ICCJ. Decizia nr. 2149/2005. Comercial
| Comentarii |
|
în fond după casare, Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 1637/C/2002, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC R.S.E. SRL, în contradictoriu cu SC T.L. SA Sibiu, având ca obiect rezilierea contractului de leasing financiar din 8 octombrie 2001, restituirea prețului achitat în sumă de 27.415,80 euro, actualizată potrivit indicelui de inflație precum și instituirea unui drept de retenție asupra echipamentului tipografic de plastifiat până la plata sumei datorate.
S-a motivat că societatea de leasing, potrivit vocației sale esențialmente financiar, nu își asumă decât riscul ce derivă în mod esențial din creditare (insolvabilitatea beneficiarului utilajelor) al insuficientei garanții al deprecierii monetare.
S-a mai arătat că această societate nu-și asumă nici un risc comercial caracteristic vânzătorului sau locatorului obișnuit, profesionist, ci doar de a achita valoarea de intrare a utilajului, achiziționat potrivit cererii exprese a reclamantei, beneficiar - utilizator, care și-a asumat obligația de a-l primi în leasing.
împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta, care critică modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt și modul în care a interpretat derularea relațiilor comerciale între părți.
Astfel nu s-a avut în vedere că, utilajul nu a fost livrat conform cerințelor expres stabilite la încheierea contractului, reprezentând diferențe în sens negativ față de cerințele convenției, fapt recunoscut de intimată.
Se invocă dispozițiile art. 4.6 din contractul încheiat ignorat de instanța de fond, potrivit cărora, utilizatorul poate solicita locatorului, în cazul constatării neconcordanței dintre caracteristicile bunului și formularul de comandă restituirea sumelor achitate până la acel moment mai puțin taxa de consultanță, referirile la pretinsele limitări ale răspunderii furnizorului stabilite prin dispozițiile legale sunt fără relevanță.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 192 din 11 iunie 2004, a respins apelul, ca nefondat, motivând că lipsa conformității utilajului cu specificațiile prevăzute în contractul de leasing, este lipsit de relevanță atâta timp cât utilajul nu este pus în funcțiune.
De asemenea instanța de apel a arătat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile cap. IV art. 4.6. din contractul de leasing întrucât utilizatorul poate solicita restituirea sumelor plătite locatorului în cazul neconformității utilajului numai în cazul în care era plătit un avans de 10% din valoarea totală a bunului acest fapt nefiind posibil în cazul achitării prețului integral, așa cum s-a petrecut în cauză.
Cu petiția înregistrată la data de 22 iulie 2004, reclamanta a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspectele de nelegalitate, prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Se susține că s-a schimbat înțelesul actului dedus judecății, neținându-se cont că "convențiile încheiate constituie legea părților".
Ori art. 4.6 din contractul încheiat prevedea expres că utilizatorul poate solicita locatorului restituirea sumelor achitate, și atâta timp cât aceste dispoziții nu nesocoteau ordinea publică ori morală, părțile actului juridic aveau deplină libertate în stabilirea conținutului acestuia, fiind în concordanță și cu dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 51/1997, iar art. 12 din același act normativ conferă un drept utilizatorului de a acționa direct furnizorul și nu o obligație.
Recursul este fondat.
între părți s-a încheiat la data de 8 octombrie 2001, contractul de leasing financiar, prin care pârâta - intimată s-a angajat ca la indicația reclamantei - recurente să cumpere de la un terț bunul echipament automatic și să transmită folosința bunului recurentei în scopul exploatării sale, bunul rămânând în proprietatea pârâtei - intimate, locator, pe întreaga perioadă de desfășurare a contractului.
în cauză s-au făcut dovezi că echipamentul livrat este de proveniență incertă și nu corespunde cu echipamentul comandat și descris în contract, împrejurare recunoscută și confirmată de pârâta - intimată, care a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva furnizorului extern.
Potrivit clauzei stipulate de părți prin art. 4.6 din contractul de leasing financiar, dacă bunul nu este conform cu comanda făcută pe motivul neconcordanței dintre caracteristicile bunului și comanda lansată, utilizatorul poate solicita locatorului restituirea sumelor achitate până în acel moment mai puțin taxa de consultanță de 0,5% + T.V.A. din valoarea de intrare a bunului.
Față de convenția încheiată care are putere de lege între părți, susținerile intimatei pârâte cât și argumentele instanței de apel nu pot fi reținute.
De altfel art. 11 din O.G. nr. 51/1997, prevede expres că drepturile și obligațiile părților contractului de leasing nu sunt limitate la cele prevăzute de acest act normativ.
Este adevărat că art. 12 lit. a) din același act normativ prevede că utilizatorul are dreptul la acțiune directă asupra furnizorului în cazul reclamanților privind livrarea, calitatea, dar acesta nu constituie un argument în favoarea finanțatorului cu care se află în raporturi juridice contractuale.
Mai mult, potrivit dispozițiilor legale (art. 9 lit. b)) din O.G. nr. 51/1997 cât și contractuale (art. 52 lit. b)) din contractul de leasing finanțatorul avea obligația de a încheia contract de vânzare - cumpărare cu furnizorul în condițiile expres formulate de utilizator.
Ori probele dosarului relevă faptul că finanțatorul nu și-a îndeplinit această obligație.
Motivarea instanței de apel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18 din O.G. nr. 51/1997, nu poate fi reținută, întrucât din economia textului rezultă că finanțatorul este exonerat de răspundere dar numai de aceea ce ar fi putut fi angajată față de terți pentru prejudiciile provocate prin folosirea bunului de către utilizator.
Ori, în speță s-a pus în discuție răspunderea față de utilizator, cocontractant, pentru prejudiciile cauzate de neîndeplinirea propriilor sale obligații, respectiv încheierea contractului cu furnizorul extern fapt ce a cauzat prejudicii utilizatorului, prin livrarea unui utilaj necorespunzător.
Față de cele arătate, recursul a fost admis, criticile formulate fiind întemeiate, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2160/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2161/2005. Comercial → |
|---|
