ICCJ. Decizia nr. 2403/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2403/2005
Dosar nr. 8934/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 751 din 16 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. 751/Ex/2004, s-a încuviinţat executarea silită formulată de creditoarea SC R.B. Ungaria, împotriva debitoarei C.N.A.R. – D.A.B., la solicitarea executorului judecătoresc M.G., reţinându-se aplicabilitatea art. 3731 C. proc. civ. şi avându-se în vedere titlul executoriu reprezentat de şedinţa civilă nr. 802 din 25 februarie 2002 a Tribunalului Timiş.
Nemulţumită de această încheiere, debitoarea a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de executare silită.
În motivarea apelului, debitoarea a arătat că sentinţa civilă nr. 802 din 25 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Timiş nu este opozabilă, ca urmarea apariţiei Legii nr. 192/2001, întrucât prin noua instituţie creată C.N.A.F.P. s-a prevăzut în mod expres şi imperativ preluarea de către aceasta toate contractele privind fondul piscicol.
Ca urmare a apariţiei acestei legi, noua instituţie creată se subrogă legal în drepturile şi obligaţiile debitoarei izvorâte din contractul, ce a stat la baza acţiunii civile soluţionate prin sentinţa civilă nr. 802/PI/2002. Faţă de această împrejurare, executarea silită poate fi pornită numai în contradictoriu cu C.N.A.F.P. şi nu cu D.A.B. Timişoara.
Apelanta D.A.B. Timişoara şi-a onorat obligaţiile contractuale, până la predarea contractului nr. 5045/1999 către C.N.A.F.P., conform adresei din 26 mai 2003, împrejurări cunoscute de intimata SC R.B. Ungaria Timişoara, iar conform art. 25 din actul adiţional nr. 2 din contract, acest contract a fost reziliat începând cu data de 12 decembrie 2003.
Astfel fiind, apelanta nu mai avea calitatea de parte contractantă, contractul a fost reziliat, iar debitoarea în speţă poate fi numai C.N.A.F.P., care după cum s-a arătat, s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile apelantei, conform art. 9 pct. 4 din Legea pisciculturii nr. 192/2001.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 173/ A din 24 mai 2004 a respins apelul, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 40.000.000 lei către intimata SC R.B. Ungaria.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că împrejurările invocate de apelanta debitoare referitoare la neopozabilitatea sentinţei a cărei executare se cere, întrucât contractul a fost preluat de C.N.A.F.P., instituţie nou creată sub efectul legii şi, în aceste condiţii debitoarea nu mai este parte contractantă, constituie chestiuni de fond care nu pot fi verificate în cadrul acestui apel, dat fiind caracterul necontencios al acestei proceduri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3731 C. proc. civ., coroborat cu art. 331 C. proc. civ., instanţa va verifica numai dacă din punct de vedere formal există o cerere de executare silită formulată de către creditorul urmăritor, precum şi un titlu executoriu care să fie pus în executare, procedura fiind necontencioasă, elemente ce există în prezenta cauză, aşa încât prima instanţă a procedat corect dispunând executarea silită.
În contra celei din urmă hotărâri, (pârâta) debitoarea D.A.B. a declarat recurs, criticând soluţia dată în apel numai în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul reducerii lor, în opinia recurentei, suma de 40.000.000 lei la care a fost obligată în apel, este foarte mare în raport de obiectul cauzei dedus judecăţii, cerere încuviinţare executare silită.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii date în apel în sensul micşorării cuantumului cheltuielilor de judecată (recurenta nu specifică suma cu care doreşte să se micşoreze cheltuielile de judecată).
Recursul este nefondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În principiu instanţele de judecată, în virtutea rolului lor activ, dispune obligarea pârâtei care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea potrivnică, acestea fiind suverane în acordarea, micşorarea sau neacordarea acestora, după caz.
În condiţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit parţial etc., şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.
Textul de lege enunţat, devenit aplicabil dacă cererea a fost admisă aşa cum ea a fost iniţial formulată şi pârâtul se află în culpă procesuală, în sensul că pretenţiile reclamantului s-au dovedit a fi întemeiate şi, prin urmare admise; în acest caz culpa procesuală priveşte partea de pretenţii considerate întemeiate.
În acest context, instanţa de apel a obligat recurenta debitoare la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, situaţie, în raport cu care, a aplicat dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cheltuielile de judecată se acordă numai la cerere aşa cum prevede art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
În cazul în care ar fi avut obiecţii cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de creditoare, debitoarea, în şedinţa când s-a dezbătut apelul în fond, ar fi trebuit să solicite reducerea acestora, ceea ce nu a făcut, motiv în raport cu care, se prezumă că a fost de acord cu acestea aşa încât, corect curtea de apel a obligat-o pe debitoare la suma de 40.000.000 lei.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea D.A.B. Timişoara, împotriva deciziei nr. 173 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2383/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2406/2005. Comercial → |
|---|
