ICCJ. Decizia nr. 2267/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 25 februarie 2002, reclamanta M.B., în contradictoriu cu pârâta SC A.P.C. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9.063,48 dolari S.U.A., reprezentând 3.927 dolari S.U.A. debit la cota de profit pentru perioada februarie 1994 - 30 septembrie 2001 și 5.136,48 dolari S.U.A. penalizări aferente cotei de profit pentru aceeași perioadă, să se constate rezilierea contractului de asociere în participație din 4 februarie 1994 și în consecință pârâta să fie evacuată din spațiul situat în București, Calea Moșilor.
Prin întâmpinare și cererea reconvențională formulată pârâta a solicitat respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale și, ca urmare, constatarea nulității art. 9 alin. (2) din contractul în cauză cât și a art. 13 alin. (2) din același contract referitor la cuantumul penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3920 din 19 martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantă cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 19078,36 dolari S.U.A., astfel cum a fost precizat (la 28 martie 2003), respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere, privind constatarea rezilierii contractului de asociere și evacuarea pârâtei din spațiul comercial menționat și respinge cererea reconvențională formulată de pârâtă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, fiind calculate pornindu-se de la premise greșite, așa cum a stabilit expertiza dispusă în cauză, iar pentru perioada februarie 1994 - februarie 1999, acestea sunt prescrise; mai reține instanța de fond că cererea reconvențională este neîntemeiată câtă vreme pe parcursul a 8 ani pârâta a efectuat plăți și a plătit penalități conform prevederilor contractuale.
Prin decizia comercială nr. 512 din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, anulează apelul formulat de apelanta-pârâtă SC A.P.C. SRL București, ca netimbrat, admite apelul formulat de apelanta-reclamantă și, pe cale de consecință, schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge excepția prescrierii dreptului materiale la acțiune privind pretențiile aferente perioadei februarie 1994 - februarie 1999, obligă pe pârâta-reclamantă reconvențională să plătească reclamantei sumele de 7345 dolari S.U.A. în echivalent în lei la data plății, reprezentând debit și de 224.617.998 lei penalități, constată reziliat de drept contractul de asociere în litigiu, menținând în rest dispozițiile sentinței, cu cheltuieli de judecată în fond și apel în sarcina pârâtei-reclamante de 220.500 lei.
Pentru a pronunța soluția menționată, cu privire la apelul declarat de pârâtă instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă nu s-a conformat dispoziției instanței de a achita taxa de timbru legal datorată deși a fost citată cu această mențiune, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 modificată, a dispus anularea apelului, ca netimbrat.
Cu privire la apelul declarat de reclamantă instanța de apel a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția prescrierii dreptului material la acțiune, dar a consemnat că sunt prescrise pretențiile aferente perioadei februarie 1994 - februarie 1999, fără însă a motiva această susținere, astfel că, analizând excepția în cadrul apelului, instanța a constatat că aceasta este nefondată, termenul de prescripție fiind întrerupt, conform art. 16 din decretul nr. 167/1958, prin plățile parțiale făcute de pârâta-intimată pe parcursul derulării contractului.
Pe fondul cauzei și pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză instanța de apel a reținut că în executarea contractului de asociere pârâta a plătit cota contractuală din încasări uneori cu întârziere sau într-un cuantum inferior față de prevederile contractuale astfel că s-a înregistrat un debit de 7345 dolari S.U.A. Mai reține instanța de apel că în mod corect expertul a procedat la calcularea penalităților de întârziere menționate în contract în lei și nu în dolari, cum dorește reclamanta, pentru că numai cu privire la cota de asociere contractul prevede plătirea acesteia în dolari, prevedere care nu se regăsește și cu privire la penalități.
Cu privire la rezilierea contractului de asociere instanța de apel apreciază că instanța de fond a reținut greșit că respectivul contract ar fi încetat prin ajungerea la termen, întrucât din actele dosarului rezultă că intimata-pârâtă a efectuat plăți și după expirarea duratei contractului, astfel că în temeiul art. 4 din contract, contractul a fost prelungit; reține însă că, în temeiul art. 13 alin. (3), contractul este reziliat de drept dacă asociatul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale pe o perioadă mai mare de 3 luni, reziliere ce presupune, spre a opera, intervenția instanței, astfel că, stabilindu-se neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâta-intimată, instanța de apel a constatat reziliat de drept contractul de asociere în litigiu.
Mai reține instanța de apel că, întrucât din actele dosarului rezultă că intimata a eliberat spațiul ce a făcut obiectul contractului de asociere, capătul de cerere privind evacuarea pârâtei a rămas fără obiect.
împotriva deciziei instanței de apel reclamanta a declarat recurs considerând-o netemeinică și nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.
în susținerea recursului său reclamanta arată că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care se admite capătul de cerere privind debitul principal în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză contabilă, respectiv cu obligarea pârâtei la plata a doar 7345 dolari S.U.A. și nu a sumei calculate direct de recurentă în cuantum de 7680 dolari S.U.A., dându-se nejustificat preferința probei reprezentate de raportul de expertiză.
Mai susține recurenta că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, respectiv a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din contractul de asociere conform cărora toate plățile datorate în temeiul contractului se exprimă în dolari SUA, astfel că în mod greșit și nemotivat instanța de apel a calculat penalitățile de întârziere stabilite în sarcina pârâtei-intimate în lei. Recurenta critică decizia dată în apel considerând-o nelegală și pentru faptul că, deși instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a obligat pe pârâta-intimată să plătească penalitățile aferente perioadei februarie 1994 - octombrie 2002 și nu și pentru perioada ulterioară, respectiv noiembrie 2002 - februarie 2003 dată până la care recurenta și-a actualizat pretențiile și cum a și calculat separat expertul, astfel că, dacă instanța de apel și-a întemeiat soluția pe raportul de expertiză, ar fi urmat să oblige pe pârâtă la plata sumei de 283.003.697 lei, în subsidiar aceasta, și numai dacă nu s-ar accepta solicitarea recurentei de a fi obligată pârâta la plata sumei de 11.292,36 dolari S.U.A., cu titlu de penalități.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 7.680 dolari S.U.A., cu titlu de debit și a sumei de 11.398,36 dolari S.U.A., cu titlu de penalități de întârziere în principal sau, în subsidiar, a sumei de 283.003.697 lei, cu cheltuieli de judecată.
Recursul reclamantei este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în decizia pronunțată în apel Curtea de Apel București, arată toate motivele pe care se sprijină, acestea nefiind străine de natura pricinii, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății, fără a-i schimba natura sau înțelesul.
Se observă, în acest sens, că instanța de apel și-a întemeiat soluția mai ales pe concluziile raportului de expertiză în care, reținând că reclamanta a înscris eronat în evidențele sale unele dintre sumele achitate de pârâtă schimbându-le astfel destinația, expertul a stabilit corect un debit în cuantum de 7345 dolari S.U.A., sumă care, în temeiul dispozițiilor art. 9 din contract, care reprezintă și coordonatele de calculare a acesteia, urmează a se plăti în lei la cursul oficial valabil la data efectuării plății.
Cât privește cuantumul penalităților de întârzieri, instanța de apel reține, de asemenea, calculul făcut de expert și stabilit la suma de 224.617.998 lei în suplimentul la raportul de expertiză. în calcularea penalităților în lei, instanța de apel a reținut corect faptul că art. 9 din contractul de asociere se referă numai la modul de stabilire a debitului, respectiv a cotei de profit ce revine reclamantei, care urma să fie determinată în dolari S.U.A. și achitată în lei la cursul de schimb în vigoare la data plății, celelalte sume stabilindu-se în lei. Este ceea ce rezultă din economia dispozițiilor contractului, respectiv, spre exemplu, din art. 11 ce prevede o sumă determinată în lei care urma să se achite reclamantei la încheierea contractului. Stabilirea cuantumului penalităților de întârziere în lei s-a făcut de către expert cu aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 11/1996, pentru executarea creanțelor bugetare cu modificările ulterioare care, la art. 13 alin. ultim, prevede că "pentru debitele datorate în valută calculul majorărilor de întârziere se efectuează prin aplicarea cotei majorărilor asupra debitului datorat în valută, transformat în lei la cursul de schimb valutar stabilit de B.N.R. din ziua scadenței debitului". Nu se poate reține că prin aplicarea dispoziției evocate s-ar încălca voința părților exprimată în contract, deoarece acesta nu cuprinde o clauză expresă, rezultată din acordul de voință al părților, conform căreia penalitățile de întârziere prevăzute prin contract, urmează a se determina în valută, cu excluderea aplicării normelor legale în vigoare. De altfel, chiar recurenta acceptă în cele din urmă calculul penalităților în lei, atunci când cere ca, în urma admiterii recursului, să fie obligată pârâta în subsidiar la a-i plăti penalitățile stabilite în lei.
în sfârșit, recurenta deși critică luarea în considerare de către instanța de apel a concluziilor raportului de expertiză cu privire la cuantumul debitului, recunoaște implicit valoarea acestuia atunci când solicită să i se achite penalitățile în cuantumul stabilit de expert prin respectivul raport.
Față de cele de mai sus, Curtea a respins criticile formulate de recurentă, reținând că decizia instanței de apel recurată a fost temeinică și legală și în consecință, s-a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2258/2005. Comercial → |
|---|
