ICCJ. Decizia nr. 2159/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanta SC T. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC E.F.R. SRL și SC E.B. SA, solicitând să se constate existența debitului în valoare de 52.437.210.628 lei datorat de prima pârâtă conform facturilor din 23 octombrie 2002 și 31 octombrie 2002 și să fie obligată la plata acestuia în contul reclamantei, cu obligarea celei de a doua pârâte de a încasa suma menționată astfel cum s-a obligat prin contractul de cesiune de creanță din 10 septembrie 2001 și să o vireze în contul reclamantei.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 132 din 9 decembrie 2003 a respins ca prematur acțiunea formulată, în raport de prevederile art. 7201C. proc. civ., reținând ca nefiind îndeplinită procedura concilierii.
în contra sentinței a declarat recurs reclamanta prin administrator judiciar SC L.R.L. SA, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
La termenul din 29 martie 2005, înalta Curte a pus în dezbaterea părților excepțiile de necompetență materială a curții de apel ca instanță de fond și deci a înaltei Curți ca instanță de recurs, în raport de art. II alin. (2) și (3) din O.U.G. 58/2003, privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă coroborat cu art. 725 alin. (1) și (3) C. proc. civ., și a sistemului căilor de atac la care este supusă hotărârea în speță.
Excepțiile invocate sunt întemeiate.
I. Cu privire la sistemul căilor de atac
1. Potrivit art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 58/2003, dispozițiile ordonanței se aplică și proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară. Se afirmă astfel regula aplicării imediate a legii noi actelor de procedură efectuate după intrarea ei în vigoare și în procesele în curs de judecată începute sub legea anterioară.
Aplicând această regulă, hotărârile judecătorești sunt supuse sub aspectul condițiilor de fond și formă legii în vigoare la momentul pronunțării lor.
Cu privire la aceste acte de procedură, art. II alin. (3) din O.U.G. 58/2003 dispune fără echivoc: "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.
Cum în speță, la data intrării în vigoare a ordonanței menționate, procesul era în curs de soluționare, hotărârea în primă instanță se pronunță, inevitabil, sub incidența art. 7208C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. 58/2003, și prin care s-a reintrodus în materie comercială apelul.
Prin urmare, hotărârea ce se pronunță beneficiind de un dublu grad de jurisdicție: apel și recurs, în mod greșit Curtea de apel care prin aceiași ordonanță a pierdut competența de a soluționa în primă instanță litigii în materie comercială, a continuat judecata și a pronunțat o hotărâre în primă instanță, supusă numai recursului, în loc de a scoate cauza de pe rol și a o trimite tribunalului, devenit competent după legea nouă, pentru a face posibilă aplicarea prevederilor acesteia cu privire la sistemul căilor de atac.
II. Cu privire la competența de soluționare în primă instanță:
2. Art. I pct. 5 din O.G. 58/2003 a restrâns competența curții de apel în sensul că, reformulând art. 3 C. proc. civ., a înlăturat fostul pct. 1 cu privire la competența de primă instanță în materie comercială pentru litigiile al căror obiect au o valoare de peste 10 miliarde lei, pe care au atribuit-o tribunalelor, litigii cu privire la care curțile de apel au rămas instanțe de control judiciar sub aspectul apelului.
în atare situație, Curtea de apel, în cauza de față, în mod greșit a continuat judecata în primă instanță, după cum s-a arătat deja, deoarece în materie de competență nu era aplicabil art. II alin. (2) teza 1, care afirmă regula păstrării competenței ci art. 725 alin. (3) C. proc. civ., aplicabil prin analogie, și care prevede că în cazul în care instanța este desființată, dosarele se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii noi de procedură.
De altfel, în acest sens este și modificarea, ulterioară pronunțării sentinței atacate, a alin. (2) al art. II din O.G. 58/2003, prin art. I pct. 11 din Legea nr. 195 din 26 mai 2004, pentru aprobarea acestei ordonanțe, prin care se exceptează expres de la regula păstrării competenței instanțelor legal investite, procesele și cererile în materie comercială aflate pe rolul curților de apel, în primă instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei.
III. Aplicarea normei tranzitorii cuprinsă în art. II din Legea nr. 195/2004
3. Oricum, normele tranzitorii ale art. II alin. (1) și (2) din Legea nr. 195/2003 de aprobare a O.U.G. 58/2003, de imediată aplicare, obligă înalta Curte să păstreze pentru soluționare numai recursuri, împotriva deciziilor prin care curțile de apel au soluționat apeluri și să trimită recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel și împotriva deciziilor prin care tribunalele au soluționat apeluri, instanțelor devenite competente prin această lege.
Este de observat că recursul de față nu se încadrează în ipoteza alin. (1) al art. II din Legea nr. 195/2004, el nefiind un recurs împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării ei, pentru bunul motiv că la data pronunțării ei de curtea de apel, hotărârea era supusă apelului, caz în care se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța competentă să judece în fond pricina, pentru a da eficiență legii noi.
IV. Așa fiind, înalta Curte, a admis recursul declarat sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat sentința atacată și a trimis cauza la Tribunalul București pentru soluționarea pricinii în primă instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2161/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2154/2005. Comercial → |
|---|
