ICCJ. Decizia nr. 2175/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Tribunalul Alba, secția comercială, prin sentința nr. 182 din 31 martie 2004, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M. SRL, în contradictor cu pârâta A.F. M., având ca obiect executarea proiectului pentru magazia de marfă, obținerea certificatului de urbanism și obținerea autorizației de construire, conform proiectului sub sancțiunea de daune cominatorii de 1.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere; a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 6.000.000 lei diferență neachitată din valoarea proiectului ce face obiectul contractului din 27 august 2003, suma de 1.122.000 lei, cu titlu de taxe achitate în numele reclamantei și 4.720.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut ca relevantă recunoașterea reclamantei a faptului că atât proiectul cât și autorizația de construire a magaziei au fost obținute, cererea principală rămânând fără obiect. în ce privește autorizația de construire, Primăria Aiud a eliberat-o în 30 zile de la data depunerii documentației, iar termenul s-a împlinit după promovarea acțiunii, fapt ce nu-i poate fi imputat reclamantei.
S-a mai reținut că reclamanta datorează pârâtei o diferență de 6.000.000 lei față de valoarea convenită a proiectului de 21.000.000 lei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 252 din 4 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, înlăturând criticile acesteia cu privire la interpretarea greșită a convenției și a probelor cât privește plata taxelor.
Instanța de apel a apreciat că prin sentința apelată s-a făcut o corectă interpretare a prevederilor contractuale, termenul de executare a proiectului fiind 7 septembrie 2003, după care urmau să se facă demersurile pentru obținerea avizelor și autorizației necesare, iar prețul contractului a fost corect stabilit și acceptat de reclamantă prin semnarea lui aceasta nefăcând nici dovada că a restituit intimatei suma de 1.200.000 lei.
în contra deciziei a declarat recurs reclamanta pentru motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în a căror dezvoltare arată că:
1) greșit instanțele nu au acordat cheltuielile de judecată în fond și apel, deoarece pârâta a depus proiectul și documentația la Primăria Dolj, la 29 octombrie 2003, dar autorizația nu a fost eliberată la această dată pentru că lipseau avizele necesare, avize ce au fost obținute în cursul lunii ianuarie;
2) în interpretarea contractului trebuia să se facă aplicarea art. 983 C. civ., deoarece deși contractul a stipulat valoarea proiectului ca fiind 21.000.000 lei aceasta a fost calculată în raport de valoarea de 100.000 lei la suprafața desfășurată, care este de 159 mp;
3) s-a ignorat adresa prin care recurenta a comunicat intimatei că proiectul a fost respins pentru lipsa unor avize.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei, care a făcut o corectă interpretare a contractului și a legii incidente.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată, soluția instanțelor este corectă, deoarece respingând acțiunea și respectiv apelul, acestea au făcut aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată;
2. în ce privește interpretarea contractului este de observat că această operațiune se impune, în raport de art. 983 C. civ., când există îndoială, ori în speță, părțile au stabilit neechivoc valoarea proiectului la 21.000.000 lei, fapt ce prezumă un calcul anterior al suprafeței desfășurate.
3. Conform contractului reclamanta recurentă s-a obligat la plata anticipată a taxelor și autorizației, ori, prin adresa invocată, o informează pe intimată de depunerea unei sume de bani pentru ca aceasta să-și execute obligația de obținere a avizelor și autorizației de construire.
Așa fiind, înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2173/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2143/2005. Comercial → |
|---|
