ICCJ. Decizia nr. 2195/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2195/2005
Dosar nr. 2965/2004
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin încheierea nr. 1616 din 14 martie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea B.C.S.I.B.R. SA, sucursala Baia Mare împotriva debitoarei SC R.C. SRL.
A fost încuviinţată executarea silită prin poprire a biletului la ordin emis la 19 iulie 2001 pentru suma de 11.000.000.000 lei avalizat de către P.C.
S-a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 269, 372, 374, 3731 şi 376 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitorul P.C. susţinând că biletul la ordin nu avea caracterul unui titlu executoriu legal şi creditoarea nu a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile la data introducerii cererii de încuviinţare a executării silite.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia comercială nr. 12 din 8 ianuarie 2004 a anulat ca netimbrat apelul debitorului reţinând că debitorul nu s-a conformat obligaţiei de achitare a taxei de timbru.
Decizia a fost atacată cu recurs de către debitor invocându-se critici ce se încadrează în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Se susţine că apelul a fost făcut în numele societăţii şi aceasta era în lichidare, situaţie ce a fost indicată. Ori apelul s-a soluţionat cu lipsă de procedură întrucât citarea s-a făcut la o adresă greşită indicându-se nr. 922 în loc de 92A2.
Recurentul mai subliniază că nu a primit citaţia cu menţiunea timbrării conform art. 107 C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 88 alin. (1) C. proc. civ., citaţia trebuie să cuprindă, printre altele: numele, domiciliul şi calitatea celui citat (pct. 4).
Indicarea unei adrese de sediu greşit, chiar dacă doar prin omisiunea unei litere nu asigură îndeplinirea cerinţei de citare legală a părţii.
Sancţiunea încălcării acestei dispoziţii este nulitatea potrivit art. 88 pct. 2 C. proc. civ.
Întrucât prin hotărârea pronunţată în apel au fost încălcate norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, Decizia urmează a fi casată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitorul P.C. administrator al SC R.C. SRL.
Casează Decizia nr. 12 din 8 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Cluj şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2185/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2196/2005. Comercial → |
---|