ICCJ. Decizia nr. 2015/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 194 pronunțată la data de 11 septembrie 2003, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.R.D.A.F. SA, sucursala Galați împotriva pârâtei SC A. SA pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 4.930.000 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective și suma de 440.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Secția comercială a Curții de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 37/ COM, pronunțată la data de 15 decembrie 2003, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca nefondată acțiunea reclamantei.
împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a formulat recurs intimata reclamantă, SC A.R.D.A.F. SA, sucursala Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.
Este de observat că, în speță, calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinței tribunalului este recursul, conform art. 2811C. proc. civ., față de valoarea obligației de plată dedusă judecății, situată sub limita de 200.000.000 lei, prevăzută de acest text legal în redactarea în vigoare la data pronunțării acestei hotărâri.
Așa fiind, se constată că instanța de apel, judecând apelul în cauză, a încălcat principiul legalității căilor de atac și, deopotrivă, competența materială de a statua ca instanță de control judiciar, întrucât, potrivit art. 299 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, această competență revenea, la acea dată, înaltei Curți de Casație și Justiție.
în considerarea evocatelor dispoziții legale și obiectului cererii dedusă judecății, care excede sferei pricinilor date în competența curții de apel ca instanță de apel, Curtea constată întemeiate motivele de ordine publică invocate din oficiu în aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., aspect ce face de prisos examinarea criticilor formulate de recurentă prin cererea de recurs, vizând fondul cauzei, astfel că, în considerarea acestora și în temeiul art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (2), alin. (6) și art. 313 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre a soluționa calea de atac exercitată împotriva acestei sentințe cu respectarea prevederilor art. 2821_i art. 299 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate, vizând și dispozițiile Legii nr. 195/2004 referitoare la competența de a soluționa recursul declarat împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit Legii la data pronunțării lor.
← ICCJ. Decizia nr. 2096/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2029/2005. Comercial → |
---|