ICCJ. Decizia nr. 2443/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2443/2005
Dosar nr. 800/2005
Şedinţa de la 7 aprilie 2005
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Judecătoriei Severin şi înregistrată la nr. 1485/2004, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pârâta SC P.T. SRL Timişoara, pentru ca pe calea opoziţiei la executare să se dispună anularea a trei bilete la ordin emise în data de 22 iulie 2003.
În motivarea opoziţiei se arată că în baza anexei 1 la factura din 10 iulie 2003 a intrat în posesia bunurilor, o condiţie pentru acceptarea la plată a facturii fiind transmiterea certificatului de calitate şi garanţie a anvelopelor, certificat ce nu a fost transmis, situaţie în care se impune anularea biletelor de ordin. Se mai invocă şi faptul că încheierea de investire cu formulă executorie nu a fost comunicată, pentru 2 dintre biletele la ordin nefiind întocmită, în cauză neexistând protest de neplată pentru a se putea proceda la executarea silită.
Prin sentinţa civilă nr. 1534 din 26 martie 2004 a Judecătoriei Severin a fost respinsă ca neîntemeiată opoziţia la executare.
Nemulţumită de această soluţie, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 3636 din 1 noiembrie 2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, cu motivarea că, hotărârea pronunţată la fond este susceptibilă numai cu recurs, întrucât opoziţia a fost exercitată în cadrul unei executări silite, iar competenţa de soluţionare a recursului revine Tribunalului Mehedinţi în conformitate cu dispoziţiile art. 299 alin. (3) C. proc. civ.
Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 18/R/C din 17 februarie 2005 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea apelului formulat de reclamantă şi în consecinţă a declinat competenţa la Curtea de Apel Craiova.
S-a constatat conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă.
Tribunalul Mehedinţi pe al cărui rol a fost înregistrat dosarul, având în vedere că în cauză este vorba de o opoziţie la executare reglementată de art. 62 din Legea 58/1934, ce este o acţiune cambială, total diferită de contestaţia la executare. S-a reţinut că urmare a modificării intervenite prin Ordonanţa nr. 11/1993, referitor la art. 62 din Legea 58/1934, a fost schimbat conţinutul aliniatului 2, iar aliniatul 3 a rămas în vigoare, prin acesta din urmă stabilindu-se calea de atac a apelului împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie.
Faţă de calificarea dată căii de atac promovate, instanţa a constatat că în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare sunt incidente dispoziţiile aliniatului 3 din Ordonanţa nr. 11/1993, şi art. 3 pct. 2 C. proc. civ., în temeiul cărora se impune declinarea competenţei de soluţionare la Curtea de Apel Craiova.
Ivindu-se un conflict negativ de competenţă între un tribunal şi curte de apel, în temeiul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 22 pct. 3 C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Verificându-se actele dosarului şi obiectul acţiunii, se constată că, calea exercitată de reclamantă este apel şi soluţionarea acestuia este de competentă Curtea de Apel Craiova, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. II alin. (3) din OUG 58/2003 (în vigoare până la 28 mai 2003), hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, rămân supuse căilor de atac în termenele prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Prin OG 11/1993 au fost modificate prevederile Legii nr. 58/1934, în sensul că a fost schimbat conţinutul aliniatului 2 al art. 62 şi aliniatul 3 al aceluiaşi text invocat, a rămas în vigoare, stabilindu-se prin acesta din urmă calea de atac a apelului împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie.
Iar, potrivit art. 336 C. proc. civ., încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie şi este supusă apelului.
Aşa încât, în cauză suntem în prezenţa unei legi speciale şi anume OG 11/1993, care stabileşte calea de atac a apelului.
Competenţa de soluţionare a acestei căi de atac exercitată de reclamanta SC R. SA revine Curţii de Apel Craiova întrucât, hotărârea pronunţată la fond, sentinţa 1534 a fost dată la 26 martie 2004, când era în vigoare OUG 58/2003, şi, potrivit căreia, respectiv art. 282 alin. (1) toate apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie şi tribunal în prima instanţă sunt de competenţa curţii de apel.
În consecinţă se va trimite dosarul la Curtea de Apel Craiova, pentru soluţionarea apelului declarat de reclamanta SC R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 1534 din 26 martie 2004, pronunţată de Judecătoria Severin, în dosarul nr. 1485/2004, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC P.T. SRL Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta SC R. SA Drobeta Turnu Severin şi pârâta SC P.T. SRL Timişoara, în favoarea Curţii de Apel Craiova, căreia îi trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2406/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2444/2005. Comercial → |
|---|
