ICCJ. Decizia nr. 2221/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2221/2005
Dosar nr. 8579/2004
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta SC B. SRL Ploieşti a solicitat constatarea rezilierii contractului de locaţiune încheiat cu pârâta SC A.P.C.I. SRL, începând cu data de 1 aprilie 2003 şi să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Ploieşti.
Motivându-şi acţiunea reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de locaţiune pe suprafaţa de 100 m2 situat în Ploieşti, iar în baza art. 7.2 lit. b) din contract, dacă pârâta nu plăteşte chiria timp de 2 luni consecutiv, contractul se reziliază.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând constatarea rezilierii contractului la data de 15 septembrie 2002 ca urmare a notificării reclamantei; pârâta susţine că neplata chiriei s-a datorat atitudinii reclamantei care nu şi-a respectat promisiunea de vânzare; pârâta nu este de acord cu evacuarea întrucât a construit un magazin pe teren şi potrivit art. 3.2. alin. (2) din contract, în cazul rezilierii, locatarul are dreptul să vândă construcţia unei alte persoane care va prelua contractul de închiriere.
Se solicită obligarea reclamantei să încheie contract de vânzare cumpărare pe suprafaţa de 100 m2 şi în subsidiar, să fie obligată reclamanta la plata sumei de 40.000.000 lei contravaloare construcţie edificată de bună credinţă, 4.000.000 lei prejudiciu rezultând din degradarea mărfii ca urmare a întreruperii furnizării energiei electrice.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 154 din 30 ianuarie 2004, a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a dispus evacuarea pârâtei din imobil şi a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere ca rămas fără obiect.
A fost admisă, în parte, cererea reconvenţională şi obligată reclamanta la 148.652.798 lei contravaloare construcţie şi 851.000 lei cheltuieli pentru autorizaţie; a fost acordat pârâtei un drept de retenţie asupra terenului în suprafaţă de 36,40 m2.
S-a respins, în rest, cererea reconvenţională şi a fost obligată pârâta la 88.000 lei cheltuieli de judecată şi reclamanta la 4.164.767 lei, cu acelaşi titlu; a fost respinsă cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 494 C. civ. şi că pârâta este constructor de bună credinţă. Reclamanta devine proprietar în baza accesiunii, cu obligaţia de a achita contravaloarea actualizată către pârâtă.
Pentru vânzarea terenului este necesar acordul de voinţă al părţilor, iar instanţa nu se poate substitui acestora.
S-a apreciat că nu există dovada vreunei promisiuni de vânzare.
În ce priveşte despăgubirile pentru marfa degradată instanţa a considerat că nu există culpa reclamantei şi că pârâta este cea care nu a achitat utilităţile.
Pentru cererea de chemare în garanţie s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1337 C. civ.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către reclamantă care susţine că şi-a dat acordul pentru realizarea unei construcţii care nu s-a realizat astfel că, în mod greşit s-a apreciat de instanţă existenţa acordului pentru construcţia aflată pe teren.
Se mai arată că baraca este demontabilă şi nu a fost edificată cu autorizaţie astfel că, în mod eronat s-au aplicat dispoziţiile art. 494 C. civ., obligând-o pe reclamantă la plata costurilor făcute cu construcţia respectivă.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia comercială nr. 302 din 20 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a obligat-o pe aceasta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
S-a reţinut că, potrivit art. 1441 C. civ., dacă locatorul vinde lucrul închiriat, cumpărătorul este dator să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare.
Fostul proprietar şi-a dat acordul pentru ca pârâta să edifice construcţia, iar reclamanta a fost de asemenea de acord cerând autorizaţie; neînţelegerile dintre părţi au determinat needificarea construcţiei noi dar a rămas construcţia cea veche.
În aceste condiţii s-a apreciat că pârâta este constructor de bună credinţă, conform art. 494 C. civ. şi deci îndreptăţită la despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că a fost greşit aplicat art. 494 C. civ., întrucât lipseşte autorizaţia de construcţie.
Se mai susţine că au fost încălcate obligaţiile de predare a bunului închiriat aşa cum a fost preluat.
Clauza privind acordul de edificare nu mai are aplicabilitate întrucât această construcţie nu a mai fost realizată.
Referitor la construcţia existentă aceasta este considerată ca provizorie şi putând fi ridicată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Construcţia în litigiu a fost realizată cu acordul proprietarului terenului la acea dată şi s-au şi făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiei în vederea construirii unei alte clădiri conform înţelegerii dar, pentru că reclamanta nu şi-a mai respectat promisiunea de vânzare privind suprafaţa de 100 m2 teren, neînţelegerile dintre părţi au făcut ca noua construcţie, să nu se mai realizeze.
Instanţele au aplicat corect dispoziţiile art. 494 C. civ., apreciind construcţia existentă ca fiind realizată cu bună credinţă.
Lipsa autorizaţiei nu este un element esenţial, în speţă, în aprecierea bunei credinţe întrucât s-a dovedit existenţa acordului proprietarului pentru edificarea construcţiei.
De asemenea este fără relevanţă faptul că, fiind o baracă metalică, această construcţie s-ar putea ridica.
Din aplicabilitatea art. 494 C. civ., rezultă dreptul pârâtei de a i se plăti valoarea actualizată a construcţiei.
Corect a fost acordat şi dreptul de retenţie pârâtei ca o garanţie a executării dreptului la despăgubiri al pârâtei.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs ale reclamantei, urmează a fi respins ca nefondat recursul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B. SRL Ploieşti, împotriva deciziei nr. 302 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenta la 7.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.P.C.I. SRL Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2150/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2225/2005. Comercial → |
|---|
