ICCJ. Decizia nr. 2127/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 februarie 2004, reclamantul M.B. prin P.G., a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL București, la plata sumei de 980,72 dolari S.U.A. (la cursul oficial al B.N.R. din ziua efectuării plății), din care 672 dolari S.U.A. chirie restantă și 308,73 dolari S.U.A. penalități de întârziere, calculate conform listei de calcul nr. 4937 din 19 noiembrie 1999 la data de 30 noiembrie 2002 și pentru evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, str. Franceză, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1593 din 3 februarie 2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței unor raporturi contractuale cu pârâta pentru a fi obligată la chirie pe perioada septembrie 2001 - 21 februarie 2003, reținând că fișa de calcul a chiriei nu poate constitui temei al răspunderii contractuale a pârâtei, reclamantul putând solicita numai despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului în condițiile în care s-ar fi făcut dovada utilizării spațiului de către pârâtă în perioada respectivă. Mai mult instanța a reținut că pentru spațiul în discuție a fost încheiat un contract de închiriere (asociere sau colaborare) cu o persoană fizică Ș.C.D. și nu cu pârâta. Cu privire la evacuarea pârâtei din imobil, Tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada folosinței spațiului de către pârâtă, astfel încât a respins cererea ca neîntemeiată.
împotriva sentinței pronunțată de tribunalul, M.B. prin P.G., a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
în motivarea apelului, reclamantul arată că fișa de calcul din 5 septembrie 2000, a fost încheiată ca urmare directă a solicitării SC S. SRL, astfel că la baza încheierii raportului de locație, a stat acordul ambelor părți și este irelevant că acest raport nu a îmbrăcat forma unui contract în sens de instrumentum probaționem. De asemeni apelantul consideră că intimata a utilizat spațiul, întrucât aceasta a recunoscut că a achitat chiria aferentă perioadei noiembrie 1999 - august 2002. în ceea ce privește faptul că pentru spațiul în cauză a avut încheiat contract numitul Ș.C.D., apelantul a precizat că acest contract a fost anterior încheierii fișei de calcul în favoarea intimatei și a încetat odată cu încheierea fișei de calcul mai precizează că din momentul încheierii fișei de calcul, intimata avea titlu valabil să utilizeze spațiul.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 555 din 21 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esență că nu s-a făcut cu motivarea, în esență că nu s-a făcut dovada existenței între părți a unor raporturi contractuale în baza cărora intimata să poată fi obligată la plata chiriei pentru spațiul din Str. Franceză și de asemeni nu s-a făcut dovada că intimata a folosit acest spațiu începând cu luna septembrie 2001.
Cu petiția înregistrată la data de 20 decembrie 2004, reclamantul M.B. a declarat recurs împotriva deciziei anterior menționată, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs formulate reclamantul critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictoriu ori străine de natura pricinii motiv prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
Recurentul arată că potrivit motivării instanței de apel, din adresa din 15 septembrie 2000, rezultă că titular al contractului este d-l Ș.C.D., dar învederează recurentul din același înscris reiese că spațiul este utilizat de SC S. SRL, iar în conformitate cu D.P.G. nr. 105/1998 ea a constituit și temei al cererii de chemare în judecată, în acest act stipulându-se în mod expres că pentru utilizatorii spațiilor comerciale că nu dețin contracte directe cu municipalitatea, urmează să se perceapă chirie în conformitate cu H.C.G.M.B. nr. 59/1997. Prin urmare concluzionează recurentul s-a făcut dovada utilizării spațiului de către societatea intimată adresa nr. 23100/2000 nefiind contestată.
Recursul declarat de reclamant nu este fondat.
Motivele invocate de recurent nu sunt încadrate în cazurile expres prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se reține că nu s-a făcut dovada existenței între părți a unor raporturi comerciale în baza cărora intimata să fie obligată la plata chiriei pentru spațiul în litigiu.
Faptul că intimatei i-a fost încheiată fișa de calcul nu poate constitui temei al răspunderii contractuale a acesteia.
De asemeni, nu s-a făcut dovada că intimata folosit spațiul cu începere din luna septembrie 2001, fapt corect reținut de instanța de apel.
în consecință, hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost legală, astfel recursul declarat de reclamant a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2154/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2132/2005. Comercial → |
|---|
