ICCJ. Decizia nr. 2120/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 4811, pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2004 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.T. SA cu sediul în Tulcea, în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S., cu sediul în București, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 358.697.259 lei, cu titlu de debit actualizat și suma de 23.218.945 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 117 din 5 aprilie 2000, pârâta F.P.S. a fost obligat să achite reclamantei SC C.T. SA suma de 2.749.505.504 lei, reprezentând contravaloarea actualizată preț acțiuni precum și 56.052.405 lei cheltuieli de judecată aferente litigiului, iar cererea reconvențională formulată de F.P.S., a fost respinsă ca nefondată. Creanța a fost reactualizată în baza unui raport de expertiză până în luna decembrie 1999.
Prin decizia nr. 4550/2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, la data de 3 octombrie 2000 a fost admis recursul declarat de pârâta F.P.S., a fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost admis capătul al 2-lea din cererea reconvențională, iar reclamanta SC C.T. SA a fost obligată la plata sumei de 35.694.915 lei dividende către recurentul - pârât F.P.S. București. Au fost menționate celelalte dispoziții ale sentinței.
Datoria pârâtei, stabilită prin hotărârile judecătorești menționate, a fost achitată de aceasta la data de 15 februarie 2001, dată la care pârâta a virat reclamantei suma de 2.769.862.999 lei. în consecință reclamanta a formulat prezenta acțiune pentru reactualizarea valorii creanței între data de 1 ianuarie 2000 și data de 15 februarie 2001.
Apărarea pârâtei în sensul că ceea ce ar trebui reactualizat este creanța inițială care rezultă din prețul acțiunilor încasat fără a fi datorat și nu suma stabilită în baza hotărârilor judecătorești a fost înlăturată, întrucât nu s-a avut în vedere creanța inițială și modul în care s-a stabilit că pârâta datorează o anumită sumă de bani reclamantei, ci creanța certă, lichidă și exigibilă stabilită prin titlurile menționate mai sus, actualizată însă numai până la data de 31 decembrie 1999. Nu a mai fost examinată cauza inițială a obligației, ci s-a avut în vedere împrejurarea că suma de bani pe care pârâta a datorat-o reclamantei nu a fost achitată la data de 3 octombrie 2000, a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ci mult mai târziu, respectiv la data de 15 februarie 2001.
Examinarea cauzei inițiale a obligației nu mai era necesară întrucât sentința din care s-a stabilit că reclamanta datorează suma de bani reactualizată a devenit irevocabilă și a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că instanța nu mai putea aprecia asupra modului în care s-a realizat reactualizarea sumei datorate până în luna decembrie 1999. Atât timp cât s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta datorează suma, reprezentând preț până în luna decembrie 1999, este cert că aceasta datorează și în continuare suma reactualizată până la achitarea integrală a debitului. Față de această împrejurare, a rezultat că pârâta datorează reclamantei diferența provenită din reactualizarea sumei, în perioada ianuarie 2000 - 15 februarie 2001. în conformitate cu dispozițiile art. 3711alin. (1) C. proc. civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se duce la îndeplinire de bunăvoie, iar în caz contrar, pe calea executării silite, în aceste condiții, reclamanta trebuia să execute de bunăvoie obligația de plată a sumei de bani stabilită prin hotărârile judecătorești, începând cu data de 3 octombrie 2000, dar aceasta a plătit pârâtei suma datorată abia la data de 15 februarie 2001. Faptul că reclamanta a adoptat o atitudine pasivă, în sensul că nu a declanșat procedura executării silite, nu exonerează pârâta de obligația de a achita suma de bani stabilită pe cale judecătorească, întrucât aceasta trebuia să execute de bunăvoie obligația. în ceea ce privește cuantumul obligației, tribunalul a avut în vedere suplimentul din raportul de expertiză întocmit de experta M.E., care a stabilit suma actualizată cu rata inflației fără capitalizare.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale, instanța de fond nu a luat-o în considerație, întrucât aceasta nu a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens și nici nu și-a modificat acțiunea în termenul legal, iar în baza art. 276 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 23.218.945 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 545 din 29 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă A.V.A.S. cu sediul în București, împotriva sentinței comerciale nr. 4811 din 13 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. De asemenea a fost admis apelul formulat de apelantă SC C.T. SA, cu sediul în Tulcea, împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, fiind schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC C.T. SA, împotriva pârâtei A.V.A.S. A fost obligată pârâta A.V.A.S. la plata către reclamanta SC C.T. SA a sumei de 1.289.597.829 lei, reprezentând debit actualizat pe perioada 1 ianuarie 2000 - 15 februarie 2001, precum și a sumei de 176.322.264 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Pentru a decide astfel instanța de apel a stabilit că reactualizarea debitului a fost corect efectuată, data de la care s-au făcut calculele corect stabilite, iar debitul de 2.769.862.994 lei datorat în temeiul hotărârilor judecătorești menționate a fost achitat de apelanta pârâtă abia la data de 15 februarie 2001, fapt recunoscut de aceasta și rezultat din înscrisul existent la fila 4 din dosarul de fond. Rezultă că obligația de restituire a prețului acțiunilor a devenit exigibilă de la data achitării lui și a fost actualizată prin sentința civilă nr. 117 din 5 aprilie 2000, doar până în luna decembrie 1999 inclusiv (fapt stabilit cu putere de lucru judecat, prin rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri), iar apelanta - pârâtă a efectuat plata acestui preț actualizat abia la data de 15 februarie 2001. Rezultă că primul motiv de apel invocat de apelanta - reclamantă a fost întemeiat, perioada de actualizare a debitului fiind 1 ianuarie 2000 - 15 februarie 2001 și nicidecum 3 octombrie 2000 - 15 februarie 2001. Data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 117/2000 nu schimbă data scadenței obligației de plată a unei sume de bani, neexistând identitate între cele două momente. Dealtfel, motivarea instanței de fond este contradictorie, reținând pe de o parte că pârâta datorează reclamantei diferența rezultată din actualizarea debitului, pentru perioada ianuarie 2000 - 15 februarie 2001, iar pe de o parte dispunând obligarea pârâtei la plata debitului actualizat pentru perioada 3 octombrie 2000 - 15 februarie 2001.
în ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei și la plata dobânzii legale în cuantum de 598.817.000 lei, s-a constatat că instanța de fond, în mod corect nu a analizat această cerere, ea reprezentând o completare la acțiunea introductivă, completare ce nu a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 132 C. proc. civ. Susținerea apelantei - reclamante potrivit căreia instanța de fond ar fi ignorat cererea formulată la data de 5 aprilie 2003 și explicațiile din adresa de la 10 octombrie 2003 este nefondată, atâta timp cât tribunalul a motivat, în considerentele sentinței atacate, hotărârea de a nu lua în considerare.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate apelantei - reclamante, s-a constatat că acest motiv de apel este întemeiat, instanța de fond reținând greșit că această parte a avut apărător ales din cadrul Baroului București, astfel că nu s-ar justifica acordarea cheltuielilor de deplasare la București pentru consilierul său juridic. Factura fiscală nr. 18/2003 aflată la dosar și delegația aflată la dosar, invocate de instanța de fond, privesc pe pârâta A.P.A.P.S. și nicidecum pe reclamantă.
împotriva deciziei comerciale nr. 545 din 29 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta A.V.A.S. București, succesoarea legală a A.P.A.P.S., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10, art. 312 alin. (3) indice 3 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, secția comercială, pentru rejudecarea apelurilor, iar în subsidiar a fost solicitată admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., modificarea deciziei atacate, admiterea apelului formulat de A.V.A.S. și respingerea apelului formulat de SC C.T. SA Tulcea, cu consecința schimbării sentinței nr. 4811/2004 a Tribunalului București, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.
Intimata reclamantă SC C.T. SA Tulcea, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în motivele de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată, l-a constituit solicitarea reclamantei ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.301.836.674 lei, reprezentând diferență reactualizare debit achitat cu întârziere.
Verificând actele depuse precum și apărările formulate prin întâmpinările și motivele de apel și recurs, precum și raportul de expertiză contabilă urmat de raportul suplimentar, privind obiecțiile formulate, rezultă neîndoios că instanța de apel, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu întinderea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare. Astfel, prin sentința civilă nr. 117 din 5 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a fost admisă acțiunea formulată de SC C.T. SA Tulcea, în contradictoriu cu F.P.S. București și obligată pârâta la plata sumei totale de 2.749.505.504 lei, reprezentând contravaloarea actualizată preț acțiuni precum și 56.052.405 lei cheltuieli de judecată aferente litigiului. Ulterior, prin decizia nr. 4550 din 3 octombrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a fost admis recursul declarat de pârâta F.P.S., împotriva sentinței civile nr. 117 din 5 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, schimbată în parte sentința în sensul că a obligat intimata - reclamantă SC C.T. SA Tulcea la plata sumei de 35.694.915 lei dividende către pârâta F.P.S. București.
în mod constant, chiar și la motivele de recurs, pârâta A.V.A.S. București, a recunoscut că plata sumei de 2.769.862.999 lei datorată, conform hotărârilor judecătorești anterior menționate a fost efectuată la data de 14 februarie 2001.
Bine a stabilit instanța de apel că nu se mai impunea efectuarea unei noi expertize contabile, deoarece, prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat de instanța de fond, respectiv expert contabil M.E., în mod amplu argumentat și bine motivat, au fost conferite răspunsuri clare la toate obiectivele stabilite de părți. Mai mult, prin suplimentul la raportul inițial de expertiză contabilă au fost analizate și obiecțiile formulate de pârâta A.P.A.P.S. București, fiind lămurite toate aspectele de natură controversată. în fundamentarea debitului actualizat a fost avută în vedere perioada 1 ianuarie 2000 - 15 februarie 2001, conform intervalului de timp probat cu actele existente la dosarul cauzei, precum și baza de calcul a sumei de 2.713.810.589 lei, cu aplicarea ratei de inflație comunicată de I.N.S.
Argumentele expuse în cererea de recurs potrivit cărora în cursul anului 2000, instituția pârâtei s-a aflat în reorganizare (fostul F.P.S. fiind desființat), că reclamanta a stat în pasivitate și nu a întreprins demersurile necesare pentru finalizarea executării silite și nu a demonstrat îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei, nu sunt de natură a o exonera de răspundere, raportat la probele administrate de părți.
Rațiunile juridice expuse anterior, fac ca toate criticile formulate de pârâta A.V.A.S. București în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursul ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din cerințele dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 455 din 29 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenta A.V.A.S. București la plata sumei de 35.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de asistență juridică, către intimata SC C.T. SA Tulcea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2121/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2124/2005. Comercial → |
|---|
