 lei, din care 215.502.000 lei taxă de timbru iar 224.958.000 lei onorar avocat, conform dovezilor din dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2126/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2002/2005. Comercial → |
|---|
