ICCJ. Decizia nr. 2171/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Tribunalul Sibiu, secția comercială, prin sentința nr. 4716 din 27 noiembrie 2003, a respins acțiunea formulată de reclamantul G.W., având ca obiect obligarea pârâtei SC K. SRL la convocarea adunării asociaților în termen de 45 zile, iar dacă a adoptat hotărâri după data de 18 ianuarie 2002, la depunerea lor în copie spre a li se constata nulitatea reținând neîntrunirea condițiilor art. 190 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, modificată, și anume calitatea de asociat a reclamantului.
Prin decizia nr. 125 din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, a respins apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței, înlăturând criticile acestuia privind nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată are ca obiect drepturi personal nepatrimoniale, iar la data sesizării instanței reclamantul nu mai avea calitatea de asociat.
în contra deciziei instanței de apel reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia și pe fond admiterea acțiunii.
Recurentul nu și-a motivat în drept recursul, nefăcând trimitere la cazurile de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea în fapt a criticilor făcând posibilă încadrarea lor, în art. 304.9 C. proc. civ.
Astfel se arată că:
- instanța trebuia să rețină ca dată a încetării calității de asociat, data de 29 martie 2002, conform întâmpinării pârâtei, iar nu data la care recurentul a atacat procura în acest scop;
- instanțele trebuiau să se pronunțe prin dispozitiv asupra celui de-al doilea capăt de cerere.
Recursul nu este fondat.
1. Prin actul adițional încheiat la 27 martie 2002 și înscris la R.C. Sibiu la 29 martie 2002, recurentul și-a cesionat părțile sociale deținute la societatea pârâtă și această dată a fost reținută prin decizia pe care o atacă cu recurs, conform cu art. 203 din Legea nr. 31/1990 republicată, iar nu data împuternicirii acordată de recurent în acest scop, cum greșit susține acesta.
2. Respingând în tot acțiunea, instanța de fond s-a pronunțat și asupra celui de-al doilea capăt de cerere, cum corect s-a motivat în decizia supusă recursului.
De altfel, prin cererea de chemare în judecată, al doilea capăt de cerere nu este nici determinat și nici motivat în fapt, pentru a se putea verifica actualitatea interesului, el exprimând numai o situație ipotetică.
Așa fiind, înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2166/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2170/2005. Comercial → |
|---|
