ICCJ. Decizia nr. 2174/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1274 din 27 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F. SA București și a admis cererea reconvențională precizată formulată de SC I.C.P.I.E. SRL București, dispunând finalizarea actului de vânzare-cumpărare, conform contractului de leasing imobiliar. Totodată au fost respinse excepțiile invocate.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că pârâta, utilizator în cadrul unui contract de leasing imobiliar și-a îndeplinit obligațiile asumate, în sensul că a achitat întreaga sumă cu titlu de redevență și drept urmare beneficiază de dreptul de opțiune de a solicita cumpărarea imobilului ce face obiectul contractului de leasing și nu poate fi evacuată din spațiul respectiv.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 332 din 18 iunie 2004, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința și pe fond a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial pentru lipsă de titlu. A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Pronunțându-se astfel, instanța de apel a reținut că pârâta a plătit redevența lunară și taxa pe valoarea adăugată, dar fără actualizare cu rata inflației, conform art. 6 alin. (3) din contractul de leasing, nu și-a exprimat opțiune de a achiziționa imobilul în discuție, cu 30 de zile înainte de data expirării termenului contractual, cel mai târziu la 1 februarie 2002, iar rezilierea contractului a intervenit de drept prin expirarea termenului contractual și reclamanta nu a transmis niciodată pârâtei vreun drept de proprietate, ci doar dreptul de liniștită posesiune și folosință asupra imobilului.
Pârâta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că decizia este nelegală deoarece:
- instanța de apel a reținut că este vorba de contractul de leasing din 1 martie 1999, iar nu de cel cu nr. 1085 din aceeași dată, încheiat între părți, prețul ar fi 963.000.000 lei, în loc de 428.500.000 lei redevența lunară este de 26.750.000 lei în loc de 11.900.000 lei și că redevențele nu au fost achitate în termen, contrar probelor administrate în cauză;
- opțiunea pârâtei de a cumpăra imobilul a intervenit la 29 octombrie 2001, iar nu la 26 noiembrie 2002, cum în mod eronat a reținut instanța de apel, iar pârâta a devenit proprietara acestui imobil la data încheierii contractului de leasing, când s-a și efectuat trecerea posesiei și folosinței, ca atribute ale dreptului de proprietate către cumpărătorul de bună-credință;
- instanța de apel a reținut ca stabilită o sumă cu mult mai mare de plată nedovedită ca datorată, în sarcina cumpărătorului, fără să se pronunțe și în dispozitiv și astfel a acordat posibilitatea reclamantei de a solicita plata acestei sume, situație ce nu s-a cerut a se constata.
Recursul este fondat.
în contractul de leasing imobiliar încheiat între părți la data de 1 martie 1999, s-a prevăzut că prețul este 963.000.000 lei și taxa pe valoare adăugată aferentă iar redevența locativă lunară este de 26.750.000 lei și taxa pe valoare adăugată contrar celor susținute de recurentă.
Cât privește numărul contractului de leasing este nr. 1085 din 1 martie 1999, iar nu nr. 1086 din aceeași dată așa cum din eroare a reținut instanța de apel.
Conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și drept urmare atât reclamanta cât și pârâta trebuie să respecte întocmai clauzele contractuale.
De asemeni instanța de judecată trebuie să interpreteze în mod corect convențiile părților, pentru justa aplicare a legii.
Potrivit art. 6 alin. (3) din contractul de leasing imobiliar încheiat între părți evoluția ratei inflației, care se înregistrează ulterior perfectării contractului poate determina indexarea redevențelor locative lunare.
Din conținutul acestui articol rezultă că dispoziția este facultativă, urmând ca părțile să stabilească ulterior dacă este cazul de calcul a evoluției ratei inflației, iar nu imperativă, așa cum a reținut instanța de apel.
Totodată a reținut că pârâta și-a manifestat dreptul de opțiune de a achiziționa imobilul în litigiu la 26 noiembrie 2002, după expirarea termenului de 3 ori, prevăzut în contract, ori din adresa pârâtei, aflată la dosarul instanței de fond, rezultă că opțiunea a fost exercitată la 29 octombrie 2001, respectându-se astfel dispozițiile art. 4 lit. i) din contractul de leasing.
Procedând în sensul celor mai sus arătate, instanța a dat o interpretare greșită clauzelor contractuale și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal. Drept urmare criticile vizând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., sunt întemeiate.
Deoarece între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia există neconcordanță, înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul și casând decizia va trimite cauza la instanța de apel spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanța a ținut seama și de celelalte critici formulate de recurenta pârâtă și a examinat Hotărârea A.G.A. de la SC F. SA București, prin care s-a dispus încheierea contractului de leasing prin novație din contractul de asociere în participație între părți, măsurile luate s-au regăsit în contractul de leasing imobiliar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2182/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2176/2005. Comercial → |
|---|
