ICCJ. Decizia nr. 2176/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 7012 din 11 noiembrie 2002, Judecătoria Sibiu a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta P.R.I., în favoarea Tribunalului Sibiu, secția comercială.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P.R.I. a solicitat conform precizării de la data de 1 aprilie 2004, obligarea pârâtului C.V.T. la plata sumei de 4.700 dolari S.U.A. și obligarea SC T. SRL Sibiu la plata sumei de 2.300 dolari S.U.A.
în motivarea cererii reclamanta a susținut că în baza unui contract încheiat de părți a acordat pârâtei SC T. SRL Sibiu un împrumut de 2.300 dolari S.U.A., pentru achiziționarea unui utilaj, iar suma de 4.700 dolari S.U.A., i-a acordat-o cu titlu de împrumut personal pârâtului C.V.T.
Tribunalul Sibiu prin sentința nr. 1204 din 8 aprilie 2004, a respins acțiunea în pretenții formulată d reclamantă, apreciind că raportul juridic dintre aceasta și pârâtul C.V.T. nu s-a dovedit, sunt incidente dispozițiile art. 1191 și 1180 C. civ., iar față de pârâta SC T. SRL Sibiu nu s-a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii și pe fond pretențiile sunt întemeiate față de pârâtă.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței nr. 1204 din 8 aprilie 2004 a Tribunalului Sibiu, susținând următoarele: în mod greșit instanța a apreciat actul de împrumut ca fiind încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă și a făcut aplicarea art. 1191 și 1180 C. civ., împrumutul acordat pârâților reprezintă fapte de comerț și nu este supus unor condiții rigide privind forma în care se încheie, față de art. 1180 alin. final C. civ.; în mod greșit instanța a apreciat că banii împrumutați societății se regăsesc în capitalul social al acesteia, în contul banilor fiind primit în societate fiul reclamantei, că nu a fost efectuată concilierea directă, în realitate reclamanta încercând o astfel de conciliere.
Prin decizia nr. 272 din 1 noiembrie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul, a anulat în parte hotărârea în ceea ce privește soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta P.R.I. împotriva pârâtului C.V.T., pentru suma de 4.700 dolari S.U.A., pe care o disjunge și o trimite spre competentă soluționare instanței civile Judecătoria Sibiu, a menținut dispozițiile hotărârii atacate în ceea ce privește soluționarea acțiunii comerciale formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC T. SRL Sibiu, cât și a cheltuielilor de judecată la fond.
Instanța de apel a reținut că întrucât reclamanta solicită suma de 4.700 dolari S.U.A. de la pârâtul C.V.T., căruia susține că i-a dat cu titlu de împrumut personal, soluționarea acestui capăt de cerere s-a făcut cu încălcarea competenței materiale prevăzută de art. 1 C. proc. civ. și drept urmare în temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a disjuns acțiunea împotriva acestui pârât.
Cu privire la criticile din apel referitoare la acțiunea formulată împotriva pârâtei SC T. SRL Sibiu, s-a reținut că din actele dosarului nu reiese că reclamanta a efectuat concilierea directă prealabilă în conformitate cu art. 7201 C. proc. civ. și că în mod corect s-a stabilit că suma de 2.300 S.U.A. a fost adusă ca aport în natură, pentru a se achiziționa o mașină de tricotat, cu înțelegerea ca fiul reclamantei să devină asociat, ceea ce s-a materializat prin rezoluția nr. 78/1998 la Registrul Comerțului Sibiu.
Pârâții au declarat recurs împotriva deciziei nr. 272 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, susținând în esență următoarele: instanța de apel în mod nelegal și printr-o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a considerat că obiectul acțiunii reclamantei este alcătuit din două capete de cerere, unul de natură civilă și unul de natură comercială, situație în care Tribunalul Sibiu, secția comercială nu era competent material de a judeca pretențiile de natură civilă formulate de reclamantă împotriva pârâtului C.V.T., în mod eronat instanța de apel a considerat că obiectul acțiunii este format din pretenții diferite, unele de competența instanței civile și unele de competența instanței comerciale, este un litigiu comercial care are un singur obiect de natură comercială, nu se poate dispune disjungerea, acțiunea a fost modificată de trei ori și nu precizată, cum a considerat instanța de apel.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente: prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 iulie 2002 la Judecătoria Sibiu, instanța a fost investită cu acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata echivalentului în lei a sumei de 7.000 dolari S.U.A., plus dobânda legală aferentă creanței începând cu data introducerii acțiunii până la plata integrală a sumei datorate și în raport de temeiul legal, acțiunea este neconjunctă fiind de natură comercială.
în consecință, criticile aduse au fost întemeiate, recursul a fost admis și cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, cu respectarea principiului disponibilității.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2163/2005. Comercial → |
|---|
