ICCJ. Decizia nr. 2161/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 9163 din 21 octombrie 2003, reclamanta A.V.A.S. București, a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Buzău, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 257.400.000 lei, reprezentând debite conform convențiilor din 19 aprilie 1995, din 28 iunie 1995, modificate prin act adițional.
Judecătoria Buzău a pronunțat sentința nr. 6051 din 25 noiembrie 2003, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 100.000.000 lei rată scadentă și la 188.000.000 lei penalități de întârziere.
Prin cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2004, reclamanta A.V.A.S. București, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Buzău, completarea hotărârii pronunțate de Judecătoria Buzău și anume sentința civilă nr. 6051/2003, în sensul admiterii acțiunii cum a fost precizată, respectiv obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităților de întârziere aferente convențiilor 71/1995 și 331/1995, până la achitarea efectivă a debitului principal, în speță, ratele la convenții.
în motivarea cererii s-a învederat instanței de către reclamantă prin sentința nr. 6051/2003, Judecătoria Buzău a admis acțiunea formulată și precizată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 100.000.000 lei, cu titlu de rate și la plata sumei de 188.000.000 lei, reprezentând penalități de întârziere, dar în dispozitivul sentinței, instanța nu s-a pronunțat cu privire la plata în continuare a penalităților.
Judecătoria Buzău a admis cererea formulată de A.V.A.S. București și în temeiul art. 2812C. proc. civ., a completat sentința nr. 6051 din 25 noiembrie 2003, în sensul obligării pârâtei la plata în continuare a penalităților de întârziere aferente convențiilor nr. 171/1995 și 331/1995, până la achitarea efectivă a debitului, pronunțând încheierea din 3 februarie 2004.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinței nr. 6051 din 25 noiembrie 2005 și încheierii din 3 februarie 2004 ale Judecătoriei Buzău.
Prin decizia nr. 267 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâtă.
Pârâta a fost citată cu mențiunea de a timbra apelurile cu 17.800.000 lei și 171.000 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei plus 1500 lei timbru judiciar, dar SC R. SA Buzău a achitat 7.731.000 lei taxă judiciară timbru.
împotriva deciziei nr. 267 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, a declarat recurs pârâta, susținând că pentru suma de 288.000.000 lei, taxa judiciară de timbru legal datorată este de 7.737.000 lei, pe care SC R. SA Buzău a achitat-o la 31 martie 2004 și că eronat au fost anulate apelurile ca insuficient timbrate.
Recursul este fondat, deoarece pârâta SC R. SA Buzău a achitat taxa de timbru legal datorată de 7.737.000 lei, pentru suma de 288.000.000 lei solicitată în apel.
Pârâta a fost citată de către instanța de apel să timbreze apelul cu 17.800.000 lei taxă judiciară timbru, sumă ce a fost stabilită eronat.
întrucât SC R. SA Buzău și-a îndeplinit obligația de a timbra apelul cu taxa legal datorată, apelul nu trebuia anulat ca insuficient timbrat.
în consecință, criticile aduse au fost întemeiate și recursul a fost admis, a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului pe fondul său.
← ICCJ. Decizia nr. 2149/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2159/2005. Comercial → |
---|