ICCJ. Decizia nr. 2047/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2047/2005

Dosar nr. 2425/2002

Şedinţa publică din 24 martie 2005

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 26 iunie 2000, R.S., s-a adresat instanţei cu o cerere prin care contestă licitaţia care a avut loc la data de 19 iunie 2000 şi care a avut ca obiect imobilul situat în satul Cut, urmărit pentru recuperarea unei creanţe de 22.299.000 lei, imobil adjudecat de către M.I.

După un prim ciclu procesual, secţia civilă a Tribunalului Alba, prin sentinţa civilă nr. 518 pronunţată la 24 octombrie 2001, a admis contestaţia la executare, judecată în contradictoriu cu intimaţii SC B.P. SA, sucursala judeţeană Alba, cu sediul în Alba Iulia, R.I., domiciliat în satul Cut (girant), R.I., (girantă, în prezent decedată) şi M.I. (adjudecatar) împotriva formelor de executare din dosarul execuţional nr. 26/1999 al Tribunalului Alba, a anulat licitaţia din 19 iunie 2000 şi celelalte forme de executare din dosarul mai sus menţionat cu privire la imobilul înscris în C.F. şi a obligat intimata SC B.P. SA, sucursala judeţeană Alba la 5.300.000 lei cheltuieli de judecată faţă de contestatoare.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că creditoarea nu şi-a precizat cuantumul creanţei pentru care s-a cerut executarea silită, astfel încât suma de 28.500.000 lei achitată de contestatoare, girantă în contractul de împrumut nu poate fi raportat la totalul creanţei şi nu se poate aprecia dacă aceasta a fost sau nu achitată.

Apelul declarat de creditoarea intimată SC B.P. SA sucursala judeţeană Alba a fost respins prin Decizia civilă nr. 64/ A pronunţată la 25 iunie 2002 de către secţia civilă a Curţii de Apel Alba Iulia, apelanta fiind obligată la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată faţă de R.I., R.S. şi R.I.

În motivarea apelului s-a invocat faptul că prin sentinţa pronunţată s-a acordat mai mult decât s-a cerut, anulându-se nu numai licitaţia din 19 iunie 2000, dar şi celelalte forme din dosarul execuţional, că anularea licitaţiei s-a dispus fără să reţină vreunul din motivele prevăzute de art. 178 şi art. 179 din Legea LX/1881 şi că, luând în discuţie fiecare element al executării silite şi al licitaţiei în sine, se constată că legea nu a fost încălcată în vreun mod, aşa încât hotărârea primei instanţe este nelegală.

Instanţa de apel, în cuprinsul deciziei pronunţate, nu răspunde la criticile formulate, preluând motivarea primei instanţe şi anume că nu s-a indicat de creditoare cuantumul creanţei, ceea ce nu lămureşte cele invocate în apel.

Împotriva deciziei au declarat recurs atât SC B.P. SA sucursala judeţeană Alba, cât şi M.I., adjudecatarul.

Sucursala judeţeană Alba a SC B.P. SA critică Decizia prin care s-a soluţionat apelul său pentru nemotivare, în sensul că nu i s-a răspuns la criticile formulate, şi pentru dreptul că cele reţinute sunt nereale, cuantumul creanţei fiind precizat, fiind depuse dovezi cu privire la licitaţiile ţinute, în locul originalelor sustrase din dosar, iar evaluarea imobilului urmărit fiind făcută de expert.

Critica este întemeiată.

Instanţa de apel nu a examinat şi soluţionat motivele de apel invocate, deşi le enumeră în cuprinsul motivării.

Astfel, instanţa a încălcat prevederile art. 295 şi art. 298, raportat la art. 261 C. proc. civ., ceea ce justifică admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului, conform art. 312 alin. (3) teza II-a C. proc. civ. Celelalte motive invocate vor fi avute în vedere la soluţionarea apelului.

Întrucât rejudecarea apelului are efect şi asupra intimatului recurent M.I. şi recursul acestuia urmează a fi admis în raport de situaţia creată, deşi acesta nu a exercitat calea de atac a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de intimata SC B.P. SA, sucursala Judeţeană Alba şi M.I. împotriva deciziei 64/ A din 25 iunie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, casează Decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2047/2005. Comercial