ICCJ. Decizia nr. 2173/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta SC B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Buzău, ca prin hotărârea instanței să autorizeze vânzarea mărfii pe care o reține în virtutea dreptului de retenție și privilegiului cărăușului asupra mărfii transportate și totodată pârâta să fie obligată la plata penalităților de întârziere la descărcare în cuantum de 4.014.000 lei.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la eliberarea mărfii către destinatar sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1000 euro/ zi de întârziere.
în cauză, a formulat cerere de intervenției în interes propriu SC V. SA Adjud, solicitând obligarea reclamantei la plata daunelor interese, reprezentând profitul nerealizat prin imobilizarea mărfii cât și la contravaloarea penalităților în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere din valoarea mărfii.
Prin sentința civilă nr. 9701/ Com din 23 decembrie 2003, Tribunalul Constanța respinge acțiunea principală cât și cererea reconvențională și admite în parte cererea de intervenție obligând reclamanta să restituie intervenientei marfa înscrisă în avizul de însoțire a mărfii nr. 4597297 din 20 august 2003.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 181 pronunțată la 20 mai 2004.
Ambele instanțe au reținut că reclamanta și-a încălcat obligațiile asumate prin contractul de transport, în sensul că la punctul de destinație, E.C., nu a așteptat la descărcare dispunând de o marfă ce nu-i aparținea.
în contra acestei decizii reclamanta a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
La termenul din 29 martie 2005, înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică, excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de a soluționa recursul pe fondul său.
Excepțiile invocate sunt întemeiate.
în speță hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură civil: Apelul.
Prin urmare, în cauza de față, Curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până la 200 milioane lei, iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului.
Așa fiind, înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și a făcut aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a trimis cauza la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2170/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2175/2005. Comercial → |
|---|
