ICCJ. Decizia nr. 2034/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2034/2005

Dosar nr. 8889/2004

Şedinţa publică din 23 martie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată la data de 6 octombrie 2003, în dosarul nr. 3541/2003, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, admiţând în parte, cererea creditoarei SC R. S.P.A. a încuviinţat executarea silită prin poprire până la concurenţa sumei de 5.192,46 euro şi dobânda legală de 6% pe an calculată de la data de 6 decembrie 2001 până la data plăţii efective asupra conturilor debitoarei SC C.C.I. SRL aflate la terţul poprit B.C.R. şi a respins ca neîntemeiată, cererea privind încuviinţarea executării silite pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

Spre a hotărî astfel, instanţa de executare a reţinut că faţă de titlul executoriu reprezentat de Tranzacţia autentificată sub nr. 684 din 5 mai 2003 sunt întrunite condiţiile art. 372 C. proc. civ., coroborat cu art. 66 din Legea nr. 36/1995, pentru a face aplicarea art. 3731, 3711 şi 452 C. proc. civ. şi că, în speţă, nu s-a făcut dovada cheltuielilor de executare astfel cum prevăd cerinţele art. 3717 alin. (3) C. proc. civ.

Apelul declarat de debitoare împotriva acestei hotărâri a fost respins de secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 165, pronunţată la data de 26 aprilie 2004, în dosarul nr. 261/2004 cu motivarea că instanţa de executare a apreciat, corect, îndeplinirea cerinţelor art. 372 C. proc. civ., faţă de actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă cu putere de titlu executoriu de la data exigibilităţii acesteia şi că în cauză sunt întrunite şi cerinţele art. 379 C. proc. civ., inclusiv cu privire la exigibilitate, întrucât menţionatul act menţionează şi scadenţa.

Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs apelanta debitoare SC C.C.I. SRL invocând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în principal că hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 372 şi 379 C. proc. civ., în lipsa unei creanţe exigibile, având în vedere că în actul reprezentând titlu executoriu, autentificat, nu se menţionează data scadenţei datoriei către SC R. S.P.A., cum, greşit, a reţinut instanţa de apel, recurenta dezvoltând motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., spre a putea fi analizat.

Recursul este fondat.

Astfel, este de observat că actul unilateral al debitoarei SC C.C.I. SRL, de recunoaştere a datoriei constând în suma de 5192,46 euro către SC R. S.P.A. şi dobânda aferentă acestei sume, cuprins intitulat T., încheiat de menţionata debitore cu creditoarea SC E.T.P. SRL, reprezentând titlu executoriu, nu menţionează data la care această datorie urmează a fi achitată, cum, greşit a reţinut instanţa de apel ci doar datele la care urmează a fi achitate datoriile debitoarei către creditoarea cu care a încheiat tranzacţia.

Aşa fiind, cum evocatul act, chiar având putere de titlu executoriu, dobândeşte această calitate, conform art. 66 din Legea nr. 36/1995, numai de la data exigibilităţii creanţelor pe care le consemnează şi cum art. .372 C. proc. civ., cât şi art. 1832 alin. (1) C. civ., impun ca temei pentru executarea silită existenţa unui titlu executoriu, iar art. 370 alin. (1) C. proc. civ., adaugă şi cerinţa existenţei unei creanţe lichide şi exigibile, ultima condiţie şi fiind imperativ prevăzută şi de art. 1023 C. civ., se constată că în cauză aceste cerinţe nu au fost respectate, instanţele încălcând precizatele dispoziţii legale, prin care hotărârile pronunţate în lipsa menţiunii datei scadente a creanţei în litigiu, pe care înscrisul constatator autentificat o relevă ca fiind doar certă şi lichidă.

Pentru aceste considerente, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 alin. (5) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat în cauză, va modifica Decizia atacată, va admite apelul formulat de debitoare împotriva încheierii instanţei de executare cu consecinţa schimbării în parte a acesteia, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată şi cererea de încuviinţare a executării silite prin poprire până la concurenţa sumei de 5.192,46 euro şi dobânda legală de 6% pe an calculată de la data de 6 decembrie 2001, până la data plăţii efective, formulată de creditoarea SC C.C.I. SRL şi terţul poprit B.C.R., menţinând dispoziţiile referitoare la respingerea ca neîntemeiată a cererii de încuviinţare a executării silite pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea SC C.C.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 165 din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică, în sensul că admite apelul declarat de debitoarea SC C.C.I. SRL, împotriva încheierii din camera de consiliu pronunţată la data de 6 octombrie 2003 de Judecătoria sector 3 Bucureşti pe care o schimbă în parte, şi respinge cererea de încuviinţare a executării silite prin poprire până la concurenţa sumei de 5192,46 euro, formulată de creditoarea SC R. S.P.A. în contradictoriu cu debitoarea SC C.C.I. SRL Bucureşti şi terţul poprit B.C.R. SA, menţinând celelalte dispoziţii ale acestei hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2034/2005. Comercial