ICCJ. Decizia nr. 2313/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta D.G.F.P.C.F.S. Vâlcea a solicitat atragerea răspunderii administratorului SC M.E. SRL M.M., pentru restanțele la plata datoriilor către bugetul de stat în sumă de 848.219.713 lei, care au determinat deschiderea procedurii falimentului societății comerciale.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 405/ C din 2 aprilie 2001, a respins ca nefondată cererea reclamantei, considerând că nu s-a făcut dovada unei fapte culpabile dintre cele prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995, a prejudiciului și raportului de cauzalitate între faptă și rezultatul păgubitor al acesteia.
Curtea de Apel Pitești, soluționând apelul declarat împotriva sentinței susmenționate, prin decizia nr. 495/A/C din 17 septembrie 2001, a respins cererea reclamantei.
Instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta nu invocă și nu face dovada stabilirii pasivului societății comerciale prin întocmirea tabelului cerut de art. 98 din lege și nici a întinderii pasivului neacoperit cu sumele obținute din lichidarea bunurilor debitorului, conform art. 100, elemente față de care stabilirea răspunderii administratorului e inadmisibilă. Dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995 nu pot fi aplicate pentru ca datoria fiscală a societății comerciale aflate în faliment, să fie acoperită direct de administrator, fără concursul celorlalți creditori.
împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ.
Recurenta susține că potrivit raportului preliminar întocmit de lichidator sunt menționate 6 cauze care angajează răspunderea administratorului pentru situație de faliment în care a ajuns societatea comercială. Ignorarea plății obligațiilor către bugetul de stat încă din anul 1997 și vânzarea directă a produselor finite fără urmărirea încasării facturilor au condus la situația în care se află societatea comercială.
Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune.
Dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995 stabilesc cadrul răspunderii personale de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea societății în situație de încetare de plăți. Apare astfel, o răspundere caracterizată prin aceleași elemente ca și răspunderea delictuală în care vinovăția, legătura de cauzalitate și întinderea pasivului sunt definitorii.
Analizând judicios materialul probator administrat, instanțele de fond au ajuns la concluzia că nici una din faptele administratorului nu se încadrează în textul art. 124 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, iar pe de altă parte incertitudinea pasivului rămas neacoperit prin vânzarea averii debitorului este de natură a înlătura răspunderea specială prevăzută de lege.
Ignorarea plății obligațiilor către bugetul de stat și vânzarea directă a produselor finite expuse ca motive de recurs nu reflectă situațiile prevăzute, în condițiile concrete, pentru atragerea răspunderii administratorului.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 495/A/C din 17 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2317/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2324/2005. Comercial → |
|---|
