ICCJ. Decizia nr. 2360/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2360/2005
Dosar nr. 10774/2004
Şedinţa publică din 6 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 mai 2001, reclamanta SC S.I.N.V.R. a chemat în judecată pe pârâţii SC P. SRL şi O., solicitând anularea înregistrării mărcii S., conform certificatului de înregistrare eliberat de O. SC P. SRL şi obligarea O. la radierea mărcii S. din R.N.M.
Prin sentinţa civilă nr. 1417 din 19 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune şi în consecinţă, a respins acţiunea.
Prin Decizia civilă nr. 155 din 25 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de SC S.I.N.V.R., împotriva sentinţei sus menţionate, a anulat sentinţa apelată, în sensul că pe fond, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea mărcii înregistrate S., marca verbală, emisă de O. A obligat O. să radieze marca S. din R.N.M.
Prin Decizia nr. 4400 din 3 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă a admis recursul declarat de pârâta SC P. SRL, împotriva deciziei nr. 155 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. A casat Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 1417 din 19 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, în fond, Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
În fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa comercială nr. 3952 din 22 martie 2004 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea reclamantei.
A obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 74.402.500 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi soluţionarea pe fond a cauzei.
La termenul de judecată din 23 iunie 2004, instanţa a pus în vedere reclamantei, prin apărătorul care a declarat apel, să semneze cererea de apel în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 68 alin. (3) C. proc. civ., obligaţie neîndeplinită până la termenul de judecată acordat în acest sens.
Drept urmare, faţă de nesemnarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 412 din 8 septembrie 2004, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ., a declarat nul apelul formulat de apelanta reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.I.N.V.R., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea apelului spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, întrucât Decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale exprese şi imperative referitoare la citarea părţilor în proces, motiv de casare, prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin alte cereri depuse la dosar şi-a desemnat sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti. În speţă reclamanta recurentă şi-a desemnat reprezentant-mandatar pe SC R. SA cu sediul la aceeaşi adresă dar este exclusă punerea semnului egalităţii între sediul mandatarului şi sediul ales al reclamantei cum, greşit, a procedat instanţa de apel.
Instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile schimbând în mod arbitrar sediul ales al recurentei-reclamantă şi dispunând citarea ei, prin mandatar SC R. SA, la sediul cabinetului de avocatură SC A.M.A., care redactase apelul reclamantei, întrucât, conform art. 112 alin. (1) pct. 1 teza a II-a şi art. 98 C. proc. civ., alegerea de sediu şi schimbarea sediului ales sunt două drepturi ce aparţin în exclusivitate reclamantei. Pentru acest motiv procedura de citare cu reclamanta apelantă pentru termenul la care s-a judecat apelul este lovită de nulitate absolută întrucât nici citaţia şi nici procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu cuprind sediul real al reclamantei, fapt ce echivalează cu lipsa menţiunii sediului.
În subsidiar se arată că nici dacă se trece peste argumentul principal mai sus arătat, citarea reclamantei pentru termenul din 8 septembrie 2004, nu a fost legal îndeplinită deoarece, deşi pe dovada de citare este menţionat sediul reclamantei, la rubricile finale privind semnătura şi calitatea primitorului apar o semnătură indescifrabilă şi ştampila SC R. SA.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel în mod corect a constatat la termenul din 8 septembrie 2004 că procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită şi luând act că reclamanta – apelantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a semna apelul, l-a declarat nul.
Recurenta reclamantă invocă pretinse greşeli de judecată ignorând însă neregularităţile pricinuite prin conduita sa în proces. Cererea de apel este formulată de avocatul aflat în situaţia prevăzută de art. 69 alin. (2) C. proc. civ., el putând să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date „în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi". În consecinţă regularitatea actului de procedură ce constă în exercitarea căii de atac şi citarea părţii în calea de atac astfel exercitată se apreciază şi se realizează în proces exclusiv în raport cu partea.
La termenul din 23 iunie 2004, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, procedura a fost completă, apelanta reclamantă fiind prezentă şi înfăţişându-se în instanţă prin mandatar SC R. SA, situaţie în care, în condiţiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ., orice viciu de procedură a fost acoperit. Sub acest aspect criticile cuprinse în motivarea recursului sunt nefondate.
Instanţa de apel a citat corect partea apelantă în apel şi a respectat dispoziţiile art. 112 pct. 1, teza finală, C. proc. civ., deoarece prin însăşi cererea de apel s-a indicat exercitarea drepturilor procedurale de către apelantă prin mandatar autorizat SC R. SA, indicat în proces, (dosarul Tribunalului Bucureşti) că „domiciliu ales în România, unde urmează a i se face toate comunicările privind procesul" în sensul art. 93 şi art. 87 pct. 8 C. proc. civ. Din procura datată 3 mai 2001, rezultă calitatea mandatarului care a reprezentat partea în instanţă la 23 iunie 2004, împrejurare netăgăduită de recurentă şi verificată în fond după casare de Tribunalul Bucureşti, aşa încât în mod corect s-a acordat termen în cunoştinţa părţii apelante, în conformitate cu dispoziţiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., deoarece partea a fost prezentă la înfăţişare prin mandatar, iar legea prezumă că ea cunoaşte termenele ulterioare. În concluzie, cauza nu s-a amânat pentru a fi citată apelanta.
Apelanta nu s-a conformat dispoziţiilor încheierii din 23 iunie 2004, când i s-a pus în vedere să complinească lipsa semnăturii de pe cererea de apel.
Conform art. 133 alin. (1) şi (2), raportat la art. 287 alin. (2) C. proc. civ., apelanta putea împlini cerinţele legale ale cuprinsului cererii de apel prevăzute sub sancţiunea nulităţii în condiţiile legii. Articolul 298, raportat la art. 129 alin. (1) C. proc. civ., obligă părţile ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, dar şi să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Ori, apelanta, încunoştinţată prin mandatarul său prezent în instanţă la 23 iunie 2004, nu a semnat apelul până la termenul următor acordat în mod special pentru aceasta. Ca atare sancţiunea anulării apelului a fost corect aplicată.
În acest context nici motivul „subsidiar" de recurs nu este fondat deoarece instanţa de apel nu a schimbat nici sediul procesual ales de reclamantă şi nu a dispus citarea apelantei la o altă adresă pentru termenul din 8 septembrie 2004, deoarece termenul s-a acordat în cunoştinţa apelantei. S-a dispus încunoştinţarea avocatului care a exercitat calea de atac pentru complinirea semnăturii apelului cu menţiunea expresă în citaţia declarantului apelului şi nu a părţii apelante. Astfel, la dosarul 968/2004 al Curţii de Apel Bucureşti este menţionată expres cerinţa „semnării apelului declarat".
Ceea ce interesează este primirea citaţiei de către mandatarul SC R. SA, atestată prin aplicarea ştampilei acestuia de către o persoană individualizată prin nume şi prenume, îndrituită la primirea corespondenţei şi aplicarea ştampilei, fiind incidente prevederile art. 90 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „înmânarea se poate face oriunde, când cel citat primeşte citaţia".
Recurenta reclamantă nu este îndreptăţită să invoce vătămarea pretinsă deoarece era în cunoştinţă de termen şi de măsura dispusă de instanţă. Raporturile reclamantei cu mandatarii acesteia din România sunt străine de raporturile legale ale recurentei cu instanţa română iar „desocotirea" cu aceştia în sfera raporturilor procesuale excede mersului procedurii.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă, în majoritate, recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate, respinge recursul declarat de reclamanta S.I.N.V.R., împotriva deciziei nr. 412 din 8 septembrie 2004, pronunţată de secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Cu opinia separată a doamnei judecător M.O. în sensul admiterii recursului, casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre competentă rejudecare secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2349/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2366/2005. Comercial → |
|---|
