ICCJ. Decizia nr. 2318/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2318/2005
Dosar nr. 3673/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii C.C. şi C.O. au chemat în judecată pe pârâta SC P.P.T. SRL prin directorul acesteia N.P. şi au solicitat obligarea la plata sumei de 33.098.9875 lei despăgubiri reprezentând lucrări neexecutate din contractul nr. 32/1995 precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi calculate la valoarea lucrărilor neexecutate.
Judecătoria Câmpina, prin sentinţa civilă nr. 110 din 13 ianuarie 1999 a admis excepţia lipsei competenţei materiale de soluţionare a litigiului comercial şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova.
Prin cererea reconvenţională, pârâta SC P.P.T. SRL a solicitat obligarea reclamanţilor la plata contravalorii unui zid de sprijin şi a unui garaj evaluate la 30.000.000 lei.
Prin sentinţa nr. 594 din 1 iunie 2000, tribunalul a admis acţiunea, a obligat pârâţii N.P. şi SC P.P.T. SRL la plata sumelor de 280.758.000 lei despăgubiri, 154.365.149 lei penalităţi şi 21.847.463 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea reconvenţională şi a obligat pe reclamantă la plata sumelor de 58.071.000 lei contravaloarea garajului, la 47.361.200 lei zidul de sprijin şi la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în baza contractului de lucrări construcţii-montaj pârâta s-a obligat să execute construcţia unei case de locuit cu termen luna februarie 1996, lucrare executată în parte. Pentru diferenţa de lucrări neexecutată pârâta datorează suma de 280.758.000 lei, iar pentru neexecutarea în termen a lucrării datorează penalităţi în sumă de 154.365.149 lei calculate de expertul numit în cauză.
Instanţa de fond a mai reţinut că zidul de sprijin al casei şi garajul au fost necesare pentru prevenirea prăbuşirii casei şi a dărâmării altor construcţii.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 889 din 10 octombrie 2000 a admis apelul pârâţilor, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului N.P. după cum nici asupra reactualizării datoriilor, deşi a dispus completarea raportului de expertiză, în acest sens. Instanţa a pus în discuţie şi oportunitatea introducerii în proces a SC O. SRL.
În rejudecare, tribunalul, prin sentinţa nr. 2973 din 25 septembrie 2003 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N.P., a admis în parte acţiunea precizată obligând pe pârâtă la 16.745.241 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea reconvenţională obligând pe reclamanţi şi pe intervenienta SC O. SRL la 191.752.265 lei contravaloarea zidului de sprijin şi garajului şi a respins celelalte cereri ale reclamanţilor, compensând în parte cheltuielile de judecată.
Tribunalul a reţinut că pârâtul N.P. nu a semnat contractul de executare lucrări în nume propriu, ci, ca reprezentant al SC P.P.T. SRL, iar contractantul, în calitate de beneficiar al casei de locuit, a fost C.C.
Contractul nu a prevăzut lucrările ce urmau a fi executate, însă construcţia nu a fost finalizată deşi termenul de execuţie era luna februarie 1996, iar modalitatea de execuţie „la cheie".
Instanţa nu a acordat penalităţile considerând culpa reclamanţilor în realizarea branşamentului de apă, iar în privinţa cererii reconvenţionale, principiul îmbogăţirii fără justă cauză este temeiul admiterii acesteia, dar şi lipsa criticilor în apel a soluţiei primei instanţe, pe această cerere.
Apelul reclamanţilor declarat împotriva sentinţei susmenţionate a fost respins prin Decizia nr. 49 din 23 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa de apel a considerat că reactualizarea sumei pretinse a fost corect stabilită de prima instanţă în cadrul executării silite se poate cere reactualizarea sumei datorate: penalităţile nu puteau fi acordate întrucât în cauză nu este vorba de finalizarea cu întârziere a lucrărilor, ci de nefinalizarea acestora care s-a datorat culpei concurente a părţilor.
În privinţa cererii reconvenţionale, lucrările fiind executate extracontractual aduc o îmbogăţire a patrimoniului reclamanţilor, aşa încât acestea trebuiesc plătite.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
În recursul formulat de reclamantă şi intervenientă este criticată hotărârea judecătorească atacată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenţii susţin că instanţa, în mod greşit a reţinut calitatea procesuală a SC O. SRL Bucureşti, atât timp cât Decizia 889/2000 a Curţii de Apel Ploieşti a stabilit discutarea oportunităţii introducerii în cauză a societăţii comerciale, nu s-a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 49 sau 57 C. proc. civ., iar contractul a fost semnat numai de reclamanţi în calitate de persoane fizice. Lipsa calităţii procesuale a intervenientei conducea astfel la respingerea cererii reconvenţionale, care se justifica şi prin lipsa consimţământului de a se efectua lucrările.
Instanţa de apel a respins susţinerea potrivit căreia pârâtul N.P. trebuie să răspundă în solidar cu SC P.P.T. SRL cu o motivare străină de natura pricinii, înlăturând înscrisurile sub semnătură privată privind partea din preţul lucrării primită de acesta şi falsificarea contractului.
Pe de altă parte, instanţa de apel greşit a apreciat valoarea pretenţiilor la suma de 594.275.834 lei când expertiza G.G. a stabilit contravaloarea lucrărilor neexecutate la suma de 617.486.112 lei, reprezentând 51,23% din lucrare.
Cu privire la plata penalităţilor, instanţele au ignorat natura contractuală a acestora şi clauza de predare „la cheie" a locuinţei. O ultimă critică se referă la limitarea nejustificată a cheltuielilor de judecată.
Recursul formulat de pârâta SC P.P.T. SRL a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că acţiunea reclamanţilor a fost formulată în numele SC O. SRL, aşa încât C.C. şi C.O. nu aveau calitate procesuală activă.
Pe de altă parte, lipsa branşamentului la reţeaua de apă şi energie electrică, determinată de atitudinea culpabilă a reclamanţilor exonera de răspundere pe antreprenor.
Recursul reclamanţilor şi intervenientei urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Calitatea procesuală, condiţie pentru ca o persoană să poate fi parte în proces, se analizează în raportul juridic dedus judecăţii, în funcţie de identitatea titularului dreptului cu persoana reclamantului sau a celui obligat cu persoana pârâtului.
Reglementarea participării terţilor în procesul civil are în vedere, în principal, efectul relativ al hotărârilor instanţelor, dar şi interesul valorificării drepturilor născute din raporturi speciale.
Într-adevăr, contractul, încheiat la 10 iunie 1995 este semnat numai de reclamanţi şi pârâta SC P.P.T. SRL însă facturile fiscale şi chitanţele fiscale privind materialele de construcţie, mai puţin un singur produs, sunt încheiate având cumpărător SC O SRL. Nu se poate susţine astfel, fără îndoieli asupra unei neînţelese practici a confuziunii de patrimoniu între persoanele fizice şi persoana juridică, că SC O. SRL este în afara raportului juridic născut în cadrul convenţional încheiat între părţi.
De aceea, instanţele de fond, considerând SC O. SRL ca având un interes în legătură cu obiectul litigiului şi pentru a acoperi relativitatea autorităţii de lucru judecat, a apreciat în mod judicios introducerea ei în cauză.
În acelaşi mod, instanţele au apreciat şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului N.P.: acesta a semnat contractul încheiat între părţi şi chitanţele olografe, însă în calitate de reprezentant al SC P.P.T. SRL nu în calitate de persoană fizică.
Indiferent de existenţa unui fals în contract a persoanei fizice, actele semnate de aceasta atestă calitatea de reprezentant al societăţii comerciale.
Greşit însă instanţele au apreciat valoarea lucrărilor neexecutate şi culpa reclamanţilor în executarea obligaţiilor contractuale.
Contractul încheiat, prevedea la pct. VI obligaţiile beneficiarului, iar acesta nu prevedea îndatorirea reclamanţilor de a efectua branşamentul la reţeaua de apă şi de energie electrică. Notificarea trimisă de pârâtă la 29 decembrie 1995 nu poate avea nici un efect asupra obligaţiilor care reveneau antreprenorului. El s-a obligat să execute lucrarea de construcţie a locuinţei „la cheie" până în luna februarie 1996 (art. 3 din contract).
Valoarea lucrărilor neexecutate conform expertizei întocmite, a fost de 617.486.112 lei, iar dispoziţiile contractuale (art. 11) stabileau penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi din valoarea lucrărilor neexecutate dar nu mai mult de 50% din valoarea totală a acestora.
Astfel, valoarea totală a lucrărilor neexecutate fiind stabilită prin expertiză, valoarea penalităţilor se va calcula în raport de procentul contractual.
Critica asupra greşitei admiteri a cererii reconvenţionale pe motiv că lucrările nu au fost convenite în contract, nu este însă întemeiată. Probele administrate au demonstrat necesitatea acestor lucrări; pentru stabilitatea solului şi evitarea demolării altor clădiri; aşa încât intervenţia utilă şi necesară obligă la restituirea cheltuielilor, chiar dacă ele depăşesc limitele unor acte de administrare. O asemenea responsabilitate apare chiar dacă ne aflăm pe tărâm extra contractual, într-un fapt juridic licit prevăzut de art. 991 C. civ.
Ultima critică asupra deciziei atacate, este neîntemeiată: instanţa de fond, după compensarea cheltuielilor de judecată, în considerarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., a acordat reclamanţilor diferenţa rezultată din compensare.
În privinţa recursului declarat de pârâtă, acesta va fi respins pentru următoarele considerente.
Calitatea procesuală a reclamanţilor nu poate fi contestată: aceştia au semnat contractul de antrepriză de lucrări în nume propriu, el identificându-se astfel cu titularii dreptului raportului juridic dedus judecăţii.
Reluând motivaţia lipsei de culpă a reclamanţilor în neexecutarea obligaţiei contractuale a pârâtei, nu se poate admite că notificarea din 29 decembrie 1995 are efecte exoneratoare. Obligaţia pârâtei era de executare „la cheie" a lucrării de construcţie a locuinţei reclamanţilor, necondiţionat de vreo clauză contractuală. Neîndeplinirea obligaţiei atrage răspunderea antreprenorului, iar aceasta este stabilită potrivit dreptului comun.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul reclamanţilor şi intervenientei, declarat împotriva deciziei nr. 49 din 23 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, va modifica Decizia atacată şi admiţând apelul reclamanţilor şi intervenientei, va schimba în parte sentinţa civilă nr. 2973 din 25 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Prahova, va obliga pe pârâta SC P.P.T. SRL la plata sumelor de 617.486.112 lei lucrări neexecutate şi la 304.743.056 lei penalităţi de întârziere. Va respinge totodată recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi decizii a curţii de apel.
În considerarea culpei procesuale, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâta va fi obligată la plata sumei de 100.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi şi intervenientă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii C.C. şi C.O. şi intervenienta SC O. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 49 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul reclamanţilor şi intervenientei, schimbă în parte sentinţa nr. 2973 din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ şi obligă pârâta SC P.P.T. SRL Câmpina la plata sumelor de 617.486.112 lei lucrări neefectuate, 308.743.056 lei penalităţi (50% din lucrările executate) şi 100.000.000 lei cheltuieli de judecată la toate instanţele.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.P.T. SRL Câmpina, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2298/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2349/2005. Comercial → |
|---|
