ICCJ. Decizia nr. 2256/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2256/2005
Dosar nr. 7391/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 noiembrie 2003, reclamantul H.M. a formulat acţiune în anularea Hotărârii A.G.E.A. a SC D. SA Ploieşti din data de 17 aprilie 2003, privind motivul nerespectării procedurii de publicare a convocării adunării generale, în condiţiile în care acţionarul SC U. SA Ploieşti nu a fost reprezentat legal, fiind încălcate dispoziţiile art. 115, 117, 121 şi 124 din Legea nr. 31/1990 republicată precum şi pentru încălcarea prevederilor art. 111, 137 alin. (1), 151, 125 alin. (1), 129 alin. (2), 147 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 3813 din 9 decembrie 2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în conformitate cu art. 151 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of., de către acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal, condiţie pe care reclamantul nu a îndeplinit-o deoarece nu are calitate de acţionar al societăţii pârâte.
De asemenea a reţinut instanţa că un terţ poate cere constatarea nulităţii absolute a hotărârii în condiţiile art. 131 alin. (21) din Legea nr. 31/1990 dar reclamantul nu a invocat un astfel de motiv ci doar motive de nulitate relativă.
Împotriva acestei hotărâri H.M. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 269 din 6 aprilie 2004.
Instanţa de apel a respins criticile formulate de reclamant apreciind că instanţa de fond a amânat în mod justificat judecarea cauzei pentru ca pârâta să-şi formuleze apărarea, astfel că la următorul termen de judecată era în drept să depună întâmpinarea, iar criticile pe fondul litigiului nu pot fi primite întrucât cauza a fost soluţionată pe excepţie. Sub aspectul criticii privind contrarietatea de hotărâri acestea au fost respinse deoarece hotărârile au fost pronunţate în dosare diferite având situaţii diferite.
Împotriva deciziei menţionate, reclamantul a declarat recurs solicitând casarea acesteia ca netemeinică şi nelegală şi pe fond admiterea acţiunii, având în vedere următoarele considerente:
- Decizia nr. 269/2004 nu menţionează motivele pentru care hotărârea A.G.E.A. din 17 aprilie 2003 este lovită de nulitate relativă;
- Decizia cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii;
- instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 118 alin. (2) C. proc. civ.;
- sentinţele nr. 381 din 19 decembrie 2003 şi nr. 1 din 6 ianuarie 2004 ale aceleiaşi instanţe, în complete diferite sunt contradictorii.
Recursul este nefondat.
Din analiza lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Reclamantul H.M. a solicitat prin cererea sa de chemare în judecată a pârâtei SC D. SA Ploieşti, anularea Hotărârii A.G.E.A. e din data de 17 aprilie 2003. A menţionat în cererea sa că îndeplineşte funcţia de consilier juridic al acestei societăţi şi că veghind la îndeplinirea condiţiilor legii în încheierea unor acte juridice a constatat nulitatea acestei hotărâri având în vedere încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, cu privire la convocarea adunării generale (art. 115, 117, 121, 124, 111, 137 alin. (1), 151, 125 alin. (1), 129 alin. (2) şi 147 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Nu a precizat în acţiune care este interesul său în promovarea acestei acţiuni.
Analizând motivele acţiunii raportate la hotărârile atacate şi motivele de recurs se constată următoarele:
Conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constatator pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. .., de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal al şedinţei.
Acelaşi articol în alin. (3) prevede că atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
În aceste împrejurări se constată că reclamantul nu are calitate procesuală activă întrucât nu este acţionar al societăţii a cărei hotărâre generală se cere a fi anulată, aşa cum cer dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 131/1990.
Pe de altă parte, luând în considerare solicitarea reclamantului de a constata nulitatea absolută a hotărârii adunării generale, întrucât au fost încălcate norme imperative, se constată că această cerere nu poate fi analizată decât în situaţia în care reclamantul prin acţiunea sa dovedeşte un interes. Interesul este un folos practic urmărit de cel care recurge la acţiunea civilă, cu precizarea că interesul procesual este personal. Nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic dedus judecăţii, întrucât o astfel de persoană nu justifică un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulităţii absolute a actului juridic respectiv.
În speţă, reclamantul avea calitatea de consilier juridic al SC D. SA Ploieşti, fiind angajat al societăţii. El nu a fost acţionar al societăţii, neputând să se substituie în drepturile acţionarilor, situaţie faţă de care se constată că hotărârile atacate sunt la adăpost de orice critică, reclamantul neurmărind obţinerea unui folos propriu din anularea hotărârii generale atacate, astfel că primul şi cel de al doilea motiv al recursului nu au suport legal.
În condiţiile în care se constată că acţiunea este lipsită de interes şi că reclamantul nu are calitate procesuală activă este de prisos a se analiza celelalte motive care antamează fondul litigiului.
În ceea ce priveşte cel de al treilea motiv, Curtea constată că şi acesta este nefondat, întrucât instanţa de fond a procedat corect, privind întâmpinarea intimatei deoarece la termenul de judecată anterior a constatat incompatibilitatea reprezentantului societăţii, situaţie faţă de care societatea s-a aflat în imposibilitate de a se apăra.
Cât priveşte motivul referitor la contrarietatea de hotărâri, Curtea constată că sentinţa nr. 1 din 6 ianuarie 2004 nu are legătură cu pricina de faţă, astfel încât nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Prin acest context se constată că hotărârea atacată este legală, recursul urmând a fi respins.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Cum intimata a formulat cerere privind acordarea de cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ., cererea urmează a se admite şi a fi obligat recurentul reclamant la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.M. împotriva deciziei nr. 269 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească intimatei SC D. SA Ploieşti suma de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2225/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2265/2005. Comercial → |
|---|
