ICCJ. Decizia nr. 2121/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 5068, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta M.B., reprezentată prin P.G.T.B., cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâta SC N.S. SRL cu sediul în București, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 4.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea lipsă folosință spațiu, aferentă perioadei martie 2000 - octombrie 2001. De asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată cererea, privind obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință aferentă perioadei noiembrie 2001 - aprilie 2003 și la plata majorărilor de întârziere aferentă perioadei mai 2001 - februarie 2004. S-a mai respins ca fiind prescrise pretențiile, reprezentând contravaloare lipsă folosință spațiu aferente perioadei martie 1999 - 30 aprilie 2001 și s-a respins ca existând autoritate de lucru judecat pretențiile, reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei martie 1999 - 30 aprilie 2001.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 6490 din 19 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, s-a constatat reziliat contractul de asociere nr. 287 din 13 octombrie 1994 și s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în București str. Compozitorilor, pentru lipsă de titlu, soluția fiind menținută prin decizia civilă nr. 1283 din 2 octombrie 2001 a Curții de Apel București și irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului, conform deciziei nr. 1903 din 27 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Au fost găsite întemeiate numai pretențiile solicitate cu titlu de contravaloare lipsă folosință spațiu pentru perioada martie 2000 - octombrie 2001, în sumă de 4000 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la data plății, conform calculului prezentat de către reclamantă. S-a reținut că rezilierea contractului de asociere a operat în termen de 30 de zile de la notificarea intenției de reziliere a contractului de asociere de către reclamantă, prin adresele din 27 aprilie 1999 și 14 octombrie 1999, dată de la care reclamanta este îndreptățită să solicite pârâtei contravaloarea lipsei de folosință a spațiului, în temeiul art. 998-999 C. civ. și până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în str. Compozitorilor, apreciind că reclamanta nu este îndreptățită să solicite contravaloarea lipsei de folosință a spațiului ulterior acestei date, în condițiile în care nu s-a făcut dovada deținerii spațiului ulterior acestei date.
Referitor la cererea privind obligarea la plata majorărilor de întârziere aferente perioadei mai 2001 - februarie 2004, datorate conform art. 13 din același contract, s-a reținut că urmare a rezilierii contractului, reclamanta nu mai justifică un temei contractual pentru a pretinde aceste pretenții.
De asemenea prin încheierea din 3 februarie 2004, a fost admisă excepția prescripției parțiale cu privire la pretențiile reprezentând contravaloarea lipsei folosinței spațiului aferente perioadei martie 1999 - februarie 2000, invocată din oficiu, cu motivarea că pretențiile solicitate pentru această perioadă sunt prescrise, în raport de dispozițiile art. 3 din decretul nr. 167/1958 și data de 19 martie 2003, când a fost sesizată instanța. Prin aceeași încheiere a fost admisă și excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile, reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei martie 1999 - 30 aprilie 2001.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 527 din 18 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul M.B., împotriva sentinței nr. 5068 din 24 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC N.S. SRL București.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că din acțiunea introductivă și precizată a reclamantului, respectiv pretențiile formulate, acestea au drept cauză juridică convenția părților, așa că numai acest element esențial al actului juridic trebuie avut în vedere la soluționarea cauzei și nu o răspundere civilă delictuală cum a rezultat din redactarea motivelor de apel. Raporturile contractuale dintre recurent și intimată au încetat definitiv la data de 2 octombrie 2001, așa cum a reieșit din hotărârile judecătorești existente la dosarul cauzei, iar de la această dată se putea trece la evacuarea silită a intimatei din spațiul ce a format obiectul asocierii. Nu a fost făcută dovada că intimata ar fi rămas în posesia spațiului litigios și după rămânerea definitivă a hotărârii de evacuare, iar împrejurarea că spațiul nu a fost predat pe bază de proces verbal după cum se menționează în adresa de la dosar fond, asociată cu lipsa unei evacuări silite, nu poate avea altă semnificație decât nefolosirea spațiului de către intimată, ținând seama că în caz de îndoială interpretarea trebuie făcută în favoarea celui care se obligă. După rămânerea definitivă a hotărârii de reziliere a contractului de asociere și de evacuare a intimatei, nu mai sunt aplicabile reglementările care erau prevăzute în contract, această convenție și-a încetat existența, iar modificarea cauzei juridice a pretențiilor direct în apel nu se poate face având în vedere dispozițiile imperative ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Au fost menținute toate argumentele instanței de fond privind prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune al reclamantului pentru pretențiile aferente perioadei martie 1999 - februarie 2000 și cele referitoare la excepția autorității de lucru judecat.
împotriva deciziei comerciale nr. 527 din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul M.B., prin P.G.T.B., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență sub aspectele că a fost interpretat greșit actul dedus judecății, s-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, reținându-se în mod greșit că pretențiile au drept cauză juridică convenția părților, iar cu privire la executarea silită a societății intimate este doar un drept al creditorului, existând însă o obligație a debitorului în acest sens. De asemenea este eronată motivarea că nu s-a făcut dovada că intimata ar fi rămas în spațiu, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune și a autorității de lucru judecat nu au fost motivate, fiind invocat ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, în cadrul contractului de asociere din 13 octombrie 1994, având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea spațiului în suprafață de 42,29 m.p., situat în București, str. Compozitorilor, fiind specificate întinderea drepturilor și obligațiilor asumate, durata contractului, aportul părților contractante, modalitățile de exploatare a bunului și de plată, răspunderea care se instituie în situația nerespectării clauzelor contractuale, condițiile de reziliere, precum și posibilitățile de soluționare a unor eventuale litigii.
Este de necontestat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.B., este fundamentată pe clauzele contractuale cuprinse în contractul de asociere din 13 octombrie 1994, considerat ca fiind guvernat de art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și de principiul conform căruia executarea exactă a obligației contractuale este o condiție esențială a convenției deschisă anterior.
A fost dată o relevanță juridică maximă, în corecta stabilire a situației de fapt și de drept, hotărârilor judecătorești, prin care au fost soluționate litigii anterioare între aceleași părți, respectiv sentinței civile nr. 6490 din 19 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, deciziei civile nr. 1283 din 2 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, menținute sub toate aspectele de decizia nr. 1903, pronunțată în ședința publică de la 27 martie 2003 de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială. Amplu motivat și bine argumentat, instanța de fond, prin încheierea din ședința de la 3 februarie 2004, din oficiu, a pus în discuția părților excepția prescripției parțiale pentru contravaloarea lipsei de folosință a spațiului pe perioada martie 1999 - februarie 2000 și excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile, reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei martie 1999 - 30 aprilie 2001, excepții pe care le-a admis. Numai adresa de la O.R.C. București, care atestă că sediul social al pârâtei se află în București str. Compozitorilor, nu este suficientă pentru a proba indubitabil că în realitate a fost ocupat în continuare acest spațiu cu destinație comercială. Existând un titlu executor, sentința civilă nr. 6490 din 19 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, prin care s-a dispus evacuarea pârâtei SC N.S. SRL din spațiul situat în București, str. Compozitorilor, interesul reclamantei era acela, că dacă obligația stabilită prin acest titlu nu era adusă la îndeplinire de bunăvoie, să facă aplicarea dispozițiilor art. 3711C. proc. civ., care argumentează executarea silită și să execute silit hotărârea judecătorească până la efectiva realizare a drepturilor câștigate și consacrate juridic. Neprocedând astfel, exista o situație care nu este clarificată pe bază de probe, context în care instanța de apel a menținut, motivat, argumentele avute în vedere în faza procesuală a fondului.
Nu putea fi primită nici o critică din motivele invocate în cererea de recurs, deoarece verificând, sub toate aspectele, pe bază de probe, situațiile de fapt și de drept, în cadrul juridic și pe baza argumentelor expuse, nu a fost îndeplinită nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., a menținut ca legală și temeinică decizia comercială nr. 527 din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2117/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2120/2005. Comercial → |
|---|
